dintre baronul de Roemerstadt şi un anume Jaroslav Kubin pentru dragostea Juliei von Weidenau. În ultimul act, devine clar că
personajul Roemerstadt este o proiecţie a unui Kubin înfrânt şi că
acţiunea dramatică nu este decât „un delir circular pe care îl trăieşte şi retrăieşte, la nesfârşit, Kubin”.
Hladík îl roagă pe Dumnezeu să-i dăruiască un an în care să-şi poată termina piesa, fiindcă aceasta era o operă în care vedea
„posibilitatea de a capta (în mod simbolic) ceea ce era fundamental în viaţa sa”. În rugămintea lui Hladík, adresată lui Dumnezeu pentru a înfăptui un miracol, avem cea mai explicită declaraţie a 652 „El milagro secreto” a apărut prima dată în Sur 101, februarie 1943, ulterior fiind inclusă în Ficciones, 1944.
propriei dorinţe a lui Borges de a se mântui prin scris:
Dacă exist în vreun fel, dacă nu sunt o repetiţie a ta sau o erată, exist ca autor al Duşmanilor. Pentru a duce la capăt această dramă care mă poate justifica şi te poate justifica, am nevoie de un an în plus. Dă-mi aceste zile. Tu, cel care eşti stăpânul veacurilor şi al timpuluilxx.
Situaţia fără ieşire în care se află Hladík arată cât de disperat era Borges la sfârşitul lui 1942, un an extrem de dificil. Ca şi Hladík, Borges putea scrie o capodoperă salvatoare numai printr-un miracol al lui Dumnezeu. În Miracolul secret timpul este suspendat vreme de un an, perioadă în care Hladík îşi poate termina piesa înainte de a fi executat de nazişti, dar, în cazul lui Borges, un astfel de miracol ţinea de fantezie – adevărul este că legătura lui emoţională cu mama lui îi anihilase voinţa de a se revolta împotriva spadei onoarei, iar moartea care îl aştepta nu era prin împuşcare, ci prin pierderea vitalităţii.
Cu toate că Borges nu se vedea ameninţat de inamicii lui politici, Miracolul secret exprima neliniştea lui crescândă faţă de situaţia din Argentina, dat fiind că, în ultimele luni ale anului 1942, în Buenos Aires circulau zvonuri privind o conspiraţie militară menită să
răstoarne administraţia Castillo. Dezastrul de care Borges se temea cel mai mult se apropia – o lovitură de stat ce avea să creeze un stat fascist ca un prim pas spre invadarea Americilor de către germani.
La trei luni după publicarea Miracolului secret în Sur, februarie 1943, revolta militară despre care se vorbea atât de mult a devenit realitate. Pe 4 iunie, administraţia Castillo a sucombat în urma unei lovituri de stat puse la cale de un grup de tineri ofiţeri de armată
care se declarau în favoarea Axei şi a ideologiei naţionaliste.
Înfruntările dintre rebeli şi unităţi ale marinei argentiniene s-au
soldat cu aproape 70 de victime; succesul loviturii de stat a fost salutat cu manifestări violente de bucurie de către militanţii naţionalişti care au dat foc autobuzelor aflate în proprietatea britanicilor de pe străzile din Buenos Aires. Noua juntă şi-a dezvăluit curând înclinaţiile fasciste anunţându-şi misiunea de a apăra „interesele sacre ale naţiunii” şi de a bloca orice încercare de subminare a „identităţii naţionale”. Pe 18 iunie, junta a promulgat un decret care îi înfiera pe artiştii şi intelectualii ce nu manifestau suficient interes faţă de „temele istorice”, prin care se înţelegea istoria Argentinei aşa cum era interpretată de naţionalişti, bazată pe glorificarea lui Rosas ca întruchipare a autenticelor valori criollo653.
Poate că tocmai acest decret de rău augur l-a făcut pe Borges să ia poziţie faţă de juntă. Pe 4 iulie, la numai două săptămâni de la decretul din 18 iunie, scriitorul a publicat Poemul presupunerilor (Poema conjetural) în marele cotidian liberal La Nación 654 . Acesta era un monolog dramatic în care îşi asuma vocea strămoşului său, Francisco Laprida, ucis în 1829 de o bandă de gauchos la ordinele unui caudillo tradiţionalist. Alegerea lui Laprida era mai mult decât elocventă – fusese preşedintele Congresului de la Tucumán prin care se proclamase independenţa Provinciilor Unite ale Río de la Plata, în 1816. Borges contesta junta militară întorcându-se la însuşi izvorul identităţii naţionale argentiniene şi revendicându-l pentru liberali precum Laprida, care înlăturaseră jugul colonial ca să edifice o republică liberă pornind de la valorile Iluminismului european.
653 David Rock, Authoritarian Argentina: The Nationalist Movement, Its History and Its Impact, University of California Press: Berkeley, 1993, p. 135.
654 „Poema conjetural” a apărut prima dată în La Nación pe 4 iulie şi ulterior în Poemas (1922–1943). A fost publicat apoi în El otro, el mismo, 1964. Vezi OC II, pp.
245–246.
Poemul presupunerilor nu putea fi o declaraţie mai făţişă a opoziţiei lui Borges faţă de junta militară; era însă şi un poem foarte intim, plin de un pesimism ciudat, aproape suicidal, atunci când, în final, Laprida cedează recunoscător în faţa dulcii violenţe a îmbrăţişării morţii:
…Izbitura
o simt, şi fierul ce-mi străpunge pieptul,
cuţitul s-a lipit de beregatălxxi.
Aici atitudinea lui Borges nu se deosebeşte de cea a personajului Hladík din Miracolul secret când aştepta să fie executat de nazişti.
Dacă nu mai avea nicio şansă – în afară de un miracol – ca să se justifice ca scriitor, putea cel puţin să-şi rezolve conflictul interior luând spada strămoşească împotriva pumnalului gaucho şi dovedindu-se vrednic de vitejii lui strămoşi.
Dar soarta i-a refuzat lui Borges un astfel de deznodământ. Pe 16
iulie, la numai două săptămâni de la apariţia Poemului presupunerilor, Norah Lange s-a măritat cu Oliverio Girondo după aproape zece ani de concubinaj marcat de tot felul de crize. Girondo acceptase cu condiţia ca totul să se desfăşoare fără tamtam; nunta a avut loc în secret, până şi familia Lange fiind nevoită să aştepte în faţa mondenei Biserici El Socorro, într-o confitería de peste drum, consolându-se cu o ceaşcă de ceai şi o prăjitură în timp ce Norah şi Oliverio îşi uneau în sfârşit destinele655. Căsătoria lui Norah cu Girondo redeschidea, mai mult ca sigur, vechile răni emoţionale ale lui Borges, scoţând în evidenţă contradicţia dintre atitudinea lui publică, de apărare a „civilizaţiei” împotriva „barbarilor” juntei 655 Interviu cu Norah Kildal Lange, Buenos Aires, 23 noiembrie 1995
militare, aşa cum era ea exprimată în Poemul presupunerilor, şi dorinţa lui nestinsă de a gusta „barbaria” pasiunii pe care o simţea pentru roşcata Norah Lange.
În lunile care au urmat după nunta lui Norah Lange, Borges a scris o povestire intitulată Tema trădătorului şi a eroului (Tema del traidor y del héroe), bazată pe o situaţie în care cel venerat ca erou naţional a trădat pe ascuns cauza pentru care pretinde că a luptat656.
Ca şi cum Borges ar fi crezut că, prin publicarea Poemului presupunerilor, ar fi trădat pasiunea avută cândva pentru Norah şi ar fi sacrificat dorinţa de libertate prin care ajunsese scriitor. Şi tocmai dorinţa de a ispăşi această „trădare”, cred eu, l-a făcut să aducă un omagiu acelor amintiri ale tinereţii într-un volum în care şi-a adunat poeziile – Poemas (1922–1943) pe care Editorial Losada intenţiona să-l scoată în anul acela.
În această culegere, Borges omagia în secret amintirea dragostei lui pentru Norah Lange incluzând şi cele două poezii pe care i le scrisese în engleză la începutul anilor 1930. Acestea au apărut sub titlul Poeme în proză pentru I.J., I.J. fiind aceeaşi persoană misterioasă
ca şi în Istoria universală a infamiei din 1935657. Pe cel de-al doilea poem, care începe cu versul „Cum să te ţin?” autorul l-a datat semnificativ 1934, evocând astfel momentul precis al ultimei şanse de a o recâştiga pe tânără. Norah fusese Beatrice pentru el; dar Borges se hotărâse să omagieze şi femeia pe care o considerase
„noua Beatrice”, care l-ar fi putut conduce înapoi, în Paradisul pe 656 „Tema del traidor y del héroe” a apărut prima dată în Sur 112, februarie 1944, ulterior fiind inclusă în Ficciones, 1944.
657 Au fost intitulate „Two English Poems” şi însoţite de dedicaţia „Lui Beatriz Bibiloni Webster de Bullrich” când au apărut ulterior în El otro, el mismo, 1964. Vezi OC II, pp. 239–240.
care îl pierduse. De aceea a dedicat poemul Simplitate (Llaneza) din Fervor de Buenos Aires lui Haydée Lange, căci în acest poem celebrase fericirea pe care o trăise în familia Lange, pe calle Tronador.
Fără îndoială, aceste dedicaţii erau ca nişte semnale pentru Norah şi Haydée, arătând că cele două femei se bucurau de preţuirea constantă a lui Borges. Înţelesul lor însă era atât de tainic, de criptic, încât a dus la o interpretare greşită. Pe 17 decembrie 1943, la apariţia volumului Poemas (1922–1943), faptul că Borges îi dedicase poemul Llaneza lui Haydée l-a făcut pe prietenul acesteia să intre la bănuieli, convins că şi cele două Poeme în proză pentru I.J. îi erau dedicate tot ei fiindcă, aşa cum îşi asigura el amicii, al doilea nume al lui Haydée era Julia, prin urmare, Borges trebuie să fi înlocuit H-ul din primul ei nume cu un I, următoarea literă din alfabet, ca un truc criptografic658.
Prietenul lui Haydée pare să fi fost un tânăr instabil din punct de vedere emoţional, aflat în toiul unei acute crize de personalitate la vremea când Borges îşi publica volumul de poezii. După spusele prietenei lui apropiate, Olga Orozco, tânărul a devenit din ce în ce mai gelos pe Borges, crezând – cât se poate de greşit – că acesta avea o legătură secretă cu Haydée 659 . Curând, gelozia tânărului a degenerat, prietenii devenind extrem de îngrijoraţi în privinţa sănătăţii lui mentale când au aflat că aştepta până la primele ore ale dimineţii la intrarea în clădirea unde locuia Haydée ca să-l prindă pe Borges vizitând-o pe furiş. Tânărul pare să-şi fi pierdut minţile căci, la sfârşitul lunii decembrie 1943, a fost găsit înecat în portul Buenos Aires. Haydée a fost distrusă de moartea logodnicului ei: nu se va căsători niciodată şi va deveni mai enigmatică şi mai retrasă decât 658 Interviu cu Olga Orozco, Buenos Aires, 17 noiembrie 1995
659 Relatarea acestui episod porneşte de la informaţiile oferite de Olga Orozco în cursul interviurilor din Buenos Aires – 15 septembrie 1994 şi 17 noiembrie 1995.
înainte.
Ataşamentul lui Borges faţă de surorile Lange nu-i adusese decât mâhnire, iar adevărata dimensiune a tulburării lui emoţionale în acel moment putând fi apreciată după o întâmplare petrecută la scurtă
vreme de la moartea prietenului lui Haydée. Borges a întâlnit-o pe Elsa Astete, femeia căruia îi făcuse curte în 1930, la casa de oaspeţi a mamei ei în timp ce îl vizita pe Pedro Henríquez Ureña în La Plata.
