228.
autobiografic, Borges a descris astfel acest episod: În 1946, a venit la putere un preşedinte al cărui nume nu vreau să mi-l amintesc. Într-una din zile mi s-a făcut onoarea de a fi anunţat că am fost
„promovat”, mai precis transferat de la bibliotecă la inspectoratul pentru păsări şi iepuri din pieţele publice. M-am dus la primărie ca să văd despre ce e vorba.
„Uitaţi care-i problema, am spus eu. E ciudat că dintre atâţia angajaţi ai bibliotecii tocmai eu am fost considerat a fi vrednic de acest nou post.” „Păi, a replicat funcţionarul, aţi fost de partea Aliaţilor – la ce altceva vă aşteptaţi?” La aşa o explicaţie nu exista răspuns; a doua zi mi-am dat demisia677.
Potrivit Estelei Canto, Borges credea că „promovarea” lui fusese hotărâtă de un ins cu influenţă din administraţia municipală, un intelectual peronist care era „unul din oamenii Evitei”678. Desigur, la Secretariatul Cultural erau destui oameni care corespundeau acestei descrieri şi se prea poate ca unul dintre ei să fi avut iniţiativa de a-l
„pedepsi” pe Borges trecându-i numele pe lista indezirabililor. Se pune totuşi întrebarea dacă a existat cu adevărat intenţia de a-l pedepsi pe Borges; erau, se pare, destule motive obiective pentru îndepărtarea lui. Conform versiunii oficiale, peroniste, Borges a fost trecut pe listă din cauza absenţelor de la serviciu şi a semnării declaraţiilor publice împotriva vicepreşedintelui Perón, ceea ce reprezenta o încălcare a statutului funcţionarilor publici care interzicea implicarea în activităţi politice679. Cât despre posibilitatea ca însuşi Perón să fi fost amestecat în această afacere, Raúl Salinas, care a fost secretar de Stat pe probleme de cultură pentru oraşul Buenos Aires între 1946 şi 1951 şi care avea şedinţă cu Perón în 677 „An Autobiographical Essay”, p. 244
678 Canto, p. 118
679 Interviu cu José María Castiñeira de Dios, Buenos Aires, 8 noiembrie 1995
fiecare dimineaţă, a respins-o cu desăvârşire. Salinas declara că pe Perón nu-l interesa câtuşi de puţin soarta unui ajutor de bibliotecar ca Borges şi că, oricum, avea alte griji pe cap după ce fusese ales preşedinte680.
În calitate de oficial peronist responsabil cu schimbările de personal în serviciile culturale ale administraţiei, Salinas îşi amintea că numele lui Borges era pe o listă de aproximativ două mii de angajaţi recomandaţi spre a fi concediaţi din diverse motive 681 .
Singura diferenţă dintre Borges şi ceilalţi, mulţi, care urmau să-şi piardă slujba era că primul se număra printre cei mai cunoscuţi scriitori ai ţării. Tocmai din acest motiv Borges a provocat compasiunea unor scriitori care lucrau la Secretariatul pentru Cultură. Într-adevăr, adjunctul lui Salinas, poetul catolic Miguel Angel Etcheberigaray, amic cu Francisco Luis Bernárdez, unul dintre cei mai vechi prieteni ai lui Borges, a fost cel care a solicitat ca Borges să fie transferat în alt departament, şi nu destituit. Transferul, susţinea Salinas, era singura modalitate de a evita să-l dea afară pe Borges, fiindcă instrucţiunile prevedeau ca niciuna dintre persoanele ale căror nume apăreau pe listă nu putea rămâne în post. În cele din urmă, s-a hotărât promovarea lui Borges în postul de inspector la Dirección de Apicultura, Direcţia de Apicultură. S-a ales Dirección de Apicultura fiindcă apicultura se considera a fi, după cum spunea Salinas, „o ocupaţie cât se poate de dulce pentru un poet”682.
În opinia lui Salinas, Borges şi prietenii lui au fost cei care au văzut în această promovare un prilej de a face scandal: ei au schimbat apicultura în avicultura şi au spus în stânga şi-n dreapta că
680 Interviu cu Raúl Salinas, Buenos Aires, 22 noiembrie 1995
681 Ibid.
682 Ibid.
Borges urma să fie numit „inspector peste găini”, făcând astfel ca promovarea să apară drept o umilire calculată a unui reputat scriitor de către noua guvernare. Versiunea lui Salinas este similară celei oferite de Arturo López Peña, un alt oficial peronist la vremea aceea, într-un articol puţin cunoscut, publicat sub pseudonim într-o revistă
naţionalistă, Pueblo Entero, în mai 1980. (López Peña sublinia că nu exista niciun fel de Dirección de Avicultura.)683
Deşi relatările lui Salinas şi a lui López Peña au avut poate intenţia de a exonera regimul peronist, trebuie spus că Borges sigur era capabil de o asemenea stratagemă, fiindu-i cunoscute agresivitatea şi disponibilitatea de a replica întotdeauna pe măsură.
De fapt, cele două versiuni s-ar putea să nu fie chiar atât de ireconciliabile fiindcă ceea ce ar fi putut însemna o favoare acordată
lui Borges sau cel mai mic dintre două rele ar fi putut fi luat de Borges drept o insultă calculată. Borges ştia că are duşmani în Secretariatul pentru Cultură, de aceea când a aflat de transferul lui la Apicultura poate că a fost înclinat să interpreteze această mişcare ca pe o pedeapsă. În aceste împrejurări, el şi prietenii lui din Unión Democrática poate că s-au hotărât să se folosească de situaţie ca să
încerce să transforme incidentul într-un exemplu elocvent de persecuţie politică. Şi poate că în loc de apicultura le-a venit ideea să
folosească avicultura şi să dea sfoară în lumea literară din Buenos Aires că Perón propunea să-l facă pe Borges inspector peste găini. (În Eseu autobiografic, Borges adăuga şi „iepuri” ca să mărească efectul.) Dacă versiunea lui Salinas este corectă, atunci Borges şi amicii lui au reuşit de minune să-i convingă pe ceilalţi că scriitorul trebuia să
683 „Para las seis cuerdas: milonga con variaciones” a fost publicat sub pseudonimul „Fidelio” în Pueblo Entero, mai 1980. Am putut consulta acest articol prin bunăvoinţa lui Fermín Chávez, Buenos Aires.
se ocupe de bunăstarea găinilor, şi nu de cea a albinelor. La scurt timp după aşa-zisa promovare, chiar presa peronistă scria despre numirea lui Borges în funcţia de inspector peste găini. Pe 24 iulie 1946, ziarul peronist Democracia insera un articol nesemnat cu titlul JORGE LUIS BORGES, INSPECTORUL PĂSĂRILOR, regretând
„promovarea” „ilustrului scriitor” 684 . Autorul apela la
„generozitatea” primarului oraşului Buenos Aires, doctor Emilio Siri, şi întreba: „Oare doctorul Siri crede că Patria va ajunge foarte departe dacă scriitorii vor trebui să stea cu ochii pe găini şi pe negustorii de păsări, în loc să scrie romane?”
În general, vestea ciudatei promovări a lui Borges a provocat bucuria nedisimulată a peroniştilor. Pe 8 august, ziarul de partid Descamisada a publicat un atac vulgar la adresa lui Borges într-o cronică mondenă nesemnată 685 . Articolul îl prezenta ca pe „un scriitor argentinian care îşi traduce povestirile din engleză şi le semnează cu numele lui”. „A stors de bani bugetul municipal” la Biblioteca Miguel Cané – „a citit, a tradus şi şi-a luat salariul.” Iar în timpul revoluţiei peroniste „s-a simţit obligat să semneze orice manifest care îl ataca pe colonelul Perón sau ataca masele descamisado” . Articolul dezvăluie apoi motivul promovării lui Borges: „Drept pedeapsă, doctorul Siri l-a trimis nu cu mult timp în urmă inspector la păsări. Primarul a făcut acest lucru fiindcă a vrut ca Borges să se întoarcă la vremurile când era el însuşi un descamisado, ca să-l pună în situaţia de a înţelege această revoluţie, deşi arată că nu o poate face”. Autorul anonim aminteşte de două ori (în mod anacronic) de simpatia manifestată de Borges faţă de descamisados – susţinătorii din clasa muncitoare ai lui Perón –
684 „Jorge Luis Borges, inspector de aves”, Democracia, 24 iulie 1946
685 „¿Cuál es cuál?”, 8 august 1946.
trimiţând fără doar şi poate la perioada în care scriitorul era fondatorul şi liderul Comitetului Tinerilor Intelectuali pentru Irigoyen. Autorul afirmă că Borges a fost el însuşi „un fel de descamisado şi un boem” în anii 1920. Din aceste remarci s-ar putea deduce că Borges era atacat fiindcă nu reuşise să evolueze de la naţionalismul cultural populist al tinereţii lui la genul de naţionalism de dreapta care, în cele din urmă, l-a dat pe Perón.
Indiferent care a fost adevărul în legătură cu „promovarea” lui Borges, Raúl Salinas a avut dreptate când a spus că Borges şi prietenii lui au obţinut capital politic din ea. În ciuda postului neînsemnat pe care îl ocupa Borges la Biblioteca Municipală, demisia lui a fost transformată într-o cause célèbre în lumea literară din Buenos Aires. Borges era, totuşi, un scriitor de frunte, drept care Societatea Scriitorilor Argentinieni (SADE) a dat un dineu în cinstea lui la Restaurante Marconi din Plaza del Once. Preşedintele SADE de atunci, comunistul Leónidas Barletta, a lăudat curajul lui Borges şi l-a salutat ca pe un exemplu de „spirit al rezistenţei” pe care „toţi intelectualii argentinieni ar trebui să-l urmeze”.
Cu ocazia acestui dineu, Borges a scris un atac virulent la adresa regimului peronist, care a fost citit de prietenul lui, Pedro Henriquez Ureña. Borges susţinea că a demisionat de la Biblioteca Miguel Cané fiindcă „i s-a ordonat să se pună la dispoziţia administraţiei municipale”, fiind informat că aceasta era o „pedeapsă” pentru că
semnase declaraţii publice în favoarea democraţiei. Acest episod însă, spunea el, nu avea o semnificaţie prea mare; mai important era că îl convinsese de necesitatea de a lupta împotriva dictaturii.
Dictaturile nasc oprimare, dictaturile nasc servilism, dictaturile nasc cruzime; dar mai dezgustător este faptul că nasc prostie. Băieţi de serviciu care bâlbâie ordine, portrete de caudillos, aclamaţii sau insulte planificate, pereţi acoperiţi cu nume, ceremonii unanime, disciplină care ia locul gândirii clare… Lupta
împotriva acestor triste monotonii este una dintre datoriile scriitorului. Mai e nevoie să le aduc aminte cititorilor revistelor Martín Fierro şi Don Segundo că
individualismul este o veche virtute argentiniană?686
Dineul dat în onoarea lui Borges s-a transformat într-o adunare a oponenţilor intelectuali ai lui Perón: cu greu se mai găsea un loc în restaurant pentru toţi cei care voiau să participe, coada ajungând până în stradă. Betina Edelberg, o activistă de frunte în Unión Democrática, a fost prezentă la dineu şi mai târziu îşi va aminti că
Borges deja era considerat de scriitorii mai tineri, ca ea, drept „un fel de anti-Perón”687. Dar, chiar dacă Borges apăruse ca unul dintre liderii intelectuali ai opoziţiei democratice, implicarea lui politică va fi mai puţin riguroasă în lunile şi anii ce vor urma. „Promovarea” lui de către peronişti, nu trebuie uitat, avusese loc la câteva săptămâni de la despărţirea de Estela Canto, amara moştenire emoţională a acelei legături sentimentale, după cum vom vedea, afectându-i periodic moralul în anii administraţiei Perón.
După ce şi-a dat demisia de la Biblioteca Miguel Cané, Borges a rămas fără serviciu timp de câteva luni. Această situaţie îl mâhnea foarte mult, existând puţine speranţe ca să-şi găsească o slujbă mai acătării. A făcut cerere pentru un post de funcţionar de bancă şi a susţinut un examen alături de foarte mulţi candidaţi pentru cele cinci locuri disponibile, dar fără rezultat. Cu câteva luni înainte, o prietenă de-a lui, Adela Grondona, îl dusese la o englezoaică în vârstă ca să-i citească în frunzele de ceai: femeia îi prezisese că în 686 Discursul lui Borges a fost publicat ulterior sub titlul „Palabras pronunciadas por Jorge Luis Borges en la comida que le ofrecieron los escritores”, Sur 142, august 1946, şi retipărit sub titlul „Déle, déle” în Argentina Libre, 15 august 1946.
Vezi şi Borges en Sur, pp. 303–304.
