883 Interviu cu Esther Zemborain de Torres, Buenos Aires, 27 noiembrie 1995.

pe 11 iunie 1967:

Nu poate Zeus să desfacă plasă

de piatră ce mă strânge. Nu ştiu rândul

de oameni care-au fost; urmează gândul

şir monoton de ziduri, drum ce lasă

în urmă poarta-mi. Drepte galerii

ce se-ncovoaie-n arcuiri secrete,

când anii trec, lugubre parapete

de timpul crud mâncate zi de zi.

Borges se înfăţişa ca Tezeu, care pierduse firul Ariadnei şi acum aude „dezolatul urlet” în timp ce merge împleticit prin labirintul nesfârşit:

În umbră-i Altul, ştiu, şi trista-i soarte

singurătatea-i. Cată să n-ajungă,

pe Hades îl tot cheamă şi-l alungă

dorind în sânge să-mi găsească moarte.

Mereu ne căutăm. O, de-ar veni

a aşteptării cea din urmă zi!cxi

Dar sfârşitul aşteptării părea să nu mai vină niciodată şi, judecând după un alt poem, numit Labirint (Laberinto), pe care l-a publicat în acelaşi an, nu exista nicio ieşire din această situaţie – „Ieşire nu-i” –

nici măcar moartea:

Atacul n-aştepta

De taur ce-i un om cu chip ciudat,

Plural şi hâd. Tresari înspăimântat

De piatră nesfârşită. Nu spera

Nimic. El nu există. N-o să vină

În negrul asfinţit nicio jivină884cxii.

Pe 4 august, Borges în sfârşit a spus: „Da”, iar el şi Elsa au devenit soţ şi soţie la oficiul stării civile. Deşi cei doi cumpăraseră un apartament pe avenida Belgrano nr. 1377, la câteva străzi de Biblioteca Naţională, se hotărâseră să evite orice bârfă, aşa că

Georgie a mai rămas cu mama lui câteva săptămâni, până la cununia religioasă. Şi, în acest hiat între celibat şi căsătorie, a publicat un poem intitulat Rubaiyát, după celebrul poem de Omar Khayyam, pe care îl tradusese tatăl lui. Borges a preluat tema hedonistă carpe diem şi i-a dat forma unei meditaţii despre zădărnicia tuturor lucrurilor, rezumând-o într-un final extrem de violent: „Azi este ieri. Nu eşti decât ceilalţi. / Ţărână-i chipul lor. Cu morţii-învii”885cxiii.

Doña Leonor îşi asigurase prietenele că, aşa cum îi stătea bine unui cuplu între două vârste, cununia religioasă avea să fie liniştită

şi discretă, Borges însă era cel mai celebru argentinian şi căsătoria lui avea să atragă în mod cert atenţia presei. Mai mult decât atât, data aleasă era 21 septembrie, prima zi de primăvară în emisfera sudică, şi echivalentul în Argentina a Zilei Sfântului Valentin, când bărbaţii le dăruiesc iubitelor câte un trandafir ca să-şi sărbătorească

dragostea. Esther Zemborain a întârziat la biserică din cauza paradei anuale de primăvară de pe avenida Santa Fe şi, când în sfârşit a ajuns la frumoasa Biserică Nuestra Señora de las Victorias, până şi curtea era plină de lume, fără să poată recunoaşte pe cineva.886 Bioy 884 Ambele poeme au fost publicate în Siete Poemas, într-un tiraj de numai 25 de exemplare tipărit în 1967 de bibliofilul Juan Osvaldo Viviano, cu ilustraţii de Jorge Larco. Ulterior au fost incluse în Elogio de la sombra, 1969. Vezi OC II, pp. 364 şi 365.

885 La Nación, 13 august 1967, şi inclusă în Elogio de la sombra, 1969. Vezi OC II, p.

371.

886 Interviu cu Esther Zemborain de Torres, Buenos Aires, 27 noiembrie 1995.

Casares era de negăsit, dar a observat-o pe soţia lui, Silvina Ocampo, care-şi făcuse şi ea cu chiu, cu vai loc printre necunoscuţi, ca şi cei câţiva scriitori, prieteni de-ai lui Borges. Apoi i-a zărit pe mire şi pe mireasă în mijlocul unei mulţimi care se înghesuia să-i vadă, paparazii dându-se de ceasul morţii ca să-i fotografieze pentru presa din Buenos Aires.

Clarín a scris că a fost o ceremonie simplă, la care au participat în jur de 50 de invitaţi, oficiată de Monsignor Ernesto Segura, episcopul arhidiocezei Buenos Aires887. Borges a venit la biserică însoţit de mama lui; mireasa a sosit cinci minute mai târziu, la braţul fratelui ei, cel care i-o dădea viitorului soţ. Purtând o rochie neagră şi o pelerină de aceeaşi culoare, Elsa a păşit spre altar în acordurile Marşului nupţial al lui Mendelssohn şi, după încheierea ceremoniei, prietenii şi rudele i-au înconjurat pe cei doi pentru a-i felicita.

Dar, chiar înainte de a pleca spre Statele Unite, o săptămână mai târziu, la orizont au început să apară primii nori. Prietenele Doñei Leonor au organizat în cinstea noului cuplu o petrecere de rămas-bun. Au fost invitate atât de multe persoane, încât Esther Zemborain s-a văzut nevoită să împrumute vila mamei ei de pe calle Schiaffino, în elegantul cartier Recoleta, ca să încapă cu toţii 888.

Invitaţii aşteptau cu nerăbdare sosirea noii „Señora de Borges”, cum era cunoscută acum Elsa Astete, dar aceasta întârzia să apară, drept care Doña Leonor, furioasă, a rugat-o pe Esther Zemborain să-i telefoneze nurorii sale. Elsa, după câte se pare, fusese ocupată cu pregătirile pentru apropiata călătorie în Statele Unite şi, oricum, nu se simţea prea bine în seara aceea889. În consecinţă, Georgie a venit 887 Clarín, 22 septembrie 1967.

888 Interviu cu Esther Zemborain de Torres, Buenos Aires, 27 noiembrie 1995.

889 Ibid.

singur la petrecere.

Când au ajuns la Boston, pe 29 septembrie, Borges şi Elsa au fost întâmpinaţi de Raimundo Lida, profesor la catedra de limbi romanice de la Harvard. Borges, va consemna Lida în jurnalul lui, arăta mult mai bătrân şi mai obosit decât la precedenta lui vizită la Harvard, în 1962890. Imediat, Elsa s-a simţit stingheră în Cambridge, încă de la început nu i-a plăcut apartamentul pus la dispoziţie de universitate, aşa că a găsit altul, într-o clădire colţ cu strada Craigie şi bulevardul Concord, la o aruncătură de băţ de campus. Apoi, neştiind prea multă engleză, nu a avut cum să se achite de îndatoririle unei soţii de profesor universitar, însoţindu-l rareori la reuniuni mondene; în plus, pe toată durata şederii lor acolo nu au avut niciun oaspete acasă. Elsa a preferat compania unei verişoare care, din întâmplare, era angajată ca profesoară de limba spaniolă la Harvard în perioada aceea. În cea mai mare parte din timp, soţul ei a fost dat în grija unui tânăr absolvent anglo-argentinian pe nume John Murchinson, angajat de universitate ca să-l însoţească pe profesorul orb. Murchinson l-a dus de mai multe ori pe Borges la biblioteca din campusul Colegiului Radcliffe din apropiere unde i-a citit şi uneori a scris după dictare.

Beneficiarul bursei Norton trebuia să susţină şase conferinţe, trei în primul trimestru şi trei în cel de-al doilea. Harvard Gazette din 14

octombrie anunţa că seria de conferinţe ale lui Borges, intitulată

„Arta poetică” urma să aibă loc în amfiteatrul Charles Eliot Norton din Muzeul de Artă Fogg891. Subiectele erau „Şarada poeziei” (25

890 Atât această informaţie, cât şi cele ulterioare provenite din aceeaşi sursă –

Raimundo Lida – se bazează pe mai multe citate din jurnalele lui personale puse la dispoziţie de văduva lui, Denah Lida, în Cambridge, Mass., 21 iulie 1997.

891 The Harvard Gazette, vol. LXIII, 1967–1968, p. 36.

octombrie), „Metafora” (15 noiembrie), „Cum se spune o poveste” (6

decembrie), „Muzica din cuvinte şi traducerea” (28 februarie),

„Gândirea şi poezia” (20 martie) şi „Crezul unui poet” (10 aprilie)892.