— OK, zic eu.

— Începem testul? întreabă tata.

87.

Soră-mea-i cea care ar trebui să aibă căderea nervoasă. Părinții mei nu erau îngrijorați pentru mine absolut deloc până când m-am prăbușit într-o avalanșă de înjurături în noroiul de pe șantier.

La Universitatea McGill din Montreal, Greta a terminat două specializări, una de filosofie și una de calculatoare, ceea ce a obligat-o să audă aproximativ 1 000

000 000 000 000 000 000 de glume penibile de la tipi penibili, în baruri penibile.

VP - 131

Diagrama Venn a nonidioților cu care era OK să ieși alcătuită din studenții de la filosofie și calculatoare era anaerobă sau așa voia Greta să explice de ce își petrecea atât de mult din timpul ei liber lucrând la o aplicație de smartphone, pe care într-un final a prezentat-o coordonatorilor licenței ei duble ca fiind componenta integratoare a fiecărui domeniu în parte, lucru care i-a permis să-și petreacă tot timpul cu asta.

Greta are o filosofie simplă în viață – crezi în ceea ce faci.

Fă o listă de lucruri în care crezi. Top zece cele mai importante lucruri pentru tine. Ca… dreptatea, egalitatea, diversitatea, durabilitatea, oricare ar fi crezurile tale politice sau religioase sau etice, stai la o masă și fă o listă. Astea sunt lucrurile în care cred.

Dar Greta nu dă doi bani pe ea. Fă altă listă. O listă cu ce-ai făcut azi. Nu contează ce zi e, zi a săptămânii, weekend, vacanță, ziua ta de naștere, data din calendar e irelevantă. Scrie pe o foaie toate lucrurile care ți-au ocupat timpul într-o anumită zi. Te-ai trezit, ai luat micul dejun, te-ai dus la sală, te-ai dus la serviciu, ai stat pe net, ai băut o cafea cu un coleg, ai făcut ceva treabă, ai mâncat ceva de prânz, ai mai făcut ceva treabă, ai ieșit afară pe furiș să-ți cumperi teniși noi, ai răspuns la e-mailuri, ai dat clicuri alandala pe rețelele sociale, te-ai dus acasă, ai sunat un părinte, te-ai uitat la televizor, ai luat cina, ți-ai schimbat hainele, te-ai întâlnit cu cineva în oraș, te-ai sărutat cu el la un colț de stradă, ai luat un taxi spre casă, ai citit o carte, te-ai culcat.

Astea sunt lucrurile în care crezi. Dacă e să ne luăm după Greta, sistemul tău de crezuri e felul în care îți petreci timpul în fiecare zi. Nu o zicea ca să judece.

Voia ca oamenii să fie mai conștienți de sine. Fundamental, ea crede în acțiuni.

Dacă tu crezi într-o serie de lucruri, dar niciodată nu acționezi conform acelor crezuri, ele nu contează. Ea voia ca oamenii să se cunoască mai bine, ca să poată

fi ei înșiși mai bine. Asta era filosofia ei de viață și în același timp și scopul aplicației ei de smartphone.

Numită „ MapU”, ea aduna toate datele din dispozitiv pentru a crea un grafic al activității utilizatorului, conform unei serii de criterii programabile. Ideea era să îți arate cine ești prin ceea ce faci. Dacă îți schimbi activitățile zilnice, mișcările și duratele, graficele se modifică pentru a reflecta că devii mai aproape de ceea ce crezi că ești.

A lansat aplicația în ziua în care a absolvit și, având în vedere că era un proiect universitar finanțat de un grant academic, a lăsat-o la liber. Într-un an, 2 000 000

de oameni au descărcat-o. A fost un hit. Dar nu genera venituri, iar spațiul necesar stocării tuturor acelor date era scump și creștea exponențial, având în vedere că apăreau sute de mii de noi utilizatori pe lună. S-a ținut o vreme pe linia VP - 132

de plutire cu un grant academic. Greta nu s-a gândit niciodată că o să fie un job –

era un experiment. Pur și simplu îi plăcea să experimenteze, într-un loc unde designul se întâlnea cu etica.

Așa că atunci când a ajuns la 5 000 000 de utilizatori și a primit o ofertă de cumpărare, Greta s-a gândit că era hilară. Era un produs gratuit. Un hobby. Ceva care te stoarce de bani. A cerut un preț absurd și a angajat prompt un avocat când l-au acceptat. Greta a presupus că toată afacerea era o greșeală, că până la urmă

cineva urma să facă niște calcule și să realizeze că era un proiect studențesc care într-un fel sau altul reușise să facă un mic val pe rețelele sociale și care urma să

se stingă la fel de repede. Dar iat-o dintr-odată, cu pixul în mână, semnând o bucată de hârtie care a făcut-o, cât ai clipi, bogată. Trebuie că era, cum să zic, o farsă. Oamenii ăia trebuie să fi fost niște imbecili care meritau să fie storși de cei un milion și jumătate de dolari ai lor. Greta a semnat.

I-a luat o săptămână să-și dea seama că imbecilii fuseseră mai deștepți ca ea.

Nu le păsa nici cât negru sub unghie de aplicație și sigur îi durea-n cur de filosofia ei. Voiau datele: 5 000 000 de oameni, jumătate de milion de utilizatori noi în fiecare lună, care le dau de bunăvoie acces în timp real la mișcările, obiceiurile, înclinațiile și cumpărăturile lor. Greta construise, fără să știe, o mașină incredibilă pentru a analiza ce lucruri poți să-i vinzi unui om. Asta voia cumpărătorul – să le vândă lucruri.

S-a gândit să dea drumul unui virus care să le prăjească tot sistemul, dar părea o decizie puerilă, pripită și nici nu voia să meargă la închisoare.

Așa că Greta a devenit bogată și depresivă – depresie cu d mic5 – și n-a mai făcut nimic în ultimele șase luni în afară de a-i îngrijora pe ai mei. Era în același timp povestea de succes a familiei și cea mai mare neliniște. Asta până mi-am anunțat eu, în timpul cinei, candidatura la titlul de Cel mai distrus copil al familiei Barren.

88.

N-am stat treaz toată noaptea cu ai mei de când a avut Greta meningită în clasa a șaptea.

Tata trece cu atenție, sistematic, prin fiecare întrebare la care se poate gândi și eu răspund cât de detaliat posibil, în timp ce Greta dă ursuză niște clicuri pe un laptop, încercând să coroboreze și/sau să eviscereze orice chestiuni specifice, 5 Denumire a formelor ușoare de depresie.

VP - 133

cerând din când în când câte-o clarificare disprețuitoare a unor lucruri pe care le consideră inconsistente din punct de vedere logic și apoi bosumflându-se când se dovedește că am o explicație pentru ele. Mama face un ibric de cafea și stă pe canapea, recitind, afectată, Mașina timpului, cu o exasperare literară pe care cred c-ai putea s-o numești pasiv-agresivă. Penny stă lângă mine și îmi amintește din când în când de câte un amănunt pe care i-l menționasem ei mai devreme, dar pe care îl omisesem în interogatoriul patern.

Toată lumea-și pierde energia simultan când răsăritul preschimbă cerul.

— Ei bine, zice tata, uitându-se prin paginile lui de notițe dezordonate, pentru o iluzie schizoidă, sigur lucrează la un nivel foarte înalt al detaliilor factuale.

Mina de aur se dovedesc a fi Cei Șaisprezece Martori. Îmi aduc aminte toate numele lor și unii sunt încă în viață. Chiar și cei care au murit cu mulți ani în urmă

au lăsat ceva rămășițe în mediul online. Pe laptopul ei, Greta îi găsește unul câte unul – Henrik Adell (Sceptic), Norman Driessnack (Uluit), Sven Bertelessen (Aerian), Rhys Collins (Încântat), Jerome Francoeur (Gelos), Michel Beaubien (Nervos), Susan Lowenstein (Gânditoare), Stephen Modesto (Speriat), Douglas Halliday (Detașat), Abe Geller (Îngrijorat), Diane Ortiz (Exaltată), Frederic Somerset (Nonșalant), Richard Ellesmere (Îngrozit), Barbara Talbert (Obosită), Ursula Francoeur (Îndrăzneața) și Rafael Ubitto (Înțelept).

Singurul care îi scapă abilităților destul de bune de investigare ale Gretei – a făcut trei semestre de informatică – e Lionel Goettreider. Nu găsește nici măcar o mențiune despre el niciunde.

Dar îi găsește pe soții Francoeur.

— Jerome și Ursula Francoeur, zice Greta. Trăiesc în San Francisco.

— Sunt în viață? zic eu.

— Mda, zice Greta. Nu, stai… Ursula Francoeur a murit acum doi ani. Au rămas în urmă soțul, Jerome, și fiica lor, Emma.

Tonul ei e neutru, având în vedere că nu-i cunoaște pe oamenii ăștia și crede că-i folosesc ca să-mi sprijin psihoza pe ei, dar pe mine mă înjunghie direct în piept și mai și răsucește cuțitul.

Bănuiesc că aveam ideea asta ridicolă și romantică conform căreia o consecință a excavării acestui eveniment uitat și pierdut din trecut ar însemna aducerea împreună a lui Lionel și a Ursulei, cincizeci de ani mai târziu. N-am idee ce s-a-ntâmplat în cele din urmă între ei, după accident, dar mi-am imaginat – și ar trebui să clarific că nu mi-am petrecut, cum să zic, mult timp imaginându-mi asta – că după rănirea teribilă a soțului ei, dacă Jerome rămânea în viață, Ursula ar fi trebuit să facă un gest de onoare și să rămână cu el, ascunzându-și aventura cu Lionel, cum să zic, pentru totdeauna. Cumva, și detaliile sunt cețoase și VP - 134

rușinoase de analizat în amănunt, dar cumva speram că implicarea mea i-ar fi determinat să accepte adevărul, că nu s-au oprit niciodată din a se iubi unul pe altul și, pentru a fi cu adevărat fericiți, trebuia să fie împreună pentru restul vieților lor.

Nu știu de ce am ajuns să fiu așa implicat în relația lor, având în vedere că i-am fost martor vreme de cinci minute pline, acum cincizeci de ani – chiar dacă

numai cu două săptămâni în urmă, în termenii experienței mele cronologice – și după câte știu, era disfuncțională și dureroasă și ei ar fi fost mult mai bine unul fără celălalt. Dar nu cred asta. Am văzut ceva în felul în care se uitau unul la celălalt, era o conexiune puternică. Penelope și cu mine nu ne uităm niciodată

unul la altul în felul ăla. Dar e exact ce simt eu când mă uit la Penny și ea se uită

la mine.

Dacă nu interveneam, amândoi ar fi murit iradiați acum cincizeci de ani. Dar am intervenit. Și eram convins, cu zero informații concrete la-ndemână, în afara sufletului meu saturat și avid, că evenimentele pe care le-am cauzat prin idioțenia mea au dus la înstrăinarea lor și la două vieți separate, dar la fel de nefericite, pe care n-ar fi trebuit să le aibă niciodată. Cei cincizeci de ani de dor și spațiu gol dintre ei erau vina mea, așa gândeam.

Doar că Ursula e moartă. Și odată cu ea încă una dintre iluziile mele romantice.