instant pentru un bărbat faimos care le zice că pot ajunge într-o zi cineva. Cine dracu’ poartă blugi așa strâmți la serviciu? Cineva a cărei singură ambiție în viață

e să fie futută de mine.

Totul e atât de clar acum că a dispărut el.

Nu știu de ce mă chinui să scriu toate chestiile astea. Cred că m-am luat după

el. Și oricum, povestea lui Tom are nevoie de un sfârșit.

Sfârșit.

95.

Mă trezesc și nu-mi aduc aminte o zi.

Ieri a fost sâmbătă, deci azi e duminică, doar că e luni. Ar trebui să mă trezesc lângă Penny, în apartamentul ei, dar sunt în dormitorul apartamentului meu, în pat cu o străină. Nu, nu cu o străină, o tânără care își face stagiul de practică la biroul de arhitectură. Beth. Numele ei e Beth. E agitată, rușinată, ochii ei îmi caută

pe față dovezi că n-a făcut o greșeală care să-i pună capăt carierei, dar e și niște furie strecurată acolo, ținută în frâu, ca și când nu s-ar fi decis încă dacă ar trebui direcționată înspre mine sau înspre ea. Își ghemuiește corpul gol lângă mine și mă trag instantaneu și văd un zid de vinovăție în ochii ei, pentru că, normal, vede panica din ochii mei.

Îi spun că îmi trebuie niște cafea și o să-i fac și ei. Încearcă să mă sărute, dar mă port de parcă nu mi-am dat seama ce vrea să facă și o zbughesc repede din dormitor.

N-am nicio idee ce s-a-ntâmplat. Mintea mea e goală.

Un bâzâit din trunchiul cerebral îmi spune să mă duc să verific laptopul și pe laptop e un text pe care nu l-am scris eu. În timp ce îl citesc tremur din toate încheieturile, mi-e și foarte cald și foarte frig, ca la o gripă nasoală.

E John – a preluat cumva controlul și mi-a făcut asta.

Ea mă strigă întrebând de cafea și închid repede ecranul laptopului. Fac cafea și ea intră tiptil în bucătărie, purtând numai lenjeria de ieri, mult prea familiară, arătându-mi-se în lumina dimineții. Are câte o vânătaie pe fiecare șold. Par proaspete.

Mi-e greață. Scannerele neurale sunt cele care n-ar trebui să te lase să te trezești într-un coșmar. Știu că-i un clișeu, dar chiar mă simt de parc-aș fi într-un coșmar, lucid și cristalin, dar lipicios pe margini.

Întreabă dacă vreau să mergem să mâncăm ceva și zic că nu pot, dar înainte de a veni cu o scuză bună, urmează un moment extrem de jenant în care ea face VP - 147

o glumă despre hărțuirea sexuală la locul de muncă, glumă care ar trebui să-mi arate cât de matur privește ea toată situația, dar o face să pară doar atât de tânără, prea tânără. În același timp în gluma ei e și o dâră de amenințare, care îi dă structura esențială și vede că înțeleg și roșește, pentru că gustă un pic de putere și nu știe ce să facă cu ea.

Stă acolo, amestecându-și laptele în cafea, dezbrăcată, la vedere, provocatoare. Vrea și altceva de la mine, nu știu ce, nu știu nici măcar dacă m-am culcat cu ea – nu-mi amintesc nimic de ieri, nimic-nimic. Dar e o tensiune tăioasă

care mocnește în ea, de parcă ar aștepta să confirm că am luat tot ce voiam și acum e la distanță de o conversație jenantă de la a dispărea pentru totdeauna din mintea mea.

Am citit ceea ce el a scris atât de repede, că nu am înțeles cum trebuie ce s-a-ntâmplat cu Penny. Dar sună rău, groaznic, așa de groaznic, că nu-s sigur că mai poate fi reparat.

Întreabă dacă ar trebui pur și simplu să plece și îi zic că probabil e o idee bună.

Evadez până la baie ca să mă spăl pe față și încă nu știu ce s-a-ntâmplat mai exact dar e un prezervativ, ce veste bună, un prezervativ, în gunoiul de la baie. Nu pot să dau ochii cu ea când iese din dormitor purtând hainele de ieri, luându-și pantofii, clătinându-se când încearcă să-și mențină echilibrul pe un picior, apoi pe celălalt, iar în șaizeci de secunde o să plece și eu pot să trec la etapa următoare a acestei calamități.

Dar nu e vina ei. E vina mea – vina lui – și chiar dacă ultimul lucru pe care mi-l doresc e să prelungesc dezastrul ăsta, numele ei e Beth și ea contează.

— Așteaptă, zic eu. Beth… îmi pare rău, nu mă pricep la lucrurile astea. Nu vreau să crezi că ce s-a întâmplat noaptea trecută n-a… însemnat nimic. E mult mai ușor pentru mine să mă comport de parcă nu s-ar fi întâmplat și să te tratez ca pe o necunoscută la birou. Dar, nu știu, cu toate astea cred c-ar trebui să fim sinceri unul cu celălalt. Ce zici?

Clipește uitându-se la mine, de parc-ar aștepta să urmeze ceva meschin sau nepăsător și când nu vine e drăguț de confuză și nu așa drăguț de tristă. Își încrucișează strâns brațele.

— Vrei să fim sinceri, zice Beth.

— Da, zic eu. Pentru că, ăă, nu-mi aduc aminte tot ce s-a-ntâmplat… exact.

— Nu-ți aduci aminte, zice ea. Ăă-ăăă.

— Am… băut prea mult?

— Bănuiesc. Da. Eu sigur am băut prea mult.

— OK, zic eu. Uite, nu știu dac-ai auzit c-am fost în spital.

— Da, zice ea, adică toată lumea a auzit.

VP - 148

— În regulă. Deci poate ar trebui să-mi cer scuze dacă am zis sau făcut ceva, știi tu, indecent noaptea trecută.

— Nimic din ce-am făcut noaptea trecută n-a fost nici măcar pe departe decent.

— Ei bine, atunci îmi pare foarte rău pentru asta.

— De ce ești așa? zice Beth.

— Așa cum?

— Drăguț, zice ea. N-ai fost drăguț azi-noapte. Ai fost dur. Și dacă chiar vrei să

fiu sinceră, m-a făcut să mă simt ca un căcat. N-a fost sex. A fost de parc-ai fi făcut laba în mine. Așa m-ai făcut să mă simt. De parc-aș fi fost ceva în care să termini.

Își șterge ochii cu mâna și nu știu ce să zic sau să fac, așa că nu zic și nu fac nimic în afară de a o asculta.

— Căcat, zice Beth, am încercat să-mi păstrez demnitatea în dimineața asta, dar de-abia dac-am închis un ochi toată noaptea, pentru că mi-am promis că n-o s-ajung niciodată într-o situație ca asta. Motivul pentru care-am ales facultatea de arhitectură e pentru a construi lumea în care vreau să trăiesc și exact așa m-am simțit lucrând pentru tine. Ca și când aș putea fi o parte din asta. Și acum am stricat tot.

— N-ai stricat nimic, zic eu.

— Nu-nțeleg, spune ea. Noaptea trecută nici măcar n-ai putut să te uiți la mine când am… și acum ești un cu totul alt om.

— Îmi pare rău, zic eu.

— Îți pare rău? zice Beth. Nu ți-a părut rău azi-noapte. Ești șeful meu. Poți să-mi construiești cariera sau poți să mi-o distrugi. Ce-am făcut noi nu-i tocmai sexul care-mi place. Dar m-am gândit că a face sex nasol cu un nesimțit e mai bine decât cealaltă variantă. Și nu te ameninț, OK? Știu că am fost de acord cu tot. Pentru că

voiam să se termine cât mai repede. Mi-am repetat toată noaptea că dacă

dimineața am să mă comport ca și cum nu ar fi fost mare lucru atunci totul va fi în ordine.

Sunt foarte conștient că toată situația asta e obiectiv mult mai rea pentru ea decât pentru mine. Știu asta. Dar ce naiba ar trebui să-i spun? Nu știu dacă am un drept moral de a fi devastat de ce îmi zice, dar sunt. Și în spatele tuturor acestor gânduri mocnește revelația că John nu e ce am crezut eu că e.