Am încercat din nou să citesc, fără să reușesc. M-am gândit din nou nu la ce le spusesem olandezilor, ci la tonul folosit cu ei. M-a apucat bănuiala că
fusesem, fără să vreau, mesagera acelui marasm dominator, că tradusesem într-o altă limbă esența unei grosolănii. Eram supărată acum pe napolitani, pe mine însămi. De aceea, când femeia însărcinată a arătat spre mine cu o mutră suferindă și s-a adresat puștilor, bărbaților, lui Gino și a strigat: hai, că
se mută și doamna – nu-i așa, doamnă, că vă mutați?, am răspuns aspru, cu o agresivă posomorâre: nu, stau bine aici, îmi pare rău, dar n-am niciun chef să mă mut.
VP - 17
7.
Am plecat la apus, ca de obicei, dar încordată, mâhnită.
După refuzul meu, femeia însărcinată insistase pe un ton din ce în ce mai agresiv, venise bărbatul în vârstă cu fraze de genul ce vă costă, astăzi ne faceți nouă o favoare, mâine vă facem noi una; dar totul a durat numai câteva minute, poate că n-am avut nici măcar timp să spun un alt nu clar, m-am limitat să clatin din cap de câteva ori; apoi soțul Ninei a pus capăt chestiunii rostind o frază aspră, de departe, dar tare, a spus gata, e bine așa cum stăm, lăsați-o în pace pe doamna și s-au retras toți, tânărul băiaș
ultimul, murmurând niște scuze și întorcându-se la locul lui.
Cât am rămas pe plajă, m-am prefăcut că citesc. În realitate, auzeam parcă
amplificat dialectul clanului, țipetele lor, râsetele și asta mă împiedica să mă
concentrez. Sărbătoreau ceva, mâncau, beau, cântau, păreau să creadă că pe plajă ar fi doar ei sau că oricum noi am avea numai datoria să ne arătăm bucuroși de fericirea lor. Din proviziile pe care le transportaseră în barca cu motor au ieșit de toate, ore în șir, un prânz copios, vin, prăjituri, lichioruri.
Nimeni nu s-a mai uitat nici măcar o dată în direcția mea, nimeni n-a zis vreun cuvânt nici măcar vag ironic referitor la mine. Doar când m-am îmbrăcat și am dat să plec, femeia cu burta mare a părăsit grupul și a venit spre mine. Mi-a întins o farfurioară cu o felie de prăjitură cu înghețată de culoarea zmeurei.
— Este ziua mea de naștere, a spus serioasă.
Am luat prăjitura chiar dacă n-aveam chef.
— La mulți ani, cât împliniți?
— Patruzeci și doi.
M-am uitat la pântecele ei, buricul bulbucat ca un ochi.
— Aveți o burtă destul de mare.
S-a arătat foarte încântată.
— E fată. Nu rămâneam însărcinată, și acum iată-ne.
— Cât mai aveți?
— Două luni. Cumnata mea a avut-o devreme pe a ei, eu a trebuit să
aștept opt ani.
— Sunt lucruri care se întâmplă când trebuie să se întâmple. Mulțumesc și din nou la mulți ani.
Am dorit să-i dau farfurioara înapoi după două înghițituri, dar ei nu i-a păsat.
VP - 18
— Aveți copii?
— Două fete.
— Le-ați făcut devreme?
— Când am făcut-o pe prima, aveam douăzeci și trei de ani.
— Sunt mari.
— Una are douăzeci și patru, cealaltă douăzeci și doi.
— Păreți mai tânără. Cumnata mea zice că sigur n-aveți mai mult de patruj’ de ani.
— Am aproape patruzeci și opt.
— Ferice de dumneavoastră că vă păstrați așa frumoasă. Cum vă cheamă?
— Leda.
— Neda?
— Leda.
— Pe mine mă cheamă Rosaria.
I-am întins farfurioara cu mai multă hotărâre, a luat-o.
