Apoi a venit ziua de sâmbătă, plaja s-a aglomerat. Zona mea de umbră și de soare a fost asediată de răcitoare portabile, gălețici, lopățici, aripioare și colaci de înot, rachete de tenis. Am renunțat să citesc și le-am căutat în mulțime pe Nina și pe Elena, ca și cum ar fi fost un spectacol de petrecut timpul liber.
M-am chinuit să dau de ele, mi-am dat seama că-și trăseseră patul pliant la câțiva metri de mare. Nina stătea întinsă pe burtă, la soare, și lângă ea, în aceeași poziție, mi s-a părut că era păpușa. Fetița, în schimb, se ducea până
la mal cu o stropitoare de plastic galbenă, o umplea cu apă și, ținând-o cu ambele mâini din cauza greutății, pufnind și râzând, se întorcea la mama ei ca s-o stropească pe corp și să atenueze dogoarea soarelui. Când stropitoarea se golea, se întorcea s-o umple din nou, același traseu, același efort, același joc.
Poate că dormisem prost, poate că-mi trecuseră prin minte niște gânduri urâte de care nu-mi dădusem seama; cert e că, văzându-le în dimineața aceea, am simțit un disconfort. Elena, de exemplu, mi s-a părut mărginit de tipicară: stropea mai întâi gleznele mamei, apoi pe ale păpușii, pe ambele le întreba dacă era de-ajuns, amândouă răspundeau nu, ea o lua de la capăt.
Nina, în schimb, mi s-a părut sclifosită: mieuna de plăcere, repeta mieunatul pe tonuri diferite, ca și cum ar fi ieșit din gura păpușii, și ofta: încă o dată și încă o dată. Am bănuit că interpretează rolul ei de mamă tânără și foarte frumoasă nu din dragoste pentru fiică, ci pentru noi, mulțimea de pe plajă, toți, femei și bărbați, tineri și bătrâni.
Corpul ei și al păpușii au fost stropite mult timp. A început să lucească
toată de la apă, acele luminoase ce țâșneau din stropitoare i-au udat și părul care i s-a lipit de cap și de frunte. Nani sau Nile sau Nena, păpușa, a fost udată cu aceeași perseverență, dar absorbea mai puțină apă, așa că apa picura din plasticul albastru al patului pliant pe nisip, înnegrindu-l.
O fixam cu privirea pe fetiță în acel du-te-vino al ei și nu știu ce nu-mi convenea, jocul cu apa poate, plăcerea afișată ostentativ de Nina la soare.
Sau vocile, da, mai ales vocile pe care mama și fiica i le atribuiau păpușii. O
VP - 13
dată îi dădeau glas pe rând, altă dată împreună, suprapunând tonul prefăcut de copil al adultei cu cel prefăcut de adult al fetiței. Își imaginau că este o unică voce care vorbea din același gâtlej de obiect în realitate mut. Dar, în mod evident, eu nu reușeam să intru în iluzia lor, față de vocea aceea dublă
mă încerca o repulsie tot mai mare. Desigur, eram acolo, departe, ce-mi păsa, puteam urmări jocul sau îl puteam ignora, era doar o distracție. În schimb nu, simțeam un disconfort ca în fața unui lucru prost făcut, ca și cum o parte din mine pretindea în mod absurd să se decidă și să-i dea păpușii o voce stabilă, constantă, fie pe aceea a mamei, fie pe aceea a fiicei, gata cu senzația prefăcută că ele ar fi unul și același lucru.
A fost ca atunci când un junghi ușor, tot gândindu-mă la el, devine o durere insuportabilă. Am început să mă enervez. La un moment dat voiam să mă ridic, s-o tai de-a curmezișul până la patul pliant al jocurilor lor și să
mă opresc ca să spun ajunge, nu știți să vă jucați, încetați. Am părăsit chiar umbrela cu acel scop, nu mai rezistam. Bineînțeles că n-am spus nimic, am trecut mai departe privind drept în fața mea. M-am gândit: e prea cald, întotdeauna am detestat să stau în locuri aglomerate, cu toți oamenii care vorbesc cu aceleași inflexiuni modulate, se mișcă având aceleași scopuri, fac aceleași lucruri. Am pus pe seama plajei de la sfârșit de săptămână
neașteptata mea neurastenie și m-am dus să intru cu picioarele în apă.
VP - 14
6.
Spre miezul zilei s-a întâmplat ceva nou. Dormitam la umbră, deși muzica pe care o auzeam de la complex era prea tare, când am auzit că femeia însărcinată o striga pe Nina, anunțându-i parcă un lucru extraordinar.
Am deschis ochii, am observat că tânăra își lua fiica în brațe și îi arăta ceva sau pe cineva în spatele meu, cu o bucurie evidentă. Am întors capul, am văzut un bărbat robust, greoi, între treizeci și patruzeci de ani, care cobora pe podina de lemn, ras în cap, într-un maiou foarte mulat, negru, întins peste o burtă mare și pantaloni scurți, verzi, de baie. Cea mică l-a recunoscut, i-a făcut semne de salut, dar agitat, râzând și ascunzându-și fața lipită între gâtul și umărul mamei. Bărbatul a rămas serios, abia schițând un semn de salut cu mâna, chipul îi era frumos, ochii ageri. S-a oprit fără grabă
să-l salute pe administrator, l-a lovit afectuos cu palma peste obraz pe tânărul băiaș, care dăduse imediat fuga, și între timp s-a oprit și alaiul său de voinici joviali, toți în costum de baie deja, unul cu un rucsac pe umăr, altul cu un răcitor portabil, altul cu două sau trei pachete care, ținând cont de panglici și fundițe, erau probabil cadouri. Când, în sfârșit, bărbatul a coborât pe plajă, Nina s-a dus la el cu fetița, blocând din nou micul alai. El, tot serios, cu gesturi liniștite, întâi de toate i-a luat-o pe Elena din brațe, care i-a înconjurat gâtul cu brațele, dându-i mulți și nerăbdători pupici pe obraji; apoi, tot întinzându-i un obraz micuței, a prins-o pe Nina de după ceafa, aproape obligând-o să se aplece – era cu cel puțin zece centimetri mai scund decât ea – și i-a atins buzele în treacăt, manifestându-și astfel abuzul de putere caracteristic unui proprietar cu mult autocontrol.
Am intuit că sosise tatăl Elenei, soțul Ninei. Printre napolitani s-a simțit imediat un aer de petrecere, s-au îngrămădit în jurul lui până când aproape mi-au atins umbrela. Am văzut că fetița desfăcea cadouri, că Nina proba o pălărie urâtă de paie. Apoi nou-sositul a arătat ceva spre mare, o barcă albă
cu motor. Bărbatul în vârstă cu expresie de om rău, puștanii, femeia căruntă
și masivă, verii și verișoarele s-au îngrămădit pe mal, urlând și agitându-și brațele în semn de salut. Barca cu motor a trecut de linia geamandurilor roșii, a făcut slalom printre înotători, a trecut peste linia geamandurilor albe și a ajuns cu motorul pornit printre copiii și bătrânii care făceau baie în apa adâncă de un metru. Au sărit jos imediat niște bărbați vânjoși cu chipuri palide, femei de o bogăție urâtă, copilași obezi. Îmbrățișări, pupături pe obraji, Nina și-a pierdut pălăria, luată de vânt. Soțul ei, ca un animal VP - 15
înțepenit care, la primul semn de pericol, țâșnește cu o forță și o hotărâre neașteptate, deși ținând fetița în brațe, a prins-o din zbor înainte să ajungă
în apă și i-a înapoiat-o. Ea și-a îndesat-o mai bine pe cap, pălăria mi s-a părut brusc frumoasă și am simțit o împunsătură irațională de disconfort.
Zăpăceala a crescut. Cei nou-veniți erau în mod evident dezamăgiți de dispunerea umbrelelor, soțul l-a convocat pe Gino, a venit și administratorul complexului. Mi s-a părut că înțeleg că voiau să stea toți laolaltă, familia care locuia acolo și aceea venită în vizită, formând un bivuac compact de paturi pliante și șezlonguri și provizii și copii și adulți plini de veselie. Arătau în direcția mea unde erau două umbrele libere, gesticulau mult, mai ales femeia însărcinată care, la un moment dat, a început să le ceară vecinilor să
se mute, să treacă de la o umbrelă la alta cum se obișnuiește la cinematograf când cineva te roagă politicos, dacă vrei, să te muți câteva locuri mai încolo.
S-a creat o atmosferă de joc. Vilegiaturiștii ezitau, nu aveau chef să se mute cu tot calabalâcul, dar copilașii și adulții din familia napolitană deja o făceau cu jovialitate și, în cele din urmă, cei mai mulți se mutau aproape cu plăcere.
Am deschis o carte, dar de-acum mă simțeam prinsă într-o învălmășeală
de sentimente tăioase care, la fiecare sunet, culoare, miros care mă izbeau, deveneau și mai dure. Oamenii ăia mă indispuneau. Mă născusem într-un mediu nu foarte diferit, unchii mei, verii mei, tatăl meu erau așa, de o cordialitate dominantă. Ceremonioși, de obicei foarte sociabili, orice întrebare suna pe buzele lor ca o poruncă vag corijată de o falsă bonomie și, la nevoie, știau să fie vulgar de jignitori și violenți. Mama mea se rușina de firea de plebeu a tatălui meu și a rudelor, voia să fie diferită, se juca, din interiorul acelei lumi, făcând pe doamna bine îmbrăcată și cu sentimente rafinate. Dar la primul conflict masca nu rezista, și ea își însușea, de asemenea, comportamentul și limbajul celorlalți, cu o violență similară. O
observam uluită și dezamăgită și plănuiam să nu-i semăn, să devin eu diferită cu adevărat și să-i demonstrez astfel că era inutil și rău să ne sperie cu acele n-o să mă mai vedeți niciodată niciodată niciodată, chiar trebuia să
se schimbe, sau chiar trebuia să plece de acasă, să ne părăsească, să dispară.
Cât sufeream pentru ea și pentru mine, cât mă rușinam că ieșisem din pântecele ei de persoană nemulțumită. Gândul acela, în haosul de pe plajă, m-a enervat și mai mult și disprețul pentru comportamentul acelor oameni a crescut, împreună cu o urmă de anxietate.
Între timp ceva anume blocase mutările. Era o familie cu care femeia însărcinată nu reușea să se înțeleagă, altă limbă, străini, voiau să rămână sub umbrela lor. Au încercat puștii, verii încruntați să-i convingă, bătrânul sever, nimic. Apoi mi-am dat seama că vorbeau cu Gino, privind în direcția mea.
VP - 16
Băiașul și femeia însărcinată au venit spre mine, parcă în delegație.
Tânărul, stânjenit, mi i-a arătat pe străini – tată, mamă, doi băieți de câțiva ani. Le-a spus nemți, m-a întrebat dacă știam limba, dacă voiam să fac pe interpreta și femeia, ținându-și o mână la spate și împingându-și în față
pântecele la vedere, a adăugat în dialect că nu te puteai înțelege cu ăia, trebuia să le zic că era vorba doar să se mute la altă umbrelă, nimic altceva, ca să le permită lor să stea toți împreună, prieteni și rude, era o petrecere.
I-am făcut lui Gino, rece, semn că accept, m-am dus să vorbesc cu nemții, s-a dovedit că erau olandezi. Am simțit privirea Ninei asupra mea, am vorbit cu voce tare și sigură, încă de la primele cuvinte am avut chef, nu știu de ce, să-mi etalez competențele, am conversat cu plăcere. Capul familiei a fost de acord, atmosfera de prietenie s-a reinstalat, olandezii și napolitanii au fraternizat. Când m-am întors la umbrela mea, am trecut pe lângă Nina intenționat și pentru prima oară am văzut-o de aproape. Mi s-a părut mai puțin frumoasă, mai puțin tânără, epilarea inghinală era prost făcută, fetița pe care o ținea în brațe avea un ochi lăcrimos foarte înroșit și fruntea plină
de bubițe de la transpirație, păpușa era urâtă și murdară. M-am întors la locul meu, păream calmă, dar mă simțeam foarte agitată.
