— Am sâni mici, am zis dintr-o suflare, dar m-am detestat imediat pentru că propoziția suna ca și cum i-aș fi cerut scuze, scuze că nu-ți ofer țâțe mari, sper să te distrezi și așa, idioată ce eram, dacă țâțele minuscule îi plăceau, bine, dacă nu-i conveneau, cu atât mai rău pentru el, era totul gratis, un noroc chior picase peste acest dobitoc, cel mai bun cadou la care ar fi putut râvni la vârsta lui.
— Îmi plac, a zis dintr-o suflare, în timp ce-mi descheia nasturii de la VP - 61
cămașă și cu mâna trăgea în jos de marginea sutienului și încerca să-mi muște ușor sfârcurile și să le sugă.
Dar aveam și sfârcuri mici și sânii îi scăpau, intrau înapoi în cupa sutienului. Am zis așteaptă, l-am împins, m-a ridicat, mi-am scos cămașa, mi-am desfăcut sutienul. Am întrebat prostește: îți plac, neliniștea din mine creștea, voiam să-l aud aprobându-mă.
— Ești frumoasă, a oftat el când m-a văzut.
Chiar a tras adânc aer în piept, ca și cum ar fi voit să controleze o emoție puternică sau un dor, și m-a împins foarte ușor cu vârful degetelor ca să mă
las pe canapea, cu sânii goi, și astfel să mă poată admira mai bine.
Eu m-am lăsat pe spate. L-am văzut de jos, am observat cutele de pe gâtul care începea să îmbătrânească, barba care aștepta să fie rasă din nou și sclipea albicioasă între timp, ridurile adânci între sprâncene. Poate că
vorbea serios, poate că era cu adevărat vrăjit de frumusețea mea, poate că
nu erau doar cuvinte cu care să mascheze pofta de sex. Poate că rămâneam frumoasă chiar dacă soțul meu făcuse din impresia frumuseții mele un ghem pe care-l aruncase în lada de gunoi, ca pe hârtia de ambalaj a unui cadou. Da, puteam încă să fac un bărbat să mă dorească, nu mă nenorocise fuga lui Mario în alt pat, în alt trup.
Carrano s-a aplecat peste mine, mi-a lins sfârcurile, mi le-a supt. Am încercat să mă destind, voiam să-mi alung din suflet dezgustul și disperarea.
Am închis ochii cu prudență, căldura respirației lui, buzele pe piele, am gemut încurajator pentru mine și pentru el. Am sperat să recunosc apariția vreunei plăceri, chiar dacă bărbatul acela era un străin, poate un muzician fără vreun mare talent, nicio calitate, nicio capacitate de seducție, șters și de aceea singur.
Am simțit că acum îmi săruta coastele, pântecele, s-a oprit chiar și pe buric, ce găsea acolo nu știu, a trecut cu limba prin el, gâdilându-mă. Apoi s-a ridicat. Am deschis din nou ochii, l-am văzut ciufulit, cu ochii lucioși, mi s-a părut că-i surprind pe chip o expresie de copil care se simte vinovat.
— Spune-mi din nou că-ți plac, am insistat cu răsuflarea tăiată.
— Da, a zis, dar cu ceva mai puțin entuziasm.
Mi-a pus mâinile pe genunchi, i-a îndepărtat, și-a strecurat degetele sub fustă, m-a mângâiat pe interiorul coapselor, încet, ca și cum ar fi trimis o sondă în fundul întunecos al unui puț.
Părea că nu se grăbește, eu aș fi preferat, în schimb, ca totul să se desfășoare mai rapid. Acum mă gândeam la posibilitatea ca cei mici să se trezească sau chiar la ipoteza că Mario, după întâlnirea noastră tumultuoasă, speriat, căit, se hotărâse să se întoarcă acasă fix în noaptea aceea. Mi s-a părut chiar că-l aud pe Otto lătrând bucuros și mă pregăteam să spun că se VP - 62
aude câinele, dar pe urmă mi s-a părut deplasat. Carrano tocmai îmi ridicase fusta și acum mângâia marginea slipului cu palma, trecându-și apoi degetele peste material apăsând, împingând-o adânc în despărțitura sexului.
Am gemut din nou, am dat să-l ajut să-mi scoată chiloții, m-a oprit.
— Nu, a spus, așteaptă.
A dat materialul la o parte, mi-a mângâiat sexul dezgolit cu degetele, m-a pătruns cu arătătorul, murmurând iarăși:
— Da, ești foarte frumoasă.
Frumoasă peste tot, pe afară și pe dinăuntru, fantezii masculine. Cine știe dacă Mario făcea așa, cu mine nu încetinise niciodată ritmul în felul acela.
Dar poate că și el acum, în noaptea lungă, în altă parte, desfăcea picioarele subțiri ale Carlei, își cobora privirea peste pizda acoperită pe jumătate de slip, zăbovea cu inima care-i bătea puternic asupra obscenității acelei poziții, o făcea și mai obscenă cu degetele. Sau de asemenea, cine știe, obscenă eram numai eu acum, eu abandonată în brațele acelui bărbat care mă atingea în locuri secrete, care-și umezea degetele în mine fără grabă, cu curiozitatea apatică a celui ce nu simte iubire. Carla, în schimb – asta credea Mario, acum eram sigură că asta credea –, era o tânără femeie îndrăgostită care se dăruiește amantului ei. Nimic nu era vulgar sau dezolant, niciun gest și niciun suspin, chiar și cuvintele cele mai grosolane erau neputincioase în fața sensului primar al acuplării lor. Eu puteam spune pizdă și pula și gaura curului, nu erau însemnate. Țintuiam, în schimb, și poceam, numai imaginea mea pe canapea, ceea ce reprezentam în momentul acela, răvășită, cu degetele groase ale lui Carrano care-mi stimulau miezul mocirlos al plăcerii.
Mi-a venit din nou să plâng, am strâns din dinți. Nu știam ce să fac, nu voiam să izbucnesc în lacrimi din nou, am reacționat mișcând din bazin, clătinând din cap, gemând, murmurând:
— Mă dorești, e adevărat că mă dorești, spune-mi…
Carrano a făcut semn că da, m-a întors pe o parte, mi-a tras chiloții în jos.
Trebuie să plec, m-am gândit. Deja am aflat ce voiam să aflu. Încă plac bărbaților. Mario a luat totul cu el, dar nu și pe mine, nu persoana mea, nu frumoasa mea mască atrăgătoare. Mă mușcă de fese, mă linge, e suficient.
— Curul nu, am spus, i-am îndepărtat degetele.
El a început iarăși să-mi atingă anusul, l-am îndepărtat încă o dată.
Ajunge. M-am retras, am întins o mână spre halatul lui.
— Hai să terminăm, am exclamat, ai un prezervativ?
Carrano a făcut semn că da, dar nu s-a mișcat. Și-a retras mâinile de pe corpul meu, mâhnit în mod neașteptat, și-a sprijinit capul de speteaza canapelei, a privit fix tavanul.
— Nu simt nimic, a murmurat.
VP - 63
— Ce nu simți?
— N-am erecție.
— Niciodată?
— Nu, acum.
— De când am început?
