brațelor ciunge recusute la loc cu ac și ață.
— N-am dat niciodată palme, am spus.
— Nu-i adevărat.
— Cel mult am spus că v-aș da. E o mare diferență.
Nu e nicio diferență, m-am gândit în schimb, și m-am înspăimântat auzindu-mi în minte gândul acela. Pentru că, dacă-mi pierdeam capacitatea de a face diferența, dacă o pierdeam definitiv, dacă sfârșeam într-un tăvălug de aluviuni care anula orice granițe, ce s-ar fi întâmplat în acea zi călduroasă?
— Când spun palmă, nu e ca și cum îți dau una, i-am explicat liniștit, aflându-mă parcă în fața unui examinator și voind să fac impresie bună
arătându-mă calmă și înțeleaptă. Cuvântul palmă nu e această palmă.
Și nu atât ca s-o conving pe ea, cât ca să mă conving pe mine, mi-am tras o palmă zdravăn. Apoi am zâmbit, nu doar pentru că acea palmă mi s-a părut dintr-odată un fapt comic, dar și ca să arăt că demonstrația mea era veselă, lipsită de amenințări. A fost inutil. Gianni și-a acoperit în grabă fața cu pătura, Ilaria m-a privit stupefiată și ochii i s-au umplut imediat de lacrimi.
— Ți-ai făcut rău, mama, îți curge sânge din nas, a spus îndurerată.
Sângele, într-adevăr, mi-a picurat pe cămașa de noapte, lucru care mi-a provocat un sentiment de rușine.
Mi-am tras nasul, m-am dus în baie, m-am încuiat ca să n-o las pe fetiță să
vină după mine. Gata, concentrează-te, Gianni are febră, fă ceva. Mi-am tamponat nasul și mi-am îndesat vată într-o nară, după care am început imediat să scotocesc, agitată, printre medicamentele pe care le pusesem în ordine cu o seară înainte. Voiam să caut un antipiretic, dar între timp mă
gândeam: am nevoie de un calmant, mi se întâmplă ceva nasol, trebuie să mă
liniștesc și simțeam, totodată, că Gianni, amintirea lui Gianni cu febră în cealaltă cameră, îmi scăpa, mintea nu reușea să rețină manifestările intermitente de grijă pentru sănătatea lui, copilul deja îmi devenea indiferent, era ca și cum l-aș fi zărit doar cu coada ochiului, ca o siluetă
vaporoasă, o ceață care se destramă.
Am început să caut pastile pentru mine, dar nu erau, unde le pusesem, în chiuvetă cu o seară înainte, mi-am amintit brusc, ce tâmpenie. M-am gândit atunci să fac o baie caldă ca să mă relaxez, apoi eventual să mă epilez, e liniștitor să faci baie, am nevoie de greutatea apei pe piele, mă pierd cu firea și, dacă nu mă regăsesc, ce-o să se întâmple cu copiii?
Nu voiam nici măcar să se atingă de ei Carla, numai la acest gând m-au traversat fiori de dezgust. O puștoaică ocupându-se de copiii mei, încă n-a depășit complet etapa adolescenței, are mâinile murdare de sperma amantului ei, aceeași spermă care e în sângele copiilor. Să-i țin la distanță, VP - 78
așadar, pe ea și pe Mario. Să fiu independentă, să nu accept nimic de la ei.
Am dat drumul la apă în cadă, zgomotul primelor picături pe fundul ei, fascinația jetului de la robinet.
Dar deja nu mai auzeam apa curgând, acum rătăceam cu privirea în oglinda pe care o aveam într-o parte, mă vedeam, mă vedeam cu o insuportabilă claritate, cu părul ciufulit, ochii nemachiați, nasul umflat de la vata neagră de sânge, fața crispată de grijă, cămașa de noapte scurtă și pătată.
Am dat să îndrept lucrurile. Am început să-mi curăț fața cu o dischetă de bumbac, îmi doream să redevin frumoasă, am simțit această nevoie urgentă.
Frumusețea înveselește, pe copii o să-i bucure, Gianni o să fie mulțumit și o să se vindece, eu însămi o să mă simt mai bine. Demachiant delicat pentru ochi, cremă de față calmantă, loțiune tonică fără alcool, demake up, fardat, make up. Ce e un chip fără culori, să colorezi înseamnă să acoperi, nimic altceva nu poate acoperi mai bine o suprafață decât culoarea. Hai, hai, hai.
Din adâncul meu urca rumoarea vocilor, a lui Mario. Am alunecat în urma frazelor de iubire ale soțului meu, cuvinte rostite acum mulți ani. Păsăruică
veselă și fericită, îmi spunea, pentru că-i citea pe clasici și avea o memorie de invidiat. Și-mi înșiruia amuzat că voia să-mi fie sutienul care-mi cuprinde pieptul și chilotul meu și fusta mea și pantoful strâns pe picior, și apa care mă spăla și crema care mă ungea și oglinda în care mă priveam, ironic față
de literatura bună, inginer zeflemist cu obsesia mea pentru cuvinte frumoase și totodată fermecat de cadoul atâtor imagini deja pregătite să dea o formă dorinței de mine, pentru mine, femeia din oglindă. O mască de fard, ruj, nasul umflat cu vată, gustul de sânge în gâtlej.
M-am răsucit cu o senzație de repulsie, la timp ca să conștientizez că apa dădea pe dinafara căzii. Am închis robinetul. Am băgat o mână, apa era rece ca gheața, nici măcar nu avusesem grijă să fie caldă. Chipul a dispărut din oglindă, nu m-a mai interesat. Senzația de frig m-a adus din nou cu gândul la febra lui Gianni, la vomă, la durerea de cap. Ce căutam închisă în baie: paracetamol. Am început din nou să scotocesc, l-am găsit, am strigat cerând parcă ajutor:
— Ilaria? Gianni?
VP - 79
21.
Acum simțeam nevoia să le aud vocile, dar nu mi-au răspuns. Am dat buzna spre ușă, am încercat s-o deschid, n-am reușit. Cheia, mi-am amintit, dar am rotit spre dreapta cum faci când încui, în loc să rotesc spre stânga.
Am tras adânc aer în piept, amintește-ți gestul, am rotit cheia în sensul corect, am ieșit pe coridor.
Chiar în fața ușii l-am găsit pe Otto. Stătea tolănit pe o parte, cu capul pe podea. Nu s-a mișcat când m-a văzut, nici măcar nu și-a ciulit urechile, n-a dat din coadă. Lua poziția aceea, o cunoșteam deja, când suferea de ceva și voia să fie alintat, și era atitudinea tristeții și a durerii, însemna că-și dorea înțelegere. Câine prost, voia să mă convingă și el că răspândeam în jurul meu angoase. Împrăștiam sporii proastei dispoziții prin casă? Era oare posibil?
De patru sau poate cinci ani, de când? De aceea Mario s-a întors spre micuța Carla? Mi-am așezat un picior desculț pe burta câinelui, i-am simțit căldura care mi-a străbătut rapid talpa, a urcat până la zona inghinală. Mi-am dat seama că o dantelărie băloasă îi împodobea fălcile.
— Gianni doarme, vino, a șoptit Ilaria din capătul coridorului.
Am sărit peste câine, m-am dus în camera copiilor.
— Ce frumoasă ești, a exclamat cu sinceră admirație și m-a împins lângă
Gianni să-mi arate cum dormea.
Copilul avea pe frunte trei monede și, într-adevăr, dormea răsuflând greu.
— Monedele sunt reci, îl ajută să-i treacă durerea de cap și febra, mi-a explicat Ilaria.
Din când în când lua una, o punea într-un pahar cu apă, apoi o ștergea și o punea din nou pe fruntea fratelui ei.
