• 2 MAI
Statul major al lui Hitler se afla în adăpostul antiaerian de sub cancelaria Reich-ului. Acolo se găseau peste cincizeci de încăperi (îndeosebi cămăruțe).
Mai exista și un puternic centru de transmisiuni, de asemenea rezervele de alimente și o bucătărie. Adăpostul antiaerian poseda, conectat la el, și un garaj subteran. Înăuntrul vizuinii lui Hitler se putea intra din grădina interioară a cancelariei Reich-ului, precum și din vestibulul acesteia, de unde pornea o scară suficient de largă și cu pantă lină. După ce se cobora scara, te aflai deodată într-un coridor lung, cu o mulțime de uși. Pentru a ajunge la sălașul lui Hitler trebuia parcursă o cale destul de lungă și întortocheată. Iar din grădina interioară se putea intra direct în Führerbunker, cum îi spuneau cei din adăpostul subteran.
Führerbunker-ul, cu două nivele, se afla la o adâncime mult mai mare decât adăpostul de sub cancelarie, iar planșeul său de beton era considerabil mai gros.
Șeful gărzii personale a lui Hitler, Hans Rattenhuber, în manuscrisul pe care l-a redactat în timpul captivității din Rusia, îl caracterizează astfel:
„Noul adăpost antiaerian al lui Hitler era cel mai solid dintre toate cele construite în Germania: planșeul de beton, care reprezenta acoperișul bunkerului, atingea o grosime de opt metri”.
Cunoștea bine problema, de vreme ce răspundea de securitatea lui Hitler.
Lângă intrarea în bunker se afla o betonieră; aici se efectuaseră extrem de recent lucrări de întărire a planșeului de beton de la adăpostul lui Hitler, probabil după ce fusese nimerit direct de obuzele artileriei.
Abia mai târziu ne-am edificat în privința acestor amănunte.
La 1 mai, drept răspuns la refuzul primit printr-un emisar din partea lui Goebbels și Bormann, că nu se accepta capitularea necondiționată, la orele 18:30 s-a declanșat ultima luptă.
Detașamentele de asalt au străpuns veriga de încercuire și au năvălit în cancelaria Reich-ului. Era în dimineața zilei de 2 mai.
Schimburi de focuri în vestibul, cu unele rămășițe din garda care o și luase la fugă. Coborârea în adăpostul subteran. Din coridoare, din odăițele adăpostului, au pornit să iasă militari și civili, cu mâinile sus. Pe podeaua coridorului zăceau nenumărați răniți. Se auzeau gemete.
Aici, în adăpostul subteran și la etajele cancelariei Reich-ului, aveau loc necurmate schimburi de focuri.
37
Trebuia să ne orientăm rapid, să descoperim toate ieșirile din adăpost și să le punem sub pază, să analizăm minuțios situația și să declanșăm investigațiile.
În populația pestriță care ocupa adăpostul subteran nu era lesne de găsit niște ajutoare capabile să știe mai mult decât alții despre soarta lui Hitler și care să ne poată sluji drept călăuze prin labirintul adăpostului.
Primul interogatoriu. În grabă și superficial.
Este găsit un fochist, un civil prizărit. Cu ajutorul acestuia, locotenent-colonelul Ivan Isaievici Klimenko și maiorul Boris Alexandrovici Bîstrov au răzbătut până la bunkerul lui Hitler, pe coridoarele și pasajele lipsite de lumină, unde te puteai pomeni cu un glonte la fiecare pas.
Apartamentele lui Hitler erau pustii. Pe un perete atârna un portret al lui Frederic cel Mare, într-un dulap o haină a lui Hitler, pe speteaza unui scaun o altă haină, de culoare cenușiu-închis.
Fochistul cel firav ne-a spus că, pe când se afla pe coridor, văzuse cum se scoseseră două cadavre din aceste odăi, învelite în pături gri, și că fuseseră
cărate spre ieșirea din adăpost.
Aici se terminau și relatările sale, în primul moment atât de puțin verosimile. Klimenko și Bîstrov au urcat în grădina cancelariei, măcinată de focul artileriei. Ce aveau de făcut în continuare? Nu era exclus ca acele cadavre să fi fost arse aici, dar unde anume?
Faptul că trebuia căutat „locul incinerării” a devenit imperios, încă de la primii pași ai investigației, mai ales după ce a fost descoperit în adăpost un om vânjos, la vreo patruzeci de ani, mecanicul garajului cancelariei Reich-ului, Karl Schneider.
La 28 sau 29 aprilie, nu mai ținea minte precis, telefonistul de serviciu de la secretariatul lui Hitler îi transmisese lui Schneider un ordin: toată benzina pe care o deținea în depozit să fie trimisă la bunkerul Führer-ului. Schneider expediase opt canistre a câte douăzeci de litri fiecare. În aceeași zi, ceva mai târziu, primise de la telefonistul de serviciu un ordin suplimentar, să trimită
torțe incendiare. Avea opt asemenea torțe și le-a trimis.
Schneider însuși nu-l zărise pe Hitler și nu știa dacă se află la Berlin. Dar la 1 mai auzise de la șeful garajului și de la șoferul personal al lui Hitler, Erich Kempka, că Führer-ul murise. Zvonuri despre sinuciderea lui circulau și printre ostașii din gardă. În același timp se mai vorbea că trupul mortului fusese ars.
Confruntând aceste zvonuri cu ordinele pe care le primise, Karl Schneider presupunea că benzina pe care o livrase fusese necesară pentru arderea cadavrului Führer-ului.
38
Dar în seara zilei de 1 mai răsunase din nou telefonul, iarăși un ordin: să
expedieze la bunkerul Führer-ului toată benzina existentă. Schneider golise de carburant rezervoarele mașinilor și, la câtva timp după aceea, mai trimisese patru canistre.
Ce voia să însemne acest telefon? De astă dată, cui îi era destinată
benzina?
Împreună cu Schneider și bucătarul Lange, maiorul Bîstrov, locotenent-colonelul Klimenko și maiorul Hazin urcară în grădină.
Pământ răscolit de proiectile, copaci scorojiți, crengi arse pe jos, iarba gazonului înnegrită de foc și funingine, pretutindeni sticlă sfărâmată, cărămizi căzute… Unde era locul acela despre care, neavând nicio indicație în plus, să poți spune cu certitudine: uite, aici i-au ars?
Au început să cerceteze grădina… La doi metri, lângă ieșirea din Führerbunker, au descoperit cadavrele pe jumătate arse ale lui Goebbels și soției sale. Iată pentru ce mai fusese nevoie de o nouă cantitate de benzină.
N-ar mai fi trebuit mult timp și iureșul ostașilor Armatei Roșii, care pătrundeau în cancelarie i-ar fi strivit în picioare, fără să privească pe unde calcă, fără să-i bage în seamă.
Cerul de deasupra Berlin-ului încă mai ardea, cuprins de flăcări. Clădirea cancelariei Reich-ului fumega. Ventilatoarele din adăpostul subteran nu mai funcționau. Era zăpușeală, umed și întuneric.
•
În zilele acelea am fost nevoită să examinez cu de-amănuntul în adăpostul subteran al cancelariei Reich-ului o droaie de hârtii și documente.
Rapoarte de la locul luptelor de stradă, buletinele conducerii din Berlin a partidului nazist, referindu-se la situația disperată, la lipsa de muniții, la dezordinea din rândul soldaților. Corespondența lui Bormann. Documente personale aparținând lui Hitler.
