În primul rând, căutam în hârțoagele astea un element care să fie capabil de a arunca o lumină, cât de neînsemnată, asupra celor întâmplate aici în zilele din urmă, să ofere un amănunt oarecare, sau vreo urmă în stare să ne ajute la descifrarea adevăratului deznodământ…
Iată, Bormann îi expediază la Obersalzberg adjunctului său Himmel, telegramă după telegramă, marcată fiecare cu ștampila roșie Geheim! –
„secret!”, datate 20 aprilie. Din caracterul dispozițiilor, era evident că se desfășura o acțiune de pregătire a mutării cartierului general al lui Hitler la Berchtesgaden. Deci aveau de gând să plece din Berlin.
Iată un alt dosar, informații transmise de inamic prin radio în ultimele zile ale lui aprilie: știri ale agenției Reuter de la marele cartier general al aliaților, emisiuni ale postului de radio Moscova referitoare la acțiunile de 39
luptă de pe fronturi, telegrame privind evenimentele de pe glob, Londra, Roma, San-Francisco, Washington, Zürich.
La cartierul general al lui Hitler, aceste surse erau utilizate pentru obținerea unei imagini a ceea ce se petrecea în celelalte sectoare ale frontului, și chiar în Berlin, în ultimele zile ale lui aprilie. În acea perioadă, legătura cu trupele fusese definitiv pierdută.
Iată o știre transmisă de un post de radio străin, privind execuția lui Mussolini și a amantei sale Clara Petacci. Hitler subliniase cu creionul cuvintele „Mussolini” și „spânzurați cu capul jos”. Ce idei i-or fi sugerat această știre? La ce hotărâre îl determinase?
Hârtiile acestea se cufundau în istoria unui război care deja amuțise.
Puteau servi drept cheie pentru portretul social-psihologic al conducătorilor și ideologilor fascismului.
Cercetam documentele. Luând cunoștință de conținutul lor, le adnotam și le transmitem mai departe, la statul major al frontului, tot acolo unde se trimiteau și actele întocmite de noi, procesele-verbale, toată documentarea.
•
Acum, după aproape douăzeci de ani, am izbutit să mă întâlnesc din nou cu aceste documente care apucaseră deja să se gălbejească din pricina trecerii timpului. Și faptul că le-am văzut iarăși, precum și semnătura mea de translator sub multe din ele, mi-au stârnit o puternică emoție.
Am dat și peste documente pe care le citeam întâia oară, pe care nu le cunoscusem mai înainte, deoarece proveneau de la armatele învecinate dar, ulterior, se adunaseră laolaltă la arhive.
Extrase din depozite neutilizate, din sedimentele anilor, documentele sună uneori mai convingător decât un raționament amănunțit, aruncând o lumină aparte asupra caracteristicilor și naturii evenimentelor, asupra trăsăturilor unui timp revolut și ale eroilor săi.
Mă voi strădui să citez aici, în această carte, multe documente reprezentând un interes istoric indubitabil și care, până astăzi, au rămas inedite.
40
• JURNALUL LUI GOEBBELS
Una din descoperirile noastre importante din acele zile, jurnalul lui Goebbels.
Vreo zece caiete groase, din ani diferiți, scrise apăsat, cu litere drepte și înghesuite, încălecate strâns una peste alta, ilizibile. Primele caiete ale jurnalului se refereau la anul 1932, încă înainte de preluarea puterii de către fasciști, ultimul se termina la mijlocul lui 1941.
Eram nespus de necăjită că nu aveam posibilitatea să zăbovesc mai mult timp în fața acestui jurnal, care se citea extrem de dificultos. Necesita o muncă asiduă, de mai multe zile. Iar noi nu dispuneam de niciun moment în plus, înaintea noastră se afla o problemă de mare urgență: să stabilim ce se întâmplase cu Hitler și să-l găsim.
În anii care au urmat, amintindu-mi de caietele lui Goebbels, îmi fusese mereu teamă să nu se fi rătăcit cumva printre nenumăratele documente ce se colectau atunci la statul major al frontului din toate sectoarele de luptă.
Acum însă mi s-a ivit posibilitatea să citesc jurnalul lui Goebbels, care se păstrase la arhive.
Iată ultimul caiet: mai, iunie, începutul lui iulie 1941. Aici sunt reflectate faptele și atmosfera care au dus la pregătirea agresiunii asupra Uniunii Sovietice. Demască natura provocării, metodele de „camuflare” la care recursese atunci Germania fascistă. Aceste pagini au un anumit sens istoric, lărgesc cunoștințele noastre despre circumstanțele în care a început războiul.
Jurnalul lui Goebbels reprezintă un document autentic de autodemascare.
Greu de crezut să fi putut povesti altcineva mai expresiv decât a făcut-o el, despre tipul liderului politic propulsat în avanscenă de fascism. Din paginile jurnalului se detașează autorul, maniac și fanfaron, aventurier și pozeur, carierist plin de ranchiune, una din acele jalnice personalități a cărei voință
izbutise să supună poporul german.
Cu temei și fără, Goebbels afirmă mereu, cu obstinație: „Am ordonat”, „am străbătut”, „am intervenit energic”, „am admonestat”, „am prevăzut”,
„protestez cu toată tăria”. În jurnal acordă, plin de sine, elogii articolelor sale: „A ieșit minunat!”, „După stil, nu va fi greu de ghicit cine-i autorul”.
Despre o culegere a articolelor și discursurilor sale pe teme militare: „Va fi o carte excelentă și eficientă. Titlul probabil: „Între ziua de ieri și cea de mâine”. „Cât travaliu colosal a absorbit cartea asta! În doi ani scrii și vorbești destule”. „Articolul meu despre Creta, strălucit!”
41
Economia lui propagandistică, ireproșabilă. Totuși, când o emisiune de-a sa, la radio, înregistrase un adevărat fiasco, deoarece nu-și declarase decât o singură dată profundul respect față de Führer, Goebbels și-a adus ca jertfă
propria-i vanitate. Notează în jurnal: „Sunt nevinovat, dar trebuie să fiu țapul ispășitor…” Și nu-i de acord să fie. Führer-ul fusese cel care insistase ca materialul să fie astfel prezentat.
Jurnalul este exclusiv practic. Autorul nu știe ce înseamnă a medita despre viață, ce-i aceea o reflecție. Viața lui spirituală se dovedește primitivă, lipsită de nuanțe și modulații. Solemnitate sau întristare, exaltare sau apatie, respect entuziast sau ură plină de răutate.
„… Rușii vor fi doborâți așa cum n-a fost niciun popor până acum! Iar spectrul bolșevic va dispărea curând!”
Și numaidecât urmează o apreciere, ca de obicei categorică, asupra italienilor, partenerii săi:
„Consider că italienii sunt astăzi poporul cel mai odios; din toată Europa”
(12 iunie).
După ce vizionase un film referitor la viața din America, notează:
„Nerușinare! Asta nu-i țară, ci deșert al civilizației. Și mai vor să ne civilizeze… De-altminteri suprema noastră misiune civilizatoare constă în a-i învinge pe americani” (27 mai).
Goebbels îi este adânc devotat lui Hitler, suveranul său, și se cramponează din toate puterile pentru a-i câștiga cuvintele de apreciere și încurajare, pe care le și trece în jurnal. În același timp, plin de gelozie pizmăreață, îi pândește pe toți cei ce se pot apropia de domnul lui ca să-și rupă și ei o frunzuliță din cununa de glorii. Se străduie să-și prezinte rivalii în fața istoriei, la care trebuie să credem că apelează jurnalul, în lumina cea mai defavorabilă.
