— E mai mult de o jumătate de zi de când stau aici cu niște civili oarecare, (se referea la societatea din subsol). Nu știu, aveți cunoștință despre situația asta?
— Ce să-i faci. Altfel nu se poate!
— Mă rog, vai de mine, dacă-s oameni cumsecade, n-am nimic împotrivă.
33
Pe noi ne interesa un singur lucru: unde este Hitler. Nu ne-a putut răspunde, dar simțea nevoia să-și răcorească sufletul și, ridicându-se de pe scaun, îndreptându-se bățos, a luat-o pe ocolite:
— Inamicul nostru numărul unu a fost Anglia, iar Rusia inamicul numărul doi. Pentru a nimici Anglia, trebuia mai întâi să lichidăm cu Rusia…
Glasul i s-a curmat, îi venea greu să continue.
— Dumnezeule!… exclamă el, și-și acoperi fața cu palmele.
Un miner din Alsacia, care se predase, cerea încruntat să i se încredințeze o armă.
— Barem în ultimele ceasuri, spunea el. Pentru toate cele îndurate! Și, răsucindu-și mâneca, ne arătă un tatuaj, o cruce care îi confirma originea alsaciană.
•
Oricât de anemice se dovedeau a fi informațiile primite, totuși, supunându-le unei confruntări, aprofundând caracteristicile apărării germane din jurul cancelariei Reich-ului, se putea presupune că Hitler se găsește acolo.
În ziua de 29 aprilie, pe înserate, a fost reținută o soră medicală care fugise peste linia de foc pentru a-și căuta mama. În timp ce stătea de vorbă
cu noi, și-a scos din buzunarul paltonului basmaua ei albă, ori în mod mecanic, ori din dorința de a se găsi sub protecția crucii roșii imprimate pe câmpul alb al basmalei. Cât dăinuise războiul, de îndată ce zăreau semnul crucii roșii, germanii dezlănțuiau bombardarea acestor obiective cu cea mai necruțătoare îndârjire.
În ajun, sora medicală însoțise niște răniți din strada Voss, în unicul adăpost rămas intact prin preajmă, adăpostul antiaerian al cancelariei Reich-ului, și auzise de la militari și de la personalul de serviciu că Hitler se află acolo, în subterană.
În ziua de 29 aprilie se dădeau lupte pentru cucerirea Reichstag-ului.
Avântul ofensiv al trupelor sovietice care asaltau era anume îndreptat asupra Reichstag-ului. Tot asupra lui își ațintise atenția presa de front și cea de la Moscova.
Însă la 29 aprilie, ostașii noștri se aflau la mai puțin de cinci sute de metri de cancelarie, acolo unde era cuibărit principalul focar al rezistenței, în adăpostul subteran al lui Hitler.
•
Revărsatul zorilor. Priveliștea străzilor după încetarea luptelor. Un soldat german ucis. Vitrine făcute cioburi de explozia obuzelor, spărturi în ziduri, lăsând drum liber privirii undeva în beznele adânci ale unei case pustii.
Vântul mătura gunoaiele de pe macadamul străzii, zobiturile de piatră.
34
Sub acoperământul unei case, soldați de-ai noștri. Unul din ei doarme într-o rână, cu genunchii ghemuiți, având capul sprijinit pe un fragment de ușă. Un altul își reînfășoară moletierele.
Ultimele minute calme dinaintea unei noi zile de asalt…
•
Luptele se desfășoară într-un ritm crescând, zi și noapte. Garnizoana Berlin-ului, regimentele SS care se retrăgeau de pe Oder, din Kästrin, armatele aduse de pe Elba, totul se concentrează aici, să apere orașul, să-l apere până
la moarte, lângă zidurile „cancelariei Führer-ului”. Așa cum s-a redus acum linia frontului german: ea încercuiește cancelaria Reich-ului, ultimul refugiu al fascismului.
30 aprilie, orele 11:30. Ordin pentru trupele de asalt: foc din toate armele.
Trag tunurile de mare calibru, cele autopurtate, tancurile, mitralierele, automatele. Trag tunurile venite de pe Volga, pentru tot ce s-a întâmplat, pentru toți cei ce-au suferit. Apoi artileria își încetează focul, iar ostașii pornesc la asalt…
În seara acestei zile, de 30 aprilie, steagul roșu flutură deasupra Reichstag-ului. Totuși, bătălia din incinta clădirii a continuat.
În noaptea de 1 mai, în sectorul armatei a 8-a de gardă s-a prezentat un emisar german, comunicând că șeful marelui stat major, Krebs, roagă să i se ofere posibilitatea de a intrat în tratative cu comandamentul sovietic.
În jurul orei patru, Krebs a fost condus la generalul-colonel Ciuikov.
Conținutul tratativelor purtate de Ciuikov și generalul de armată Sokolovski cu Krebs este acum cunoscut. Însă atunci nu aflasem despre sosirea lui Krebs decât foarte puține lucruri. Anunțând sinuciderea lui Hitler, Krebs cerea încheierea unui armistițiu pentru ca noul guvern, Dönitz-Goebbels, să
se poată întruni (Goebbels se găsea la Berlin, iar Dönitz lângă Flensburg), și să realizeze luarea de contact cu guvernul sovietic. Cartierul general al lui Hitler voia pesemne ca, în orele de armistițiu, să iasă din Berlin-ul încercuit.
La cererea prezentată i s-a comunicat că nu poate fi vorba, conform înțelegerii stabilite între cei trei aliați, decât despre o capitulare fără
condiții.
Târziu, în seara zilei de 1 mai, postul de radio Hamburg transmitea un comunicat de la „cartierul general al Führer-ului”, în care se afirma: „Führer-ul nostru Adolf Hitler, astăzi pe la amiază, la punctul său de comandă din cancelaria Reich-ului, luptând până la ultima suflare împotriva bolșevismului, a căzut în bătălia pentru Germania”. Această știre s-a mai transmis și o a doua oară, însoțită de muzică de Wagner.
35
Se iveau noi circumstanțe, însă misiunea grupului nostru rămânea ca și mai înainte aceeași: să-l găsească pe Hitler. Dacă nu viu, atunci mort.
36
