48
„Dispun să se difuzeze la Berlin zvonuri extravagante: Stalin s-ar pregăti pentru o vizită la Berlin, a și început confecționarea de steaguri roșii, ș.a.m.d.
Doctorul Ley mă sună la telefon. A căzut total în cursă. Îl las să creadă. În clipa de față totul servește cauzei noastre.”
„Spectacolul ne-a reușit perfect. Legăturile cu Statele Unite se realizează
printr-un singur cablu, dar este suficient pentru ca problema să devină
cunoscută lumii întregi. Trăgând cu urechea la convorbirile telefonice ale corespondenților străini din Berlin, se poate ajunge la concluzia că toți au căzut în cursă. La Londra se discută iarăși intens pe tema invaziei…
Dezmințirea TASS e și mai tăioasă decât prima. Explicația: după cât se pare, prin respectarea scrupuloasă a pactului de prietenie și confirmând că, în fond, nu se petrece nimic. Stalin intenționează să-l precizeze pe eventualul vinovat de declanșarea războiului. Din știrile captate prin radio putem deduce și noi, la rândul nostru, că Moscova își pregătește de luptă flota rusească. Așa că nici acolo nu mai sunt atât de indiferenți precum se prefac…
Însă acțiunile lor nu trebuie luate în serios” (15 iunie).
Salariații ministerului propagandei, neinițiați asupra sumbrelor uneltiri ale șefului lor, sunt întristați, după cum afirmă el, că a fost în stare să comită
o „eroare” atât de gravă. Goebbels refuză să participe la conferința de presă.
„Asta sună extrem de semnificativ. Între timp audiez noi compoziții muzicale pentru fanfară, destinate emisiunilor radiofonice. Iar eu corespund de minune situației”.
În atmosfera blufului, arborează o figură prefăcut amărâtă, suspinând îndurerat pentru a stârni compasiunea.
Această „muzică de fanfară” reprezenta de fapt un soi de uvertură care anunța, de obicei, o transmisiune la radio de importanță deosebită. În ziua când trupele germane aveau să invadeze teritoriul Uniunii Sovietice, ea trebuia să răsune în momentul când Hitler își începea discursul de anunțare, lumii întregi, a noului război.
Zvonurile răspândite de Goebbels roiesc, se interferează, se denaturează.
Și lumea întreagă vorbește când despre un război în Est, când despre un război împotriva Angliei.
Bluf, amenințări, șantaj, diversiuni propagandistice, un iureș de zvonuri lansate, „acționând în numele unei harababuri generale” (5 iunie).
Goebbels mai consideră războiul și ca un bogat furnizor de materiale pentru jurnalul cinematografic german de actualități.
„Firește, în vremuri relativ calme, el (jurnalul de actualități) nu poate fi tot atât de interesant ca în timpul acțiunilor de luptă”. „Războiul nu-l putem înfățișa încă în jurnalul de actualități. Totuși, nu se va lăsa îndelung așteptat.
49
Atunci vom avea iarăși de lucru… Așa că, haideți să ne pregătim! Să nu care cumva să ne scape ceva!”
Și nici măcar o singură dată cea mai neînsemnată aluzie la faptul că
ostașii germani sunt muritori și ei în acțiunile de luptă pe care le vor înregistra cu aviditate pe peliculă operatorii lui Goebbels, că le vor aduce și lor moarte și suferințe. Totul este să mai poată nota, încă o dată, în jurnal:
„Ultimele jurnale de actualități i-au plăcut Führer-ului nespus de mult. El le caracterizează drept cel mai bun mijloc de educare și organizare a poporului” (16 iunie).
„Am încheiat un acord cu Rosenberg, referitor la conlucrarea cu Răsăritul.
Vom realiza o totală înțelegere reciprocă. Dacă știi cum să-l iei, se poate lucra cu el” (15 iunie). „Preparativele militare se desfășoară necontenit” (16
iunie).
Goebbels nu se uită nici pe sine: la Berlin, pe Göringstrasse, unde își are domiciliul, se construiește un puternic adăpost antiaerian. Va fi o
„construcție colosală”, remarcă el satisfăcut.
La Schwanenwerder, în apropiere de Berlin, ca un supliment la casele pe care le posedă deja în afara orașului, se lucrează la finisările construcției unui castel al lui Goebbels. După părerea lui totul este „splendid”, și clădirea însăși și felul în care a fost mobilată de nevastă-sa. În această retragere confortabilă, în ambianța idilică a peisajului, doctorul Goebbels intenționează să activeze și mai productiv „în numele unei harababuri generale”. Fără a uita, între timp, să se învârtească în plină harababură de un chilipir extrem de ademenitor: „Am cumpărat pe cale particulară, de la francezi, un superb tablou de Goya”.
De pretutindeni se cară tablouri la ministerul propagandei.
„Am și adunat o colecție extraordinară. Ministerul se va transforma treptat într-o galerie de artă. Așa și trebuie să fie, de vreme ce de aici este îndrumată întreaga artă”. Și se intenționează dirijarea ei și pe plan mondial.
Berlin-ul i se pare orașul ideal, de unde să se dicteze lumii totul: politica și moda.
Din dispoziția lui Goebbels se studiază un plan de fondare a unei
„academii a modei”, sub conducerea lui Benno von Arent, „Führer-ul”, din vremea aceea, al artiștilor plastici germani.
La Berlin sunt atrași actori de film străini. După o discuție avută cu o actriță italiană, Goebbels notează: „Toți vor să lucreze în Germania, deoarece Italia nu le mai oferă nicio perspectivă. Trebuie să ne lărgim sortimentul, deoarece după război va fi necesar să furnizăm filme unui număr mult mai mare de țări”. „Cei mai celebri actori trebuie să se mute din țările lor în Germania” (13 iunie).
50
Într-un alt loc notează că a trasat sarcina să fie selectați din toate țările europene actori celebri, pentru Berlin. „De asemenea va trebui să ne mărim la maximum producția de filme”.
Ocupându-se de jurnalele de actualități, dorește mereu să rivalizeze, plin de gelozie, cu similarele englezești și americane.
Mania grandorii germane se răspândește în toate domeniile. Prioritatea absolută, aceasta-i deviza vanitoasă a Germaniei fasciste. Și, pentru realizarea priorității, toate mijloacele sunt bune.
Iată cum își instruiește Goebbels un colaborator, trimițându-l ca reprezentant al cinematografiei germane în Italia aliată:
