Trădătorii Jodl, Himmler și generalii ne lasă pe mâna bolșevicilor!
Iarăși un uragan de rafale!
Conform știrilor transmise de inamic, forțele americane au pătruns în München!
83
30.4.45.
Adolf Hitler…
Eva H…”
Și, lângă numele lor, Bormann desenase vechiul semn german al morții.
Dacă am fi putut citi aceasta atunci, ne-am fi aflat în posesia unei informații importante: Hitler murise în ziua de 30 aprilie. Dar n-am avut acest jurnal. Fusese găsit pe o stradă de un grup de ostași din serviciile de informații ale armatei învecinate și nu ajunsese la noi. Este drept că
împrejurările neobișnuite care duseseră la găsirea acestui jurnal nu ne-ar fi permis firește, atunci, când ne aflam încă în faza preliminară a investigațiilor, să ne încredem orbește în el. Putea fi un jurnal fals, anume aruncat. Dar acum se poate afirma, fără putință de tăgadă, că era vorba despre agenda-jurnal autentică a lui Martin Bormann, pe care o pierduse în timp ce încerca să străpungă încercuirea trupelor sovietice, în direcția grupului lui Moncke.
Acest jurnal, care înregistrează evenimentele de alt ordin, amintește totuși teribil de jurnalele celor mai mărginiți combatanți germani și care, la rândul lor, semănau nespus de mult unul cu altul.
Asemănarea dintre acestea și jurnalul lui Bormann nu reprezintă, în niciun caz, un semn de democrație, ci cu totul altceva, acea monstruoasă
uniformitate de gândire pe care mizase Hitler și pe care o cultivase fascismul.
84
• ZI LUNGĂ
În ziua de 4 mai, în grădina cancelariei Reich-ului au fost găsiți arși un bărbat și o femeie, Hitler și Eva Braun.
Era senin și bătea vântul. În grădină, nu departe de ieșirea de rezervă a bunkerului lui Hitler, se adunaseră în cerc ostașii Ciurakov, Oleinik, Serouh, locotenent-colonelul Klimenko și locotenentul-major Panasov.
Vântul agita resturile de tablă arsă, bucățelele de sârmă și crengile smulse din copaci, care zăceau pe gazonul din grădină.
Pe o pătură cenușie, mânjită de nămol, se aflau niște îngrozitoare rămășițe negre, carbonizate de foc.
•
Peste zi colindasem prin oraș, împreună cu șoferul Serghei și încă vreo câțiva ostași. În piața acoperită de sfărâmături de cărămidă, de fragmente de fier ars, de arbori carbonizați care se prăvăliseră pe caldarâmul ei, clădirea cenușie a Reichstag-ului continua să mai fumege, întrucât nu apucase să se răcească îndeajuns. Deasupra acesteia, pe scheletul cupolei, sus, pe bolta mohorâtă a cerului, flutura steagul roșu.
Ocolind gropi și mormane, am răzbătut până la Reichstag. Am urcat treptele știrbite ale scării. Am cercetat cu privirea coloanele înnegrite de funingine și am înaintat câtva timp pe lângă pereți, uitându-ne din când în când unul la altul. Pe trepte, un soldat adormise șezând în capul oaselor, cu capul pansat rezemat de o coloană și acoperit cu o bonetă militară. Un mustăcios din unitățile de gardă, cu mantaua petrecută în bandulieră peste umăr, își răsucea cufundat în gânduri o țigară. Marile ferestre de la hoch-parter ale Reichstag-ului fuseseră căptușite cu panouri de scândură bătute în cuie, iar acum erau smângălite cu tot soiul de mesaje, scrise de-a lungul și de-a latul. Serghei făcuse rost de un căpățel de creion și, sub inscripția lăbărțată a cuiva: „Unde ești tu, prietene drag? Noi suntem la Berlin, la Hitler!”, adăugă cu litere tremurate: „Siberienilor, vă salut!”
Am intrat. Militari de-ai noștri se preumblau prin încăperi, nenumărate dosare, cu filele ferfenițite, zăceau pe jos, mirosea a ars. Din documentele Reichstag-ului se răsuceau țigări.
Apoi am pornit mai departe prin oraș. Trotuarele erau aproape pustii. Ici-colo, grupuri de localnici desființau mormanele, dându-și cărămizile din mână în mână. Ostași cu banderole roșii pe mâneci afișau ordinul de zi al comandaturii orașului. Se construia un arc de triumf, din lemn, în cinstea victoriei de la Berlin; la centrul său se fixa o stea roșie imensă, iar laturile erau împodobite cu drapelele republicilor unionale.
85
Prin pasajele degajate din mormane, mașinile se strecurau hurducându-se. Fetele de la dirijarea circulației, cu mânuși albe, ce le fuseseră distribuite cu prilejul intrării în capitala Germaniei, înviorau intersecțiile berlineze rotindu-se neîncetat, cu înflăcărare, pe palma de loc rezervată.
Era imposibil să le privești și să nu fii cuprins de emoție. Îmi aduceam aminte că, nu cu mult timp în urmă, aceste fete cu moletiere, cu armele la umăr, își îndeplineau misiunea pe drumurile frontului rebegite de frig, răgușite, extrem de exigente. Era suficient să nu le asculți indicațiile, că te și pocneau cu arma peste osii.
Trecea o unitate de infanterie, clinchetind pe caldarâm cu țintele bocancilor grei, iar circulația mașinilor a fost reținută pentru un timp. După
comandantul unității urmau câțiva ostași purtând drapelul într-o husă.
Locuitorii Berlin-ului se opreau în fața afișelor cu ordinul de zi al comandaturii și-și copiau în bloc-notesuri rațiile alimentare. Treceam pe podul de peste Spree. O femeie așezată pe jos, cu capul pe spate și picioarele care nu o mai ascultau întinse înainte, râdea în hohote. Am întrebat-o ce-i cu ea. M-a privit cu ochi năuci și transparenți, apoi a început să dea prietenos din cap, de parcă m-ar fi cunoscut de când lumea, și mi-a strigat cu glas gutural, demențial: Alles kaputt!
86
• CUM S-AU PETRECUT LUCRURILE
În grădina cancelariei Reich-ului, unul din ostașii aflați în subordinea locotenent-colonelului Klimenko, Ciurakov, observase o groapă făcută de o bombă, la stânga intrării în „bunkerul Führer-ului”, dacă se stă cu fața către acesta. Atenția lui Ciurakov fusese atrasă de faptul că pământul gropii era moale, afânat, iar tot acolo se mai aflau și un faust-patronne neutilizat, precum și ceva care ieșea în afară, semănând cu un colț de pătură roșie.
Sărind în fundul gropii, nimerise peste cadavrele pe jumătate arse ale unui bărbat și unei femei, acoperite cu un strat de pământ. Așa au fost descoperite cadavrele lui Hitler și Evei Braun. Ostașul își chemase tovarășii să-l ajute și, împreună, le scoseseră de acolo.
Numele celor găsiți se află înscrise în procesul-verbal întocmit în ziua următoare.
„Berlin. Armata de operații.
PROCES-VERBAL
Anul 1945, luna mai, ziua 5.
Subsemnații: locotenent-major de gardă Panasov Aleksei Aleksandrovici și soldații Ciurakov Ivan Dmitrievici, Olenik Evghenie Stepanovici și Serouh Ilia Efremovici, am descoperit și scos două cadavre arse, unul femeiesc și cel de-al doilea bărbătesc, lângă adăpostul antiaerian personal al lui Hitler, în apropierea locului unde au fost găsite cadavrele lui Goebbels și al soției sale, din zona cancelariei Reich-ului, orașul Berlin.
Cadavrele sunt foarte arse și nu pot fi identificate fără unele date suplimentare.
