cancelarie:
„Ultima oară l-am văzut pe Hitler în primele zile ale lui aprilie 1945, în grădina cancelariei Reich-ului, unde se plimba cu câinele său de rasă
ciobănească germană, căruia i se spunea Blondi”.
„Ce știți despre soarta lui Hitler?”
„Nimic sigur.
În seara de 30 aprilie a venit la mine în bucătărie îngrijitorul câinilor lui Hitler, plutonierul-major Tornow, să ia mâncare pentru căței. Era mâhnit și mi-a spus: «Führer-ul a murit și n-a mai rămas nimic din cadavrul lui».
75
Printre salariații cancelariei circulau zvonuri că Hitler s-ar fi sinucis sau s-ar fi otrăvit, iar cadavrul îi fusese ars. Dacă s-a întâmplat în realitate așa ceva, nu știu.”
Administratorul tehnic al clădirii cancelariei Reich-ului, Wilhelm Zimm:
„Ultima oară l-am văzut pe Hitler în ziua de 29 aprilie, la orele 12.
Fusesem chemat în bunkerul Führer-ului să-i repar mecanismul ventilatorului, care se defectase. În timp ce lucram, l-am zărit pe Hitler prin ușa deschisă a cabinetului”.
Ce știți despre soarta lui Hitler?
„În ziua de 30 aprilie, la orele 6, lucrătorii Wernick, instalator, și Günner, electrician, după ce se întorseseră de la lucru din bunkerul Führer-ului, au povestit că auziseră despre moartea lui Hitler. N-au comunicat niciun amănunt în plus.”
Vice-amiralul Hans Erich Voss participase la ședințele care se țineau în adăpost în prezența lui Hitler. Despre moartea lui auzise de la Goebbels.
„Cam asta era tot ce știam în dimineața zilei de 4 mai.”
„Nimic sigur”, cum ar fi zis bucătarul-șef Lange. Dar și aceste informații trebuiseră deduse din altele, din cele mai contradictorii și senzaționale. Vai, dar ce nu se vorbea! Că Hitler decolase cu aviatoarea Reitsch, trei zile înainte de căderea Berlin-ului, iar moartea lui era o înscenare și că la radio se transmisese o știre falsă în privința decesului său. Că fusese evacuat din Berlin pe calea unor subterane, iar acum stătea ascuns într-un castel din Tirol-ul de sud, absolut „inaccesibil”.
Oamenii care posedau informații mai modeste și mai esențiale erau atât de extenuați, atât de zguduiți de tot ce suferiseră, încât încurcau datele și faptele, deși cele relatate de ei se petrecuseră doar alaltăieri, sau chiar cu o zi mai devreme.
Ba ici, ba colo mocneau și apoi explodau versiuni, care de care mai
„trăsnite”. Apărură și zvonuri despre o „dublură” a lui Hitler.
Pentru eliminarea versiunii la zi era nevoie de timp, iar oamenii își dispersau atenția.
Investigațiile se desfășurau într-un ritm extrem de încordat. Era ușor să
te abați, să pornești pe o pistă greșită și să ajungi la concluzii false. Și astfel se pierdea timp.
Tot soiul de complicații, uneori stupide, îngreunau cercetările.
La 3 mai, pe teritoriul cancelariei Reich-ului s-a ivit un grup de generali din statul major al frontului. Trecând prin grădină, pe lângă groapa betonată
în care germanii îi depuneau pe cei uciși în timpul bombardamentelor și al tirului asupra cancelariei, unul din generali a arătat cu degetul: „Iată-l!” În veston, având și mustăcioară, mortul aducea într-o oarecare măsură cu 76
Hitler. L-au scos din groapă și, în ciuda faptului că se convinseseră pe loc că
nu-i vorba de el, s-a declanșat totuși o anchetă. Au fost chemați oameni capabili să-l identifice, care au declarat într-un glas: „Nu, nu-i el”. Totuși mortul acesta, un bărbat cu mustăcioară, cu veston cenușiu și ciorapii cârpiți, a zăcut în sala de festivități a cancelariei Reich-ului până în clipa când a sosit, cu avionul, fostul consilier al ambasadei noastre de la Berlin.
Acesta îl văzuse de nenumărate ori pe Hitler în came și oase și ne-a confirmat: „nu-i el”.
Dar necunoscutul izbutise să stârnească în cercurile ziariștilor legenda
„dublurii” lui Hitler care, chit că nu existase vreodată, tot mai apare din când în când până și în ziua de astăzi. Despre el s-a scris mult. Operatorii îl filmaseră și-l dăduseră bucuroși drept Hitler. Și până mai ieri au avut loc scene ilariante, când secvențe extrase din filmotecă, însoțite de nota extrem de pretențioasă a operatorului: „Acesta-i Hitler”, erau incluse cu seninătate la montaj, iar senzația zguduia presa străină.
•
Atunci, în primele zile ale lui mai 1945, la Berlin, în condiții extrem de complexe, a fost necesară o reunire a eforturilor serviciilor de informații pentru a se analiza totul, pentru a fi eliminate versiunile inutile și a propune o metodică a cercetărilor. În fruntea acestei misiuni s-a aflat colonelul Vasili Ivanovici Gorbușin.
S-a examinat din nou, iarăși și iarăși, metru cu metru, adăpostul subteran al cancelariei Reich-ului, care rămăsese pustiu. Mese răsturnate, mașini de scris sfărâmate, sticlă și hârtii sub picioare. Odăi mai mari și mai mici, coridoare lungi și tot soiul de pasaje. Stricăciuni în pereții de beton. Pe coridoare, ici-colo, mici băltoace de apă. Aerul, jilav și dens; ventilatoarele, care pe vremea lui Hitler funcționaseră prost, acum erau scoase din uz. Se respira anevoios. Beznă… De pretutindeni se auzeau foșnete. De după
fiecare colț exista oricând primejdia să ne pomenim cu vreun glonte tras de cine știe ce ofițer hitlerist disperat.
Scrâșneau sub pași cioburi de sticlă, se auzeau oameni răsuflând zgomotos, erau ostașii care hălăduiau prin bezna de-aici, prin ultima reședință a guvernului german, ostașii are luaseră cu asalt cancelaria Reich-ului, care se loveau de lăzile conținând lichioruri scumpe, care se strigau chiuind, ca în pădure, luminând cu lanternele fantasticul decor al celor din urmă ceasuri ale celui de al treilea Reich. Uneori percepeam un țăcănit de închizător de armă și, la zgomotul pașilor noștri, răsuna din întuneric somația Hände hoch! în care distingeam „h”-ul pronunțat cu accent rusesc, în locul „h”-ului german.
77
Situația era complicată, oferind multiple variante. Sus, pe teritoriul Berlin-ului, războiul se terminase. Aici, în haosul din adăpostul subteran, investigațiile continuau.
Oamenii care primiseră această misiune cercetau fără răgaz, cu devotament, dându-și seama de uriașa responsabilitate ce le fusese încredințată; în spatele lor se aflau patru ani de război.
Trebuiau să se orienteze în topografia, la început complicată, a adăpostului subteran, să descopere ascunzătorile, să le verifice. Hitler trebuia găsit.
În schimb fusese găsit generalul Krebs, în curte, având pe el un veston gri-verzui cu epoleții rupți. Și el se otrăvise.
