Și încă o confirmare a intenției lui Hitler de a se stabili la Berchtesgaden: îl numise pe Dönitz comandant al tuturor forțelor armate din zona de nord (Nordraum). Însă un comandat al zonei de sud nu fusese numit, pesemne datorită faptului că Hitler, mai nutrind încă intenția de a se muta acolo, își păstra pentru sine acest post.
Toate preparativele pentru decolare erau gata.
Dar la 21 aprilie, ziua în care trupele sovietice pătrunseseră în periferiile Berlin-ului, iar artileria bombardase centrul orașului, Hitler a ordonat declanșarea unui contraatac.
În ziua de 22 aprilie, cu prilejui ședinței curente de examinare a situației militare, Hitler află de la generalii raportori că acest contraatac, la comanda căruia se afla generalul SS Steiner, nu reușise să intre în acțiune, iar Berlin-ul nu putea fi menținut mai mult timp decât cu greutate, motiv care determina necesitatea plecării din capitală a Führer-ului, pentru a permite astfel retragerea trupelor. Cu atât mai mult cu cât rămânerea în Berlin a comandantului suprem Hitler nu avea niciun sens din moment ce orașul era încercuit de inamic. Și era o imposibilitate a se asigura de aici comanda în continuare a forțelor armate germane.
Hitler a fost cuprins de un acces de isterie, acuzând de trădare SS-ul și armata, amenințându-i pe generali că se va sinucide, după care, căzând întro stare depresivă, s-a retras cu Bormann și Keitel. Nu se cunoaște obiectul consfătuirii lor. Înapoindu-se, le-a declarat generalilor cu glas stins că
rămâne în Berlin.
Mai târziu, când Jodl fusese arestat de forțele aliaților, acesta relatase la interogatoriu:
„În ziua de 22 aprilie am fost întrebat de Goebbels dacă exista vreo posibilitate de a se preîntâmpina căderea Berlin-ului pe cale militară. I-am răspuns că este posibil, dar numai în cazul când vom retrage toate trupele de pe Elba și le vom arunca în lupta pentru apărarea Berlin-ului. La sfatul lui Goebbels i-am raportat Führer-ului considerațiile mele, el a fost de acord și ne-a dat instrucțiuni, mie și lui Keitel, ca, împreună cu statul-major, să
rămânem în afara Berlin-ului și să conducem personal contraofensiva”.
95
22 aprilie. Postul de radio-emisie a fost în permanență ocupat cu transmiterea radiogramelor lui Bormann către Hummel și Frank. Dispoziții febrile, pentru preparativele necesare în vederea sosirii Führer-ului. Iar bilanțul zilei era rezolvat prin următoarea radiogramă:
„22.4.45.
Din Berlin.
Către Hummel. Obersalzberg.
Expediați de urgență, cu avioanele de astăzi, cat mai multă apă minerală, legume, suc de mere, precum și corespondența mea.
Reichsleiter Bormann”.
Decolarea acestora n-a mai avut loc.
Trupele anglo-americane ajunseseră lângă München, în apropierea căruia se găsea Berchtesgaden-ul. Hitler nu se putea decide să fugă din Berlin-ul pe punctul de a capitula, pentru a cădea în mâinile anglo-americanilor întocmai ca un pion câștigat la jocul de șah.
Intenția sa de a rămâne în Berlin a fost apreciată de generali ca o incapacitate flagrantă de a conduce în continuare forțele armate.
96
• „FÜHRERBUNKER”
Berlin-ul a fost părăsit de comandamentul suprem: Grossamiral-ul Dönitz, Generalfeldmarschall-ul Keitel, general-colonelul Jodl, șeful direcției însărcinate cu conducerea operațiilor, și generalul de aviație Koller, împreună cu statele lor majore. Practic, ulterior, nu s-a mai realizat nicio legătură cu ei.
Diviziile de infanterie și tancuri ale Armatei Roșii, ducând lupte grele, zdrobind una după alta centurile de apărare germane, înaintau pline de avânt spre centrul Berlin-ului.
Proiectilele artileriei rusești ajungeau acum până la cancelaria Reich-ului.
Numai grosimea betonului de la bunkerul lui Hitler l-a salvat pe acesta de o lovitură în plin. Pilonul postului de radio-emisie de la cancelaria Reich-ului se prăbușise. Cablul subteran a fost grav avariat.
Secretara lui Hitler, Gertrude Jung, la o lună după capitularea Berlin-ului, a relatat în scris despre zilele acelea: „Hitler era convins că Armata Roșie cunoaște locul unde se afla el adăpostit și se aștepta ca unitățile Armatei Roșii să declanșeze un atac asupra bunkerului său”.
Aici nu se mai primeau rapoarte, de la comandanții armatelor, despre desfășurarea luptelor. Legăturile radio cu Obersalzberg-ul erau instabile, când nu se recepta nimic, când se restabilea emisia pentru foarte scurt timp.
Despre soarta orașelor germane și situația din Berlin aflau, mai ales, din emisiunile radiodifuzate de la locul luptelor de corespondenții inamicului.
Zvonuri, doar zvonuri, unele mai disperate decât altele, răzbeau ca și cum s-ar fi târât până în adăpostul subteran.
În primăvara anului 1941, când se punea la cale complotul împotriva omenirii, Goebbels inundase lumea cu zvonuri, într-o exaltare diabolică, pentru a semăna panica, spaima și deznădejdea, „în numele unei harababuri generale”. „Zvonurile, pâinea noastră cea de toate zilele”, notase el atunci în jurnal.
Dar epicentrul cutremurului pe care îl provocase acum se mutase, de data asta trecea prin zona cancelariei Reich-ului.
Acum Goebbels cerea ostașilor și populației, în „Foaie de pe frontul Berlin-ului”, să nu dea crezare zvonurilor!
„Inamicul utilizează zvonurile ca armă de paralizare a rezistenței noastre și de zdruncinare a încrederii în victorie. Oricine transmite mai departe un zvon necontrolat, lucrează astfel în slujba dușmanului, chiar dacă este vorba doar de simple flecăreli muierești inofensive: și numai prin răspândirea lor 97
se contribuie la slăbirea rezistenței noastre. De aceea, în asemenea vremuri, nu ne putem încrede decât în fapte!”
Însuși statul-major al lui Hitler era nevoit să extragă din zvonuri, faptele care se aflau la baza rapoartelor conducătorilor naziști districtuali (Kreisleiter) adresate lui Bormann.
„Districtul Rennikendorf-Wedding comunica: grupul local Borsigwalde a surprins acum câteva ore un zvon conform căruia guvernul american a demisionat. Ribbentrop, în scopul de a începe convorbirile, ar fi decolat spre America. Se vorbește că trupele din Vest se retrag pentru întărirea frontului de Est.
Alte zvonuri:
Începând de la bulevardul Hallich, până în aleea Graf Roedern, rușii au pătruns în subsoluri.
Trei mașini: una cu ofițeri ruși, a doua cu soldați de rând și a treia având o încărcătură neidentificată, au staționat în Heiligensee, lângă cazarma unităților de antiaeriană, după care au plecat mai departe în direcția Welthen. Rușii au stat de vorbă cu localnicii și ar fi spus următoarele: toată
lumea trebuie să se ascundă imediat în subsoluri, deoarece peste puțin timp artileria grea își va dezlănțui tirul. Apoi au împărțit țigări populației…”
