mătuşii ei să zboare din colivie, acesta nemaifiind găsit vreodată. Dar astăzi, unchiul ei era cel care părea pedepsit, foindu-se agitat pe scaun înainte să vorbească din nou.
— Eşti bucuroasă că ducele ne va încânta din nou cu prezenţa? întrebă el.
— Eu… eu… Da, mă bucur, se bâlbâi ea, simţindu-şi obrajii arzând, în timp ce unchiul ei zâmbi din nou.
— M-aş bucura dacă i-ai arăta ducelui prietenie, spuse unchiul James. Am văzut că este atras de tine, aşa cum şi tu eşti de el… şi mă gândesc să încurajez această legătură.
Anne se holbă la unchiul ei. Încerca să aranjeze o căsătorie între ea şi Richard de Gloucester? Dar cum putea să obţină acest lucru, când tutela ei aparţinea lordului Stanley?
— Nu spera la căsătorie, continuă el, parcă auzindu-i gândurile. Tutorele tău legal nu ar fi niciodată de acord cu această legătură, şi, fără Hornby, tu nu ai fi o moştenitoare.
Dar există alte modalităţi de a câştiga serviciile oamenilor influenţi.
Îşi luă privirea de la ea şi merse lângă fereastră, care dădea spre curtea interioară.
— Munciţi, leneşilor! strigă el brusc la câţiva servitori de dedesubt. Anne tresări. Fără îndoială, aceştia se opriseră
doar pentru o bârfă de moment în timp ce îşi îndeplineau sarcinile, iar reacţia unchiului ei nu făcu decât să-i trădeze starea de nelinişte în care se afla.
— Ştii că am un fiu, John, continuă el, încă privind scena din curte. Mama lui mai trăieşte. I-am asigurat o casă în Lancaster şi îi plătesc o pensie anuală. Nu a fost niciodată
soţia mea.
Anne continuă să-şi privească fix unchiul întors cu spatele la ea. Purta o haină de un maroniu-închis, căptuşită cu blană, iar părul castaniu, brăzdat de şuviţe argintii, i se întorcea înăuntru acolo unde atingea gulerul hainei. James nu se întoarse, iar Anne nu ştia dacă trebuia să răspundă, iar dacă da, nu ştia ce răspuns ar fi fost potrivit. Îl 42
- ELIZABETH ASHWORTH -
cunoscuse puţin pe John, pe vremea când acesta locuise la Hornby în timpul stagiului de pregătire pentru a deveni cavaler. Îşi amintea cum era dusă în arena de turniruri pentru a-l privi tăind verze în două cu serii de lovituri precise de sabie, călărind în viteză printre ele. Îl considerase chipeş
şi curajos, dar nu îl cunoscuse destul de bine pentru a-i duce dorul atunci când plecase de la Hornby ca să lucreze ca secretar pentru contele de Warwick. Habar nu avea unde se afla el acum şi, pentru un moment, se întrebă dacă unchiul ei ştia.
James se întoarse din nou spre ea, cu braţele încrucişate la piept.
— Este un dar pe care o soţie îl poate păstra pentru soţul ei în noaptea nunţii lor, spuse el, cu o expresie teribil de ruşinată. Dacă alegerea soţului tău ar sta în puterea mea, m-aş aştepta să păstrezi acel dar. Se opri. Înţelegi despre ce vorbesc, Anne? întrebă el.
— Aşa cred, răspunse ea, ezitant. Probabil vrei să spui că
o femeie nu ar trebui să accepte altă sămânţă în afară de aceea a soţului ei. Matroana Payne mi-a vorbit despre aceste lucruri, adăugă Anne pentru a-l asigura că ştia anumite detalii.
James încuviinţă din cap, părând uşurat fiindcă ea îl înţelegea.
— Dacă tutela ta mi-ar aparţine, atunci m-aş aştepta să te trimit virgină în braţele soţului tău, spuse el. Dar eşti pupila lordului Stanley, iar el este duşmanul meu. Nu m-aş supăra dacă darul tău ar fi oferit altcuiva.
Anne încuviinţă uşor din cap. Unchiul ei vorbea în ghicitori. Încă era nesigură, dar el părea să sugereze că ea ar trebui să se culce cu ducele de Gloucester ca şi cum ar fi fost soţ şi soţie.
— Dar acest lucru nu ar fi un păcat? şopti Anne, întrebându-se cum avea să dea ochii cu părintele Adam, preotul familiei Harrington, având o asemenea confesiune de făcut.
43
- POVARA LOIALITĂŢII -
Unchiul James oftă şi îşi scărpină nasul.
— Există păcate şi păcate, spuse el enigmatic. Biblia ne spune că este un păcat să nu-ţi cinsteşti tatăl şi pe mama ta.
Dar tatăl tău nu este aici, şi cum eu sunt cea mai apropiată
rudă de acest gen, mă aştept să asculţi de mine. Ceea ce îţi cer este să îmi urmezi îndrumarea şi să dai dovadă de loialitate faţă de familia ta. Putem beneficia cu toţii din asta, Anne. Înţelegi ce îţi cer? întrebă el când văzu că ea nu-i răspunde, ci doar stă, frământându-şi mâneca între degete.
Anne ridică privirea. Ochii lui căprui păreau îngrijoraţi, chiar puţin disperaţi.
— Vrei să devin ibovnica ducelui de Gloucester, spuse ea.
Cuvintele aveau un gust ciudat, şi totuşi îi sunau apetisante.
Aş prefera căsătoria.
— Există şi şansa ca o căsătorie să urmeze, îi spuse el pe un ton liniştitor. Ducele este un om bun, care îşi doreşte întotdeauna să facă lucrul corect, aşa cum ne-a arătat în sprijinul pe care ni l-a oferit. Dar dacă regele nu îşi va schimba părerea în legătură cu moştenirea, atunci căsătoria ta poate fi aranjată doar de custodele tău, iar Stanley nu ar fi niciodată de acord să te căsătoreşti cu Gloucester. Dar dacă
ducele… ţi-a cunoscut corpul, îi explică el, ferindu-şi din nou privirea, ar putea simţi că are o obligaţie faţă de tine… şi de familia ta.
Anne încuviinţă. Ceea ce îi sugera unchiul ei era ceva la care ea nu se gândise niciodată. Era vag conştientă că
asemenea înţelegeri existau, dar nu îi trecuse vreodată prin cap că ar putea deveni parte dintr-un asemenea aranjament.
Singura ei teamă fusese că va fi luată de familia Stanley şi forţată să se căsătorească cu cineva pe care să nu îl placă
sau care să se poarte urât cu ea. Această alternativă o speria şi o tenta în acelaşi timp. Îl plăcea pe duce şi credea că el era un bărbat blând. În plus, ştia că un refuz l-ar înfuria pe unchiul ei.
