lemn care fusese adus pentru un servitor, în timp ce ducele se aşeză pe el. Îi putea distinge răsuflarea, dar nu era respiraţia adâncă şi regulată a cuiva care dormea, iar Anne o ascultă un timp care i se păru că dură ore, mulţumindu-i Sfintei Fecioare că îi răspunsese rugăciunilor, până când adormi.
Fu confuză când se trezi în patul deloc familiar. Apoi, sentimentul de vină o învălui, amintindu-şi ceea ce se petrecuse. Dacă unchiul ei descoperea că nu îşi ţinuse promisiunea, avea să se înfurie foarte tare, iar Anne se temea de el. Se ridică în capul oaselor şi încercă să asculte zgomotele din jur, întrebându-se dacă ducele încă dormea dincolo de perdea şi dacă mai avea timp să repare greşeala.
Părea să se crape de ziuă abia, iar Anne se gândi că s-ar fi trezit mai devreme dacă el s-ar fi mişcat în patul lui. Se întinse şi trase precaută perdeaua. Datorită primei raze de soare care contura fereastra cu obloanele închise, putu vedea o siluetă pe patul din colţul camerei. Tremurând de emoţie, coborî din pat şi merse pe vârful picioarelor lângă duce, privindu-i pieptul ridicându-se şi coborând în timp ce dormea. Ochii lui albaştri, care erau de obicei atât de serioşi, dar care se puteau lumina într-o clipită atunci când era binedispus, îi avea închişi, iar genele lui lungi şi negre îi mângâiau obrajii. Nasul lui puternic şi bărbia proeminentă i se odihneau pe perna aspră, iar mâinile lui mici, dar puternice, care o atinseseră atât de blând, stăteau îndoite pe pătură.
Ducele se întoarse în timp ce ea îl privea şi deschise ochii.
— Anne? bâigui el. Era confuz şi adormit.
— Îmi pare rău, spuse ea, neştiind pentru ce îşi cerea scuze; fie pentru că îl privise dormind, fie pentru că nu îşi îndeplinise obligaţia.
Ducele întinse o mână, iar Anne îngenunche lângă patul jos şi întinse mâna spre el. Făceau aproape o pereche perfectă în privinţa dimensiunii, deşi mâinile lui erau mai închise la culoare şi mai aspre de la mânuitul săbiilor şi al 50
- ELIZABETH ASHWORTH -
arcurilor, iar Anne putea simţi duritatea pielii lui în timp ce îşi împreună degetele cu ale sale.
— Nu este nimic de iertat. N-aş vrea să vii în patul meu silită.
Se întinse şi îi dădu după ureche o şuviţă de păr, apoi îşi strecură mâna pe după gâtul ei, pentru a o trage spre el.
Anne închise ochii în timp ce el o trase în jos, până când buzele lui le atinseră pe ale ei.
— Pleacă acum, spuse el cu fermitate, luându-şi mâinile de pe ea. Mergi în camera ta înainte ca dorinţa de a te avea să mă copleşească.
Anne ezită pentru o clipă, apoi se ridică şi merse încet spre uşă. Se opri şi îl privi pentru o ultimă dată în timp ce el stătea pe marginea patului, apoi deschise uşa şi se strecură
pe hol, regretând că fusese într-atât de ezitantă şi de temătoare, încât el o alungase.
Robert îşi privi nepoata în timp ce mânca micul dejun. Se gândi că James fusese prea grăbit să îi sacrifice virginitatea.
Ducele deja decisese să îi primească pe amândoi în casa lui şi nu căuta nicio recompensă în afară de loialitatea lor faţă
de el şi rege. Avea să îi hrănească, să le pună la dispoziţie cai şi arme în timp ce se aflau în slujba lui, iar dacă vor pierde într-adevăr Hornby şi pământurile lui, atunci va exista cu siguranţă o recompensă. Robert atinse insigna cu simbolul mistreţului alb cu colţi ascuţiţi. Avea să îi facă plăcere să îl servească pe Richard, ducele de Gloucester.
— Am promisiuni de la aproape cincizeci de bărbaţi din Hornby şi Melling, spuse James. Au refuzat să lupte pentru Stanley, spunând că nu îl recunosc drept stăpân atât timp cât eu încă deţin castelul, dar vor lupta sub stindardul meu şi vor fi gata de plecare până dimineaţă.
— Mă bucur să aud asta, spuse ducele. Nu contează cărui lord este dispus fiecare să îi jure credinţă, câtă vreme este dornic să îl sprijine pe rege. Trebuie să lăsăm deoparte neînţelegerile şi să luptăm împreună pentru această cauză
51
- POVARA LOIALITĂŢII -
justă; chiar dacă asta înseamnă că trebuie să luptaţi alături de Stanley, îi avertiză el. Veţi avea timp să vă continuaţi cearta după ce ne vom fi ocupat de Warwick.
— Da, Alteţă, a fost Robert de acord, privind cum fratele lui încuviinţa cu indiferenţă din cap. Ştia că James avea să
facă ceea ce era corect, în ciuda urii sale faţă de Stanley.
Dacă pierdeau susţinerea ducelui, atunci le va fi imposibil să
păstreze Hornby. Cât despre el însuşi, cu cât se ocupau mai repede de această ultimă ameninţare, cu atât putea înainta cu planurile pentru propria căsătorie. Gândurile la Anne şi la duce îl făcuseră să şi-o dorească pe Isabella în patul sau, şi spera ca ea să îi rămână fidelă, acum că părea că mariajul lor avea să fie amânat cel puţin până în toamnă.
Anne o evita pe Izzie, pentru a nu fi nevoită să îi explice de ce lipsise din patul lor. De asemenea, îşi evita unchiul, temându-se că avea să o ia la întrebări şi să descopere frauda.
Se ascunsese în bucătărie, lângă cuptor, unde o căprioară
era învârtită la proţap de către un băiat plictisit. Dar căldura o făcuse să simtă că era gata să se topească, aşa că ieşi în curtea interioară, ascultând pălăvrăgeala grăjdarilor în timp ce ţesălau caii. Acum tremura în lăptărie, privind cum un nou calup de brânză era pregătit.
În curând, ducele avea să plece, se gândi ea. Avea să plece la război, şi ştia că oamenii erau ucişi când plecau la luptă.
Dacă ducele murea, iar ea nu va avea nicio altă şansă de a fi cu el?
Îl găsi lângă râu, privind supărat cum apa curgătoare ocolea castelul. Ducele îşi ridică privirea când o simţi apropiindu-se, şi îi zâmbi timid.
— Când plecaţi? îl întrebă.
— Mâine, cu prima rază de lumină, spuse el, frământând în palmă o pietricică.
— Lordul Stanley va lupta pentru rege?
52
- ELIZABETH ASHWORTH -
— Aşa sper, spuse el, aruncând piatra, care sări de două
ori pe suprafaţa apei înainte să dispară.
