— Dar va reveni, nu-i aşa? întrebă Anne. Când această
revoltă va fi înăbuşită, va reveni. Nu va fi mulţumit până
când nu va pune stăpânire pe Hornby şi pe mine.
Ducele o privi pentru un moment îndelungat.
— Da, o aprobă. Va reveni şi, deşi ţi-am promis că voi încerca să te ţin departe de controlul lui, mă tem că este o promisiune greu de respectat. Îmi pare rău.
— Nu am vrut să opun rezistenţă noaptea trecută, spuse ea, cu privirea fixată pe locul unde piatra se scufundase.
Eram dispusă… sunt dispusă. Anne se temea că el avea să o refuze, şi poate se temea şi mai tare că avea să accepte.
După un moment de tăcere, privirile li se întâlniră.
— Eşti sigură? o întrebă.
— Da, sunt sigură.
Anne îl urmă pe panta acoperită cu iarbă ce ducea la castel. Braţele lor se atinseră când el îi deschise uşa, iar servitorii îşi întrerupseră activităţile pentru a-i privi, Anne fiind convinsă că fiecare dintre ei înţelesese ce intenţionau să
facă.
Ducele urca înaintea ei treptele din piatră, iar ea îl urma, ridicându-şi poalele rochiei cu mâinile. El deschise uşa şi se retrase într-o parte pentru a-i permite să intre, oferindu-i şansa să ia singură decizia finală. Fără să ezite, Anne intră în cameră şi se întoarse spre el, privindu-l cum închide şi zăvoreşte uşa în urma lor.
— Voi fi blând, îi promise el. Nu trebuie să te temi de mine.
Îşi puse braţul puternic pe talia ei şi îi trase trupul lângă
al lui. Ezitând, Anne îşi puse mâinile pe umerii lui, apoi le permise degetelor ei curioase să îi atingă părul. Era atât de moale şi de mătăsos la atingere. Ducele era cald şi puternic, iar simţurile ei au fost învăluite de mirosul şi de gustul lui masculin în timp ce o săruta. Apoi, coapsele lui începură să
se împingă în ale ei, forţând-o să păşească înapoi, până când simţi tăblia patului în dreptul picioarelor. Perdelele roşii 53
- POVARA LOIALITĂŢII -
fuseseră legate, iar aşternuturile fuseseră întinse. Simţi pătura moale sub palmele ei când el o împinse pe pat. Anne mângâie blana, apoi se întinse să îi atingă obrazul, care, prin comparaţie, se simţea aspru.
— Ştii la ce să te aştepţi? întrebă el.
— Da, răspunse ea. Aşa cred. Când el o privi, Anne citi tandreţea în ochii lui şi ştiu că putea să aibă încredere în el.
Şi aş preferea să dezleg acest mister cu dumneavoastră decât cu vreun moştenitor din neamul Stanley, adăugă ea.
54
- ELIZABETH ASHWORTH -
CAPITOLUL 3
Mai 1470
Lui Anne şi Izzie li se permiseră să privească din cămăruţa de deasupra postului de gardă cum armata se aduna în piaţă. În aer plutea entuziasmul şi, deşi bărbaţii spuneau că
nu îşi mai doreau o altă bătălie, era o jovialitate acolo care îi amintea lui Anne de o zi de sărbătoare, doar că astăzi se îmbătau cu adrenalină, în loc de bere ieftină. Caii, deprinşi cu atmosfera, nechezau şi râcâiau cu copitele în pământ în timp ce călăreţii lor se aliniau. Apoi, în cele din urmă, la un ordin din partea ducelui de Gloucester, porniră la drum, soarele dimineţii reflectându-se în armurile bine şlefuite şi aruncând dungi albe şi negre pe stindardul Harrington.
În timp ce se îndepărtau, Anne îşi muşcă buza. Era hotărâtă să nu plângă în faţa surorii ei. Retezase întrebările curioase ale lui Izzie şi, din moment ce ele împărtăşeau totul de obicei, această excludere o înfuria pe sora ei. Dar aceasta era o chestiune despre care Anne nu putea vorbi. Lucrurile pe care Richard i le făcuse erau stranii şi neaşteptate, şi de fiecare dată când se gândea la ele, se trezea îmbujorată de ruşine. Totuşi, când fuseseră împreună, aceste lucruri îi păruseră naturale şi fireşti, iar ea se bucurase de ele, iar acum era nefericită că ducele pleca şi că era posibil să nu mai aibă vreodată şansa să le experimenteze din nou cu el.
Izzie trecu pe lângă ea fără un cuvânt şi coborî treptele.
Anne o urmă, dar când ajunse la baza lor, Izzie nu era nicăieri. Sperând că sora ei nu avea să rămână bosumflată
pentru mult timp, Anne se îndreptă spre salonul din castel.
Încăperea era tăcută şi răcoroasă când intră. Nevrând să
vorbească cu nimeni, dornică să rămână singură cu propriile gânduri, Anne urcă în dormitorul care fusese al lui Richard.
Închise uşa şi se aşeză pe marginea patului imens.
Aşternuturile fuseseră luate la spălat, dar cuvertura moale 55
- POVARA LOIALITĂŢII -
din blană rămăsese pe pat, iar Anne se întinse pe ea, încercând să recreeze prezenţa lui fizică în minte.
Treptat, deveni conştientă că una dintre servitoarele mătuşii ei o striga.
— Lady Anne! Lady Anne!
