albă pe nas; celălalt era mai mic, părând mai docil – o iapă.
— Lady Anne, spuse el, plecându-şi uşor capul, apoi întorcându-se spre un servitor, care alergă să îi ia sacul din braţe. Sunt Sir William Stanley. Mă aflu aici pentru a te escorta în grija tutorelui dumitale legal – fratele meu, lord Thomas Stanley. Poţi călări? întrebă bărbatul, văzând că
Anne se uita când la el, când la cal. Ea scutură din cap. Nu fusese niciodată nevoită să călărească un cal. Nu părăsise niciodată castelul.
— Nu te speria, spuse Sir William. Iapa este foarte prietenoasă, iar eu o voi ţine de frâie. Vino. Te voi ajuta, dacă
îmi permiţi.
Anne nu se gândise că răpitorii ei aveau să fie blânzi sau atenţi. Băiatul din sat spusese că Sir William îl lovise şi că o luase pe Izzie cu forţa. Văzuse obrazul vânăt al copilului.
Totuşi, bărbatul care stătea înaintea ei părea foarte manierat şi respectuos.
— Lady Anne?
Îl văzu pe Sir William împreunându-şi palmele pentru a o ajuta să urce pe cal.
— Eu… nu sunt obişnuită să călăresc, spuse ea, întâlnindu-i ochii de un căprui-închis.
59
- POVARA LOIALITĂŢII -
— Vei fi în siguranţă, spuse el. Îţi promit că nu vei păţi nimic, nici tu, nici sora ta Elizabeth. Tutorele vostru m-a însărcinat să vă asigur protecţia.
— Unde este sora mea? îndrăzni Anne să întrebe.
— Este în siguranţă şi se simte bine. Vei ajunge lângă ea în Lancaster până la căderea nopţii… dacă plecăm acum, adăugă el pentru a o încuraja.
Anne îşi puse piciorul pe palmele împreunate şi se simţi ridicată, ca şi cum ar fi fost uşoară ca un fulg. Se prinse de şa pentru a nu se dezechilibra, în timp ce părţile ei sensibile aterizară greoi pe pielea tare, făcând-o pe Anne să scoată un ţipăt de surpriză şi de durere. Sir William o ajută să găsească
scăriţa de care să îşi sprijine picioarele, după care îi înmână
frâiele, deşi le păstră pentru sine pe cele principale. Anne se agăţă de oblâncul şeii. Până la pământ părea o distanţă
mare, iar ea se temea să nu cadă.
— Nu îţi face griji, spuse Sir William, bătând gâtul calului, vom merge încet.
Iapa se mişcă, iar Anne se ţinu strâns de şa în timp ce Sir William o îndruma departe de Hornby, în josul văii râului Wenning, spre Lancaster. Deşi vederea ei nu era atât de ageră ca a lui Izzie, nu zărea nici urmă de vreo armată
asediatoare, niciun berbece sau vreun tun şi, în timp ce îl privea pe bărbatul care o conducea spre sora ei, se întrebă
dacă nu cumva mătuşa Joan fusese păcălită. Sir William, care fluiera un cântec, se întoarse zâmbind spre ea, de parcă
ar fi fost satisfăcut că o avea în posesie. Anne îşi coborî privirea spre coama neagră a calului ei, iar stomacul i se strânse de teamă. Îi venea să plângă. Se întoarse spre castelul Hornby, încă vizibil pe coama dealului. Părea mic, iar în curând dispăru din raza ei vizuală. Regiunea rurală din jur nu îi era deloc familiară şi o făcu să se simtă pierdută.
Valea râului se lărgi în timp ce se îndreptau spre sud, iar pământul dinspre vest deveni şes.
60
- ELIZABETH ASHWORTH -
— Marea, spuse Sir William, arătând spre o întindere cenuşie şi sclipitoare la orizont. Iar înaintea noastră se află
Lancaster. Vom ajunge în curând.
Anne privi spre castelul care se înălţa pe un deal în faţa lor. Era mult mai mare şi mai impunător decât Hornby.
— Aici a existat o fortăreaţă încă de pe vremea romanilor, îi spuse Sir William, arătând spre diferite repere în drumul lor, în încercarea de a o implica în conversaţie, dar lui Anne i se păru imposibil să îi răspundă. Tot ce reuşi să facă a fost să încuviinţeze din cap, privind în jur.
Îl auzise pe unchiul ei vorbind despre Lancaster, dar nu îşi dăduse seama cât de mare era, în comparaţie cu Hornby. Pe măsură ce se apropiau, Anne văzu din ce în ce mai multe case, unele înconjurate de grădini unde câteva capre şi vite păşteau, iar recoltele creşteau în brazde aliniate. Treptat, clădirile deveniră mai înghesuite. Ajunseră la zidurile castelului şi trecură pe sub o poartă, intrând în centrul citadelei, unde casele se luptau pentru spaţiu cu prăvălii şi fierării, hanuri şi bucătării. Era mult zgomot şi praf, iar un miros urât se răspândea peste tot, de la mâncarea stricată şi bălegarul care erau strânse în grămezi, urmând să fie îngropate. Oamenii se fereau, fără tragere de inimă, din calea lor, caii aproape călcându-i pe picioare. Se holbau cu obrăznicie la Anne, iar ea riscă şi îşi desprinse o mână de pe şa, pentru a-şi trage gluga pe cap, drept protecţie împotriva privirilor lor iscoditoare.
În cele din urmă, intrară în curtea unei clădiri care avea pictat pe uşa de la intrare un răsărit de soare. Paie călcate în picioare acopereau pământul şi pretutindeni se vedeau cai, şi câini, şi oameni. Sir William Stanley descălecă şi, după ce îi înmână frâiele unui servitor, ridică braţele pentru a o prinde de talie.
— Lady Anne. Îmi permiţi să te ajut?
Ea privi uimită în jur. Doar nu avea de gând să o ţină aici?
Anne se gândi că ar fi preferat temniţa din castel decât locul acesta. Un bărbat, evident beat, se clătină, iar calul ei tresări 61
- POVARA LOIALITĂŢII -
din pricina cântatului zgomotos al bărbatului, obligând-o să
se agaţe de Sir William în timp ce el o ridică din şa. Pentru o clipă, mirosul lui masculin şi căldura mâinilor sale pe corpul ei îi amintiră de Richard, iar Anne se văzu nevoită să alunge gândul. Se feri de atingerea bărbatului şi se luptă pentru un moment să îşi recapete echilibrul, obişnuită fiind cu legănatul calului. Simţi mâna puternică a lui Sir William pe braţ.
— Cu grijă, domniţă!
