Felinarul pe care îl ducea James se legăna în timp ce urca scările, iar umbre stranii se năpusteau asupra ei dinspre pereţii goi. Înţelegea acum de ce micuţa Peggy plânsese de frică. Anne de-abia reuşea să îşi stăpânească lacrimile.
După ce terminaseră de mâncat, unchiul ei îi spusese să
se pregătească, pentru că avea să vină după ea înainte de începutul vecerniei. Anne mersese în camera ei şi, la lumina 47
- POVARA LOIALITĂŢII -
lumânării, îşi spălase faţa cu apă din ligheanul de pe ladă, folosise latrina şi apoi îngenunchease şi îşi luase mătăniile.
Încă se ruga când unchiul ei venise după ea. Intrase neinvitat în cameră şi se încruntase când ea ridică privirea spre el.
— Vino, spusese el, dar nu răutăcios. Este timpul să îţi faci datoria faţă de familia ta.
Acum, Anne stătea supusă în spatele lui, în timp ce el ciocăni la uşa din lemn de stejar şi auzi vocea ducelui spunând unuia dintre însoţitorii săi să vadă cine era. Ochii bărbatului care deschise uşa se măriră de surpriză. Se întoarse confuz, iar pentru o clipă, urmă o tăcere stânjenitoare.
— Mergeţi şi găsiţi-vă nişte paturi în salon, le spuse ducele oamenilor săi, iar Anne se lipi de peretele dur în timp ce ei trecură pe lângă ea, ferindu-şi în mod politicos privirea. Apoi simţi cum unchiul ei o apucă de braţ şi o împinge spre uşă.
— Alteţă, spuse James, iar înainte ca Anne să îşi dea seama că o eliberase şi păşise înapoi, uşa se închise brusc, iar ea rămase singură cu ducele. Îşi auzi respiraţia zbătându-i-se în piept şi încercă să îşi calmeze inima, care-i bătea sălbatic.
Ducele se dezbrăcase pentru culcare şi purta un halat care îi aparţinea unchiului ei. Îi era mare, iar materialul albastru curgea pe podea în jurul lui asemenea unei băltoace.
Mergând spre ea, Anne văzu că picioarele lui erau desculţe.
Erau mici, cu degete egale şi unghii îngrijite şi tăiate, care arătau aproape feminine. Se opriră la mică distanţă de ea, iar materialul halatului le acoperi din nou.
— Unchiul tău m-a asigurat că ai fost de acord şi că nu te-a silit nimeni să vii aici. Dar mi-ar plăcea să aud asta din gura ta, spuse el încet.
Anne continuă să privească faldurile halatului curgând peste firele roşii şi verzi ale covorului care acopereau podeaua. Era cea mai opulentă cameră din castel, rezervată
pentru vizitele regale, iar ea nu fusese aici de prea multe ori 48
- ELIZABETH ASHWORTH -
înainte. Auzi focul trosnind când un buştean oftă şi se reaşeză în şemineu, iar Anne se gândi că în această încăpere, patul era unul fin, cu saltele groase şi perdele roşii, deşi nu îndrăznea să se uite la el. Nu îndrăznea nici să îl privească
pe duce. Nu fusese în stare să îl privească în ochii albaştri toată seara, ştiind planul unchiului ei.
— Anne? Ea îi aruncă o privire şi văzu că ducele o fixa cu atenţie. Nu mă aştept să faci nimic împotriva voinţei tale, îi spuse, iar blândeţea din vocea lui, atât de opusă insistenţei unchiului ei de a-şi îndeplini obligaţia, o făcu să-şi piardă
stăpânirea de sine şi începu brusc să plângă, lacrimi fierbinţi curgându-i pe obraji.
Mâinile lui calde îi cuprinseră braţele, mângâindu-le uşor în sus şi în jos, pentru a o consola. Atingerea lui trimise un val fierbinte prin corpul ei, dar Anne îşi puse palmele pe pieptul lui pentru a-l împiedica să se apropie. Halatul lui se deschisese, iar ea îi putea simţi muşchii tari şi fermi pe sub cămaşa
subţire
de
noapte.
Pentru
un
moment
înspăimântător, Anne crezuse că el avea de gând să o tragă
lângă el cu forţa, dar ducele îşi luă mâinile de pe ea şi păşi înapoi, strângându-şi halatul în jurul corpului şi întorcându-se spre foc.
— Mergi în camera ta, îi spuse el.
— Dar… unchiul meu…
— Atunci dormi aici. Eu voi folosi salteaua de paie.
Unchiul tău nu trebuie să ştie. Vocea lui era încordată şi indiferentă.
— Nu vă voi lua patul…
— Doar fă-o! strigă el, fără să privească în jur. Trage perdelele şi încearcă să mă laşi să uit că eşti atât de aproape de mine.
Anne se grăbi să se urce în pat şi făcu aşa cum i se ceruse.
Stătea ghemuită ca o pisică, înconjurată de perdele, ascultând cum ducele îşi turnă vin şi merse să stingă toată
lumânările din încăpere, cu excepţia uneia. Anne îşi dorea ca el să spună ceva, însă auzi doar scârţâitul patului mic din 49
- POVARA LOIALITĂŢII -
