Izzie se aplecă peste sora ei pentru a vedea mai bine arcada măreaţă şi porţile din lemn care erau deschise pentru a le permite intrarea într-o curte pătrată, înconjurată din trei părţi de clădiri cu patru etaje, care aveau acoperişuri ascuţite, din şindrilă.
O siluetă înaltă şi întunecată, zărindu-se în lumina felinarelor dinăuntru, coborî treptele din lemn de la primul etaj şi o întâmpină.
— Sunt încântat să vă cunosc în sfârşit, domniţă
Harrington. Eu sunt lordul Thomas Stanley, tutorele dumitale.
Anne se holbă la bărbatul tras la faţă, cu chipul încadrat de o barbă maronie. Arăta mai tânăr decât îşi închipuise ea, deşi ochii lui erau înguşti, iar expresia feţei lui, deloc zâmbitoare, era răutăcioasă şi vicleană. Purta o îmbrăcăminte sobră, neagră, cu o mică beretă pe cap. Ea făcu o plecăciune scurtă, iar el se retrase într-o parte, acordându-i permisiunea de a intra.
Le conduse printr-un coridor jos, pe lângă bucătării şi cămară, într-un solar de unde Anne putu zări râul în lumina palidă a apusului. Aici, o femeie de vârstă mijlocie îi aştepta.
— Bine aţi venit, spuse ea. Eu sunt lady Stanley. Sper că
drumul nu a fost prea greu.
— A fost suportabil, doamnă, răspunse Anne, studiind-o pe micuţa femeie îmbrăcată într-o rochie scumpă din satin, care de-abia atingea podeaua; un colier albastru-auriu strălucea deasupra decolteului ei, iar pietrele inelelor de pe degete licăreau în lumina lumânărilor. Anne se simţi zdrenţăroasă pe lângă ea, îmbrăcată în rochia ei veche, cu pantofii vechi şi mantia transpirată.
— Veniţi să luaţi loc lângă foc. Păreţi înfrigurate, le invită, în timp ce servitori se grăbiră să aducă nişte carafe de vin şi tăvi cu prăjituri cu miere, pentru a le revigora.
74
- ELIZABETH ASHWORTH -
— Sir William, spuse ea în timp ce el se aplecă să-i sărute mâna. Mulţumesc pentru că le-aţi adus pe protejatele lordului Stanley în siguranţă.
— Mi-a făcut plăcere, spuse el, ochii lui întâlnindu-i pe ai lui Anne înainte ca ea să se întoarcă cu spatele la el, mergând să bea puţin vin pentru a-şi linişti stomacul.
— Sunteţi binevenite în casa mea, spuse lordul Stanley.
Sunteţi norocoase că loialitatea prost direcţionată a unchilor voştri a făcut salvarea voastră posibilă. De acum înainte, veţi fi tratate corespunzător şi veţi merge la curte pentru a lua parte la încoronarea regelui.
— Ce face bătrânul Henric? întrebă Sir William cu un uşor dispreţ în voce.
— Încă se odihneşte în apartamentul lui din Turn.
Poimâine, contele de Warwick îl va conduce la catedrala St.
Paul, pentru restaurare. Apoi vom avea din nou un adevărat rege lancasterian; un om sfânt şi bun, nu unul care duce o viaţă imorală şi destrăbălată, iar pentru asta ar trebui să îi mulţumim lui Dumnezeu.
— Veniţi, spuse lady Stanley cu o voce blândă. Să îi lăsăm pe bărbaţi să discute despre regi şi politică. Păreţi obosite.
Bărbaţii încuviinţară politicos din cap, iar lady Stanley le conduse pe Anne şi pe Izzie în susul scărilor, spre ultimul etaj.
— Aş prefera să împart camera cu sora mea, spuse Anne când lady Stanley deschise o uşă şi îi prezentă un dormitor.
— Nu este necesar. Casa aceasta are multe camere, spuse lady Stanley, părând uşor jignită. Există suficiente dormitoare pentru fiecare, deşi fiii mei ni se vor alătura în curând. Dar, dacă insişti… cedă ea în cele din urmă, când Anne refuză cu fermitate să intre în încăpere, deşi va trebui să împărţiţi patul.
În timp ce lady Stanley le ordonă servitorilor să le despacheteze puţinele lucruri şi să le aducă apă pentru baie şi mai multe lemne pentru foc, Anne se apropie de sora ei, care deschisese larg una din ferestre şi privea afară.
75
- POVARA LOIALITĂŢII -
— Zgomot, spuse ea entuziasmată. Tot ce aud este zgomot.
Nu se plângea deloc. O privi pe Anne cu ochii luminoşi.
Oraşul este plin de viaţă!
Zgomotul o ţinu trează pe Anne întreaga noapte. Nu doar clinchetul clopotelor bisericii şi cântecele şi gălăgia beţivilor de pe străzi, ci şi alte sunete pe care nu le putea identifica: lătratul a ceea ce păreau a fi o mie de câini şi, din depărtare, nişte vuiete şi urlete despre care ea credea că puteau fi doar sufletele celor morţi, torturaţi în purgatoriu.
— Acele sunete ciudate din timpul nopţii, îi şopti ea lui Sir William în timp ce luau micul dejun a doua zi de dimineaţă, după ce ascultară slujba în capela familiei. Ce sunt?
— A, acelea erau creaturile sălbatice ale regelui, răspunse el. Dar nu este nevoie să te sperii, spuse el, întinzându-se să
o prindă de mână. Poate că dumneata şi lady Elizabeth aţi vrea să mă însoţiţi să facem un tur al cuştilor animalelor din Turn.
Anne se holbă spre chipul acela care aştepta un răspuns.
Habar nu avusese că existau animale sălbatice în Londra.
Auzise că în Turn exista o temniţă care era temută de mulţi, dar nu ştia că prizonierii erau păziţi de animale feroce.
— Nu este periculos să facem asta? întrebă ea, închipuindu-şi lei şi lupi mugind în voie.
— Vă voi apăra eu, spuse el, venind mai aproape de ea şi strângând-o mai tare de mână. Animalele sunt închise în cuşti, astfel că nu veţi fi în pericol. Cu excepţia ursului, spuse el. Paznicul lui îl duce la râu prins cu un lanţ gros, pentru a pescui peşte pentru propria cină.
Anne se holbă la Sir William, neştiind dacă să îl creadă
