sau dacă acesta doar o tachinează, încercând să o sperie.
Instinctul ei a fost să refuze, dar invitaţia lui de a vedea aceste animale o intrigă. Poate că, gândi ea, dacă avea să
devină soţia lui, Anne trebuia să îşi acorde timp să îl cunoască mai bine, iar o vizită la această menajerie o atrăgea.
76
- ELIZABETH ASHWORTH -
Când terminară masa, Sir William le spuse lui Anne şi Izzie să îşi aducă pelerinele.
— Vom merge pe apă, spuse el. Am cerut să ne fie adusă
barja Stanley şi am trimis vorbă îngrijitorilor să ne aştepte.
Când se apropiară de intrarea vestică în Turn, mirosul îi asaltă simţurile lui Anne. Peste tot duhnea a mâncare putredă şi fecale. La Lion Tower, gardianul îl întâmpină pe Sir William şi le permise să intre, iar Anne îşi ţinu colţul mantiei peste nas, respirând pe gură pentru a preveni inhalarea duhorii animalelor încarcerate. Dar miasma nu părea să îi deranjeze pe Sir William sau pe Izzie, care o luase înainte pentru a vedea mai bine.
— Nan! strigă ea încântată. Vino să vezi!
În spatele unor gratii din lemn, care lui Anne i se păreau destul de fragile, ochii sclipitori ai unui lup o priveau. În loc să arate precum bestia feroce la care se aşteptase ea, animalul părea surprinzător de supus, şi chiar temător. În următoarea cuşcă se afla ursul despre care îi vorbise Sir William. Lanţul gros din metal care era prins de gâtul animalului zăngănea în timp ce acesta se mişca. Labele lui erau uriaşe şi se sfârşeau cu gheare lungi şi încovoiate, iar Anne spera ca bestia să nu fie scoasă la râu în timpul vizitei lor. Deodată, un răget care îi amintea de cele pe care le auzise cu o noapte în urmă răsună în curte, iar ea se trezi agăţându-se speriată de braţul lui Sir William.
— Acesta este leul, râse el, mângâindu-i mâna şi trăgând-o spre cuşca animalului. Anne privi cum animalul cu o coamă
uriaşă de păr roşiatic se plimba înainte şi înapoi în spatele gratiilor, mârâind şi arătându-şi colţii albi şi ascuţiţi, despre care Anne nu avea nicio îndoială că ar fi sfâşiat-o, dacă i s-ar fi dat ocazia.
— Pare foarte furios, spuse ea, privindu-l cum se plimba agitat în cuşca mică, rugându-se să nu scape cumva.
— Este destul de mulţumit aici, spuse Sir William. Are mâncare, apă şi un adăpost. Ce şi-ar putea dori mai mult?
77
- POVARA LOIALITĂŢII -
— Libertate? întrebă Anne, zărind şi perechea leului în spatele cuştii, ronţăind osul vreunei alte bestii cu care fusese hrănită.
— Vino, lady Anne. Ea îi simţi mâna pe spate şi nu era sigură dacă el voia să o protejeze sau să o împingă mai aproape de cuşcă.
Anne nu voia să se apropie mai mult, dar rezistenţa ei doar intensifică apăsarea mâinii lui.
— Eşti în siguranţă, îi spuse el. Nu te pot răni. Ea ridică
privirea spre el şi îl văzu zâmbindu-i cu un amestec de afecţiune şi nerăbdare. Îşi îndreptă din nou atenţia spre leul agitat, părându-i brusc rău pentru animalul captiv.
— Priveşte! strigă Izzie, care stătea cu mâna la gură lângă
o altă cuşcă. Anne se întoarse şi văzu o pisică cu pete încălecând o femelă pe la spate, ţinând-o strâns cu labele din faţă în timp ce se împingea în ea. Ochii lui Izzie licăreau de încântare şi, în spatele ei, Sir William râdea pe un ton neliniştitor.
— Este dezgustător, spuse Anne scârbită, îndepărtându-se de lângă Sir William. Iar în timp ce îi auzea râsetul, acum îndreptat către ea, ea îşi feri privirea de scena animalelor din spatele gratiilor, uitându-se, în schimb, la apa amestecată cu urină care se scurgea din cuşcă.
— Lumea aşa cum este ea ne poate oferi multă plăcere, dacă îi permitem, îi spuse Sir William pe măsură ce se îndepărtau de animale şi se îndreptau spre ieşire. Anne îi simţi privirea aţintită din nou asupra corpului ei, în timp ce vorbea. Nu avea de gând să experimenteze vreodată niciun fel de plăcere cu el, se gândi ea.
Când ajunseră înapoi acasă, lady Stanley le chemă în solar, unde fâşii de materiale într-o diversitate de culori zăceau întinse peste cufere. Erau mătăsuri şi catifele aduse din ţările estice, dar şi blănuri de jder şi de samur negru-maroniu.
78
- ELIZABETH ASHWORTH -
Izzie alergă să le atingă pe toate, ridicând câteva şi studiindu-le.
— Sunt atât de frumoase! exclamă ea. Chiar vom avea rochii croite din aceste materiale?
— Soţul meu nu doreşte să apăreţi în public purtând rochii nepotrivite cu statul vostru, spuse lady Stanley. Vrea să aveţi rochii pe măsura rangului vostru.
— Este permis să port aşa ceva? întrebă Anne, degetele ei mângâind fineţea celei mai elegante ţesături de culoare indigo pe care o văzuse vreodată. Era o culoare regală, iar ea se întreba de la ce negustor fusese cumpărată.
— Desigur că este permis. Familia Stanley poate purta orice doreşte! îi răspunse lady Stanley, iar Anne îşi aminti că
femeia era sora trădătorului Warwick. Uite ce guler elegant ar ieşi din asta, continuă ea, luând o fâşie de blană de jder şi aşezând-o în jurul gâtului lui Anne, la care alătură o fâşie din catifea de un verde-închis. Ar arăta foarte bine împreună.
Anne luă materialele moi din mâinile femeii, în timp ce lady Stanley desfăşură o rolă de mătase azurie şi o aşeză
peste umerii lui Izzie. Acestea erau cele mai fine şi mai scumpe materiale pe care le văzuse vreodată şi, cu toate că
ele fuseseră întotdeauna bine îmbrăcate la Hornby, Anne nu avusese în viaţa ei ceva care să se compare cu acestea.
— Trebuie să alegem repede, le grăbi lady Stanley.
Croitoresele vor fi nevoite să înceapă degrabă să le croiască, dacă vrem ca rochiile voastre să fie gata.
