Familia era adunată în solarul care dădea spre râu. Lordul Stanley se încălzea cu spatele la foc, iar lady Stanley stătea lângă el, în scaunul ei cu spătar înalt, cu mâinile împreunate pe genunchi. Niciunul nu arăta ca şi cum s-ar fi culcat târziu cu o noapte în urmă, iar Anne fu conştientă că, prin comparaţie, ea părea obosită şi palidă. Stătuse trează până
în zori, plângând şi rugându-se să fie salvată de această
soartă, iar oglinda din dormitor îi înfăţişase un chip alb, cu buze palide şi cercuri negre sub ochii înroşiţi.
— Sper că aţi dormit bine, începu lordul Stanley discuţia.
Am ceva important să vă comunic, continuă el fără să
aştepte vreun răspuns. După cum ştiţi, este onoarea mea să
fiu tutorele vostru. Şi cu toate că numirea a fost făcută de yorkistul Eduard, actualul nostru rege adevărat, Henric, Dumnezeu să îl binecuvânteze – se opri pentru a-şi face semnul crucii – şi-a dat acordul ca tutelajul meu să
continue.
85
- POVARA LOIALITĂŢII -
Anne se gândi că era puţin probabil ca regele să înţeleagă
sau fie de acord cu ceva, şi presupuse că Warwick fusese cel care vorbise în numele lui, deşi asta nu făcea nicio diferenţă.
— Fiind tutorele vostru, continuă lordul Stanley, este de datoria mea să vă găsesc soţi potriviţi şi iubitori. Şi din moment ce ne-am adunat aici împreună, pentru această
sărbătoare fericită, soţia mea şi cu mine – se opri pentru a încuviinţa către lady Stanley, care îi răspunse dând aprobator din cap – am decis că ar fi încă o bucurie să vă
aranjăm logodnele. Elizabeth, continuă el, întinzând mâna spre Izzie, tu vei fi soţia nepotului meu John.
Izzie zâmbi pentru prima oară în acea dimineaţă, părând să uite de durerea de cap, punându-şi mâna peste cea a băiatului care păşi spre ea şi făcu o plecăciune formală. Anne îl recunoscu, fiind acelaşi băiat care petrecuse o mare parte din seara precedentă cu mâinile pe talia lui Izzie, învăţând-o paşii de dans.
— Veţi fi logodiţi acum, dar nu vă veţi căsători oficial decât atunci când John va împlini paisprezece ani, spuse lordul Stanley, privind cu satisfacţie noul cuplu. Cel puţin Izzie părea fericită de aranjament, se gândi Anne. Presupuse că şi ea ar trebui să se bucure. Era mai bine decât să fie nevoită
să aibă de-a face cu o soră plângăcioasă şi speriată de perspectiva căsătoriei.
— Cât despre Anne… continuă lordul Stanley, iar ea privi în jur pentru a vedea dacă Sir William se plângea de durerea de cap pe care o merita, fiind surprinsă să descopere că
acesta lipsea. Cum putea fi anunţată logodna lor în lipsa lui, se întrebă ea, permiţându-i lui lady Stanley să o ia de mână.
— Anne, tu vei fi ca şi fiica mea, continuă el.
Confuză, Anne îi privi pe cei doi băieţi care stăteau lângă
mama lor. George, fiul cel mare şi moştenitorul familiei Stanley, era doar cu câţiva ani mai mic decât ea, iar Anne se arătă mirată să constate că lordul Stanley o considera suficient de importantă cât să merite această uniune. Anne, continuă el, tu vei fi logodită cu fiul meu Eduard.
86
- ELIZABETH ASHWORTH -
Anne se holbă la băiatul slab şi palid din faţa ei. Nu putea avea mai mult de şapte sau opt ani. Era doar un copil.
— Dar… începu ea neîncrezătoare, întrebându-se dacă era o soartă mai bună sau mai rea decât aceea de a deveni soţia lui Sir William.
87
- POVARA LOIALITĂŢII -
CAPITOLUL 5
Noiembrie 1470-octombrie 1471
Anne îşi luă rămas-bun de la sora ei, iar Izzie se agăţă de gâtul ei până când lordul Stanley deveni nerăbdător şi le spuse să înceteze cu prostiile. Apoi urcă grăbită în trăsură, pregătindu-se pentru lunga călătorie spre nord. Era frig şi pustiu, primul polei al toamnei acoperind câmpurile. Dar, pe măsură ce se apropiară, Lathom House părea primitoare, iar Anne spera că nu avea să fie atât de rău să trăiască acolo, pe cât îşi imaginase.
Când fu condusă într-un dormitor cu un pat moale şi baldachin albastru, se relaxă uşor. Ferestrele erau late şi permiteau să intre multă lumină; priveliştea moşiei, deşi nu era impresionantă, părea destul de plăcută, iar Anne îşi spuse că, dacă aceasta avea să fie noua ei casă, atunci poate că va fi suportabilă, deşi încă suferea şi o neliniştea faptul că
fusese despărţită de sora ei.
Deşi fuseseră rostite jurămintele unei pre-căsătorii în faţa unui preot, în micuţa capelă din casa Stanley, înainte de a părăsi Londra, tutorele lui Anne nu păru mulţumit până ce nu o văzu şi măritată cu Eduard Stanley, puţin după aceea, la mănăstirea Burscough.
Purtând o rochie albastră nouă, acoperită cu o pelerină cu tiv din blană pentru a o proteja de umezeala zilelor de noiembrie, ea stătu lângă el în uşa bisericii, în timp ce preotul le dădu binecuvântarea lui Dumnezeu. Vocea lui Eduard sună copilărească atunci când îşi rosti jurămintele, iar în timp ce îngenuncheară pe treptele altarului pentru a-şi solemniza uniunea cu sfânta slujbă, Anne îşi dădu seama că
îi putea vedea creştetul capului blond. Dar aceasta era, cel puţin pentru moment, o căsătorie menită doar să îi asigure lordului Stanley moştenirea. Nu avea să fie consumată până
când Eduard nu împlinea paisprezece ani. Asta însemna alţi şase ani, iar Anne ştia că, din moment ce câţiva dintre fraţii 88
- ELIZABETH ASHWORTH -
şi surorile lui muriseră în copilărie, exista o posibilitate ca el să nu trăiască atât de mult. Între timp, băiatul avea să se antreneze pentru a deveni cavaler, iar ea urma să trăiască la Lathom, în calitate de însoţitoare a lui lady Stanley.
