— Dar nu aţi alungat-o.
— Am încercat, explică Richard. Dar ea se temea că fratele tău va deveni furios. Am dormit în patul servitorului, în acea noapte, iar ea a dormit singură în patul meu.
— Aşadar, a rămas virgină?
Robert se întrebă dacă ducele însuşi avea experienţă în această privinţă. Diccon se exclusese întotdeauna de la discuţiile obscene ce aveau loc la Middleham, preferând compania femeilor decât grosolăniile bărbaţilor. Poate că el avea nevoie de o femeie mai experimentată, şi nu de o fată de cincisprezece ani.
— Nu, recunoscu Richard. A venit de bunăvoie la mine a doua zi. Nu aş fi luat-o împotriva voinţei ei, spuse el, ridicând ochii albaştri spre Robert. Nu îmi stă în fire să forţez o femeie doar pentru propria plăcere, spuse el, rătăcind cu privirea de-a lungul coridorului unde lordul Hastings ţintuise la perete o servitoare şi zâmbea, aparent încântat, din pricina reticenţei ei de a-i permite să îşi bage mâna pe sub rochia ei.
95
- POVARA LOIALITĂŢII -
— Cred că fratele tău spera la o căsătorie, continuă el după un moment.
— Şi care vă sunt intenţiile? îndrăzni Robert să întrebe.
— Să mă însor pentru bani, nu din iubire, răspunse el şi, punând paharul jos, motivă că era obosit şi că voia să se retragă în camera lui. Când Robert se ridică pentru a-l însoţi, ducele îi spuse să rămână, pentru că nu avea nevoie de serviciile lui în acea seară. Iar în timp ce Robert îl privi îndepărtându-se, se gândi că atinsese o rană adâncă şi se întrebă care erau cu adevărat sentimentele ducelui de Gloucester faţă de nepoata lui.
Pentru Anne, fiecare zi părea interminabilă în plictiseala ei, iar ea nu îşi putea aminti de ultimul moment în care un servitor sau altul îi urmărise fiecare mişcare, fiecare gest.
Acum, după ce partea cea mai grea a iernii trecuse, i se permitea în sfârşit să facă mişcare în grădină alături de alte câteva femei şi, cu toate că vremea primăvăratică rămăsese răcoroasă şi adesea ningea, lungimea zilelor le făcuse pe păsări să îşi caute locuri pentru cuiburi. Privindu-le agitaţia prin vârfurile copacilor şi ascultând croncănitul corbilor, Anne se gândi că trecuse aproape un an de când petrecuse acele zile cu Richard la castelul Hornby. Pentru amândoi se schimbaseră atât de multe.
Auzind tropotul copitelor în depărtare, se grăbi să urce mica pantă spre casă, pentru a vedea dacă se apropia vreun mesager. Se întreba dacă avea să primească vreo veste despre Hornby. Lordul Stanley se afla acolo, încă încercând să îl ia de la unchiul ei, deşi ultima veste pe care o auzise era că unchiul James se agăţa cu încăpăţânare de castel, în ciudat asaltului lui Stanley.
Probabil că mesagerul călărise grăbit din nord, se gândi ea, văzându-l sărind de pe calul agitat şi alergând spre casă, după ce aruncase frâiele în mâinile unui băiat. Anne se grăbi să-l urmeze şi o găsi pe lady Stanley citind o scrisoare.
96
- ELIZABETH ASHWORTH -
— Am veşti proaste, spuse ea, când Anne i se alătură
gâfâind.
— Veşti proaste?
— Soţul meu mi-a scris, şi sunt probleme, spuse lady Stanley, expresia devenindu-i serioasă în timp ce o privea pe Anne.
— Hornby? întrebă Anne.
— Nu, nu Hornby. Yorkiştii au ajuns în Yorkshire. Eduard Plantagenet a intrat în York şi îşi cere drepturile de duce.
Lady Stanley scutură din cap. Situaţia poate deveni periculoasă, spuse ea.
Anne se întrebă dacă Richard era cu el. Se întorsese în Anglia? Îi putea simţi prezenţa apropiindu-se cu fiecare moment care trecea. O rază de soare străpunse norii grei şi geamul ferestrei.
În seara următoare, lordul Stanley apăru însoţit de un mic grup de soldaţi. Pe chipul posomorât se reflecta situaţia sumbră, în timp ce îşi încălzea mâinile lângă foc, încă
îmbrăcat în hainele pline de noroi şi purtând cizmele înnămolite.
— Nu e de bine, mormăi el spre soţia lui. Nu e deloc de bine. Au început să strângă sprijin în toată ţara, iar oamenii se adună din nou sub steagul lui Eduard.
— Dar oamenii ştiu că Henric este regele lor de drept, spuse lady Stanley, dându-i vin şi mâncare soţului ei.
— Oamenii nu au văzut şi nu au auzit nimic despre Henric, spuse lordul Stanley. Mulţi şi-au dat deja seama că
fratele tău este adevăratul conducător. Iar eu am auzit zvonuri că multora le-ar plăcea să îl vadă pe Eduard din nou pe tron. Chiar şi fratele meu i s-a alăturat.
— Eşti sigur? exclamă lady Stanley, făcând-o pe Anne să
ridice privirea de pe banca de sub fereastră, unde lucra la goblen. Se întrebă în ce măsură trădarea cauzei lancasteriene de către Sir William putea fi pusă pe seama furiei pricinuite de fratele său pentru căsătoria lui Anne sau 97
- POVARA LOIALITĂŢII -
pe seama judecăţii proprii cu privire la cine avea să câştige în cele din urmă.
— Am trimis spioni la York să descopere ce se întâmplă.
Eduard a luat-o spre sud. A strâns sprijin la Wakefield şi acum mărşăluieşte spre Nottingham, unde Harrington i-a promis că îl aşteaptă cu şase sute de oameni. Trebuie să
adun o armată.
— Atunci, vor urma alte bătălii?
— Aproape fără îndoială, doamna mea, aproape fără
îndoială, spuse el, apoi îşi întoarse faţa de la foc, cu obrajii înroşiţi de căldură. Fii recunoscătoare că soţul tău este prea tânăr ca să lupte, îi spuse apoi lui Anne. N-aş vrea să te văd văduvă înainte să îi oferi un fiu.
