În dimineaţa încoronării, casa Stanley se trezi devreme la viaţă, servitorii alergând în sus şi în jos cu apă caldă, ligheane şi lenjerie proaspăt spălată. Cu o seară în urmă, căzile tuturor fuseseră umplute cu apă cu miros de trandafiri şi, simţindu-se împrospătată şi parfumată, Anne împinse cearşafurile de pe pat şi începu să se îmbrace cu noua ei cămaşă şi cu juponul din mătase de un verde-pal. O
servitoare o ajută să îmbrace rochia de un verde mai închis şi îi prinse cingătoarea lată, cusută cu fir de aur, pentru a 79
- POVARA LOIALITĂŢII -
susţine faldurile voluminoase ale rochiei. Anne îşi strecură
picioarele în ciorapi fini, cu jartiere delicate, apoi îşi încălţă
pantofii comozi din piele, pe care servitoarea îi legă cu panglici în jurul gleznelor. Părul i-a fost pieptănat din faţă
spre spate şi prins sub o beretă conică, brodată, de care era agăţat un văl scurt din dantelă crem.
— Arăţi minunat! spuse Izzie, îmbrăcată într-o rochie albastră, având umerii acoperiţi cu o blană neagră. Părul îi era pieptănat pe spate, dar, fiind mai tânără, i se permise să
îl poarte desprins pe spate, cu o beretă albastră pe cap, care se asorta cu rochia.
În apropiere, clopotele din turnul de lemn al catedralei St.
Paul începuseră să bată, iar sentimentul de nerăbdare al lui Anne a fost înlocuit de unul de nelinişte, amintindu-şi că
scopul zilei era de a-l readuce pe regele Henric înapoi pe tron, ca un rege-marionetă, în timp ce adevăratul rege şi fratele său erau exilaţi din propria ţară. Gândindu-se la Richard, se privi în oglindă şi se gândi cât de fericită ar fi fost să se vadă mireasă, pregătită să se mărite cu bărbatul pe care îl iubea. Îşi privi expresia umbrită de tristeţe şi regretă
faptul că cea mai frumoasă perioadă a vieţii ei putea fi deja de domeniul trecutului.
— Lasă-mă să văd! spuse Izzie, împingând-o de lângă
oglindă, pentru a-i lua locul. Anne îşi privi sora zâmbind imaginii din oglindă, apoi îşi zări ochii în oglindă. Fiii şi verii lui Stanley au sosit, spuse ea. Până la sfârşitul zilei, ne vom cunoaşte viitorii soţi.
Coborâră
scările,
ridicându-şi
faldurile
rochiilor
voluminoase.
— Arăţi minunat, şopti Sir William când Anne îşi sprijini mâna pe braţul bărbatului care purta o haină din catifea maronie, cusută cu dibăcie, pentru a evidenţia cămaşa albă
din mătase de dedesubt. Acesta o escortă la trăsura care avea acoperişul în culorile familiei Stanley, vişiniu şi albastru. Un moment mai târziu, lady Stanley li se alătură, împreună cu cei doi fii ai săi.
80
- ELIZABETH ASHWORTH -
— Unde este lordul Stanley? întrebă Anne în timp ce porniră la drum, printre uralele pe jumătate însufleţite ale mulţimii.
— A plecat cu fratele meu pentru a-l aduce pe rege din Turn, spuse lady Stanley. Îl vor plimba pe străzile Londrei pentru ca toată lumea să îl vadă, sfidându-i astfel pe cei care şuşoteau că regele nu mai trăieşte sau că este prea nebun pentru a participa la propria încoronare.
Anne nu spuse nimic, dar îşi aminti lucrurile pe care unchiul James i le povestise despre rege. Gândul la unchiul ei o îngrijoră, întrebându-se din nou unde era. Oare fugiseră
şi unchii ei? Dacă da, ce avea să se întâmple cu castelul Hornby?
Înaintară greoi prin mulţime, iar când ajunseră la catedrală, Anne îşi dădu seama că trebuia să coboare şi să
meargă prin mulţime, spre uşă. Ezită, dorindu-şi să poată
rămâne în trăsură.
— Vino! spuse Sir William, încredinţând unui paj frâiele calului său. Îţi voi elibera eu calea. În timp ce spunea acestea, cu biciul şi cu limba lui ascuţită împrăştia lumea în stânga şi în dreapta, pentru a-şi croi drum prin mulţime.
St. Paul era o clădire magnifică. Când Anne intră şi văzu lumina coborând din turnul de deasupra altarului, se gândi că era precum o rază divină, iar ea îşi făcu semnul crucii şi spuse o rugăciune tăcută pentru siguranţa celor pe care îi iubea.
Se aşteptase la o atmosferă de profundă sobrietate, când intrase în biserică, dar se simţi dezamăgită. Deşi atmosfera era mai paşnică decât pe străzi, oamenii vorbeau şi râdeau, ridicându-se pe vârful picioarelor pentru a vedea cine mai venise şi cine hotărâse să lipsească. Cât de repede se schimba loialitatea oamenilor, gândi Anne. Erau preocupaţi doar de propriile averi. În urmă cu doar câteva luni, majoritatea acestor oameni i-ar fi jurat loialitate regelui Eduard, dar acum îi susţineau fără să protesteze pe Warwick 81
- POVARA LOIALITĂŢII -
şi pe Margareta de Anjou; sau, cel puţin, fără proteste publice.
Un val de tăcere învălui biserica, începând de la uşă şi înaintând spre altar. Izzie o strânse de mână, iar Anne privi spre intrare pentru a vedea ceea ce se întâmpla.
— Este regele, şopti Izzie în timp ce oamenii îşi plecau capetele şi făceau reverenţe.
Anne privi cum procesiunea se apropia. Un bărbat, despre care credea că este contele de Warwick, conducea o siluetă
