tremurândă care purta o mantie lungă, din catifea de un albastru-pal. Silueta privea confuză în jur; ochii îi erau aprinşi, confuzi şi temători, plimbându-se de la un chip la altul. Lordul Stanley îl urma, iar când ajunseră la treptele altarului, îl grăbi pe bărbat spre tronul care fusese pregătit pentru el şi încuviinţă spre preot, făcându-i semn să aducă
uleiul şi tămâia.
Aşadar, acesta era regele, gândi Anne. Câtă dreptate avusese unchiul ei când îl descrisese ca fiind nebun şi deloc potrivit să conducă o ţară. Bărbatul părea să nu înţeleagă
deloc ceea ce se petrecea în jur, iar lui Anne îi păru rău pentru el. Mulţimea, acum tăcută, privi cum capul, mâinile şi pieptul regelui au fost dezgolite şi unse. Coroana regelui Eduard Confesorul i-a fost pusă pe cap şi i se înmână
sceptrul şi sfera. Apoi repetă jurămintele, îndemnat de preot, ca un copil care rostea cuvintele unei lecţii pe care nu o înţelegea – iar atmosfera jubilantă şi plină de nerăbdare care învăluise Londra părea să se stingă în timp ce congregaţia asista la ceremonie. Anne, după câte se părea, nu era singura care se temea pentru viitor.
Cu o fanfară de trompetişti, regele a fost condus afară din biserică, iar Anne îl simţi pe Sir William atingându-i braţul.
Ridică privirea şi observă că şi el părea tulburat de evenimentul la care tocmai fuseseră martori.
— Este timpul să mergem, spuse el. Trebuie să participăm la un banchet. Stai aproape de mine şi te voi conduce în siguranţă până în sala de bal.
82
- ELIZABETH ASHWORTH -
Merseră în grup, prin mulţime, la Palatul Westminster, unde sub acoperişul înalt şi semeţ, regele uimit stătea pe un alt tron, strângând cu mâinile slăbite braţele scaunului în timp ce privea în jur, iar contele de Warwick, cu lordul Stanley lângă el, erau cei care îi întâmpinau pe oaspeţi.
— Acestea sunt pupilele mele, lady Anne Harrington şi sora ei, Elizabeth, spuse lordul Stanley. De la castelul Hornby, adăugă el, în timp ce Anne ridică privirea spre Warwick, trădătorul despre care auzise atât de multe. Acesta o studie un moment.
— Ce se aude de Hornby? întrebă el, îndreptându-şi atenţia din nou asupra lordului Stanley. Este în posesia ta?
— James Harrington încă se agaţă de el, răspunse lordul Stanley, ridicând iritat din umeri. S-a întors acolo şi pretinde că este al lui. Dar, adăugă el zâmbind, mă voi asigura că nu îl va mai deţine mult.
— Foarte bine! râse Warwick, bătându-l pe Stanley pe umăr. Acum, tot ce trebuie să faci este să îţi măriţi cu înţelepciune pupilele, iar castelul va deveni proprietate Stanley pentru totdeauna.
— Într-adevăr, aceasta este intenţia mea.
Furia se aprinse în Anne pe măsură ce îi asculta pe cei doi bărbaţi. Discuţia lor despre căsătorii îi făcu sângele să îi înfierbânte obrajii, dar cei doi se întoarseră pentru a întâmpina alţi nobili, iar ea rămase singură cu Izzie, ca şi cum ar fi fost doar nişte cai scoşi la vânzare în piaţă.
Sărbătoarea continuă până târziu. Regele adormi pe tronul său, capul alunecându-i într-o parte şi o dâră de salivă
curgându-i pe bărbie, din colţul gurii. Izzie se alătură
dansatorilor, învăţând cu repeziciune paşii datorită unor admiratori insistenţi, în timp ce Anne stătea deoparte, privind şi refuzând politicos toate invitaţiile.
— Nu îţi place să dansezi? o întrebă Sir William, venind lângă ea şi aplecându-se pentru a-i şopti la ureche. Barba lui îi atinse obrazul, iar Anne rezistă tentaţiei de a-l împinge de lângă ea.
83
- POVARA LOIALITĂŢII -
— Sunt obosită, spuse ea, şi mă dor picioarele.
— Atunci, permite-mi să îţi caut un loc să stai jos, spuse el, conducând-o spre băncile din capătul salonului. Anne se aşeză, bătând din picioare în ritmul muzicii, în ciuda voinţei ei, dorindu-şi să se poată bucura de această zi la fel de mult ca Izzie, care părea să găsească plăcere în fiecare rotire pe muzică şi în fiecare bătaie din palme.
Sir William luă loc lângă ea, cu picioarele întinse şi depărtate, genunchiul lui atingându-l pe al ei, urmându-l chiar şi când Anne şi-l retrase.
— Cât de minunat arăţi în noua rochie! Vei fi o soţie pe care orice bărbat ar fi încântat să o aibă la braţ – şi în pat, spuse el în timp ce mâna lui se închise peste a ei pentru o clipă, urcând apoi pe coapsa ei. Băuse mult, iar respiraţia îi mirosea a acru când se aplecă şi o sărută pe obraz. Anne încercă să se elibereze de atingerea lui, dar era captivă
lanţului nesfârşit de dansatori care treceau pe lângă ea. I-am cerut fratelui meu să mă ia în considerare când îţi va alege un soţ, Anne, îi spuse el, strângând-o de picior deasupra genunchiului.
— Cred că îţi va plăcea să mă ai drept soţ, la fel de mult cum îmi va plăcea mie să te am drept soţie, continuă el.
Anne nu se putea gândi la un lucru mai rău decât acela de a fi nevoită să îndure atenţia lui în dormitor şi, ştiind ce aşteptări avea el de la ea, îi îngreuna şi mai tare situaţia.
Încercă să se îndepărteze de el, dar Sir William se apropie şi mai mult, aşa încât Anne se simţi uşurată când îşi ridică
privirea şi îl văzu pe lordul Stanley stând înaintea lor, chiar dacă expresia de nemulţumire de pe chipul acestuia îi trăda părerea că ea era încântată să primească avansurile lui Sir William, care o atingea mai mult decât îi permiteau bunele maniere.
— Este timpul ca pupilele mele să plece, spuse el pe un ton care nu îi ascundea furia.
Afară, noaptea era rece, iar Anne tremură în timp ce privi cerul senin, plin de stele. Lady Stanley părea obosită şi 84
- ELIZABETH ASHWORTH -
încordată, însă Izzie deborda de energie şi părea să nu observe că Anne rămăsese tăcută pe drumul de întoarcere spre casa Stanley, pe străzile pustii.
— Aş vrea să pot rămâne în Londra pentru totdeauna, spuse ea cu entuziasm, iar Anne fu de părere că sora ei băuse mult mai mult vin decât era indicat pentru o tânără
domnişoară.
În dimineaţa următoare, în timp ce Anne o privea pe Izzie gemând şi ţinându-şi capul în mâini din pricina durerii şi a senzaţiei de greaţă din stomac, o servitoare veni cu mesajul că lordul Stanley le chema la el.
În timp ce Anne cobora scările, se gândea la motivul pentru care fuseseră convocate. Lordul Stanley nu era un bărbat care să îşi asume riscuri, şi ştia că mariajul era singura cale prin care el îşi putea asigura proprietatea castelului Hornby.
