trecând pe sub arcadă şi urcând panta spre curtea interioară. Anne nu mai văzuse niciodată Hornby atât de lipsit de apărare.
Descălecă încordată în curte şi privi în jur, căutând chipuri familiare, însă văzu doar străini posomorâţi. Nici urmă de Cedric sau de Martha, sau de ceilalţi oameni pe care îi cunoştea din copilărie.
— Unde îmi sunt servitorii? întrebă ea, întorcându-se spre Eduard în timp ce el înmână hăţurile unui grăjdar şi veni lângă ea, ridicând din umeri.
— Tata a trimis oameni de la Lathom să pregătească totul la castel.
Anne îi privi pe străinii care, în cele din urmă, avură
bunul-simţ să îşi ferească privirile când ea se uită înspre ei, făcându-i şi să execute câteva plecăciuni scurte.
— Sper că totul este curat şi bine pregătit, spuse ea, decizând în tăcere că acei oameni aveau să o asculte, chiar dacă purtau simbolul ghearei de vultur pe tunicile lor.
Urcă treptele familiare, amintiri nepoftite legate de Izzie şi de Richard bântuindu-i gândurile. Oriunde se întorcea, le vedea fantomele pândind-o, tachinând-o cu absenţa lor.
Salonul părea curat. Covoarele fuseseră proaspăt periate, draperiile atârnau drepte şi focul ardea în şemineu. Anne coborî scările spre bucătărie, unde bucătarii şi servitoarele îşi întrerupseră activitatea când o auziră intrând. Un băiat necunoscut învârtea un porc la proţap pentru cină, iar din clădirile alăturate veneau aromele pâinii proaspăt coapte şi ale berii. Încuviinţă din cap în timp ce străinii o salutară
politicos, apoi urcă din nou treptele, oprindu-se să arunce o privire în solar şi văzând că era aşa cum îl lăsase unchiul James, de parcă el tocmai ar fi ieşit de acolo, urmând să se întoarcă în orice moment.
Anne urcă la etaj. În dormitorul principal, patul era făcut, iar covoarele fuseseră aşezate pe podea. Aici dormiseră
195
- POVARA LOIALITĂŢII -
unchiul şi mătuşa ei, iar ea nu mai intrase vreodată în această cameră. Patul era împodobit cu draperii de un albastru-închis, iar tapiseriile şi covoarele păreau scumpe.
Anne nu ştia dacă aşa fuseseră înainte sau dacă lucrurile acestea sosiseră de la Lathom. Merse la fereastră, care avea un geam destul de gros, şi privi în curtea interioară.
— Este o cameră plăcută, spuse Eduard, care o urmase.
Traversă încăperea până la o uşă interioară şi o deschise, dezvăluind o anexă, mai mică, dar cu un pat şi o fereastră
îngustă. Pot dormi aici, sugeră el, dacă vei ruga servitorii să
aducă aşternuturi noi. Ce este acolo sus? întrebă Eduard, ridicând privirea spre scările înguste şi spiralate.
— Scările duc în vârful turnului. Acolo se află două camere mici, unde unchiul meu obişnuia să-şi ţină lucrurile de valoare, şi una mai mare, care era folosită pe post de punct de veghe.
Anne îl urmă pe scări şi îl găsi studiind încântat camera mare.
— Este perfectă! exclamă el.
— Pentru ce? întrebă ea.
— Pentru munca mea. Voi cere servitorilor să îmi aducă
toate cuierele aici şi apoi le voi despacheta. Eduard tăcu şi îi zâmbi. Era prima oară când Anne îl vedea zâmbind, dezvăluindu-şi dinţii albi, egali şi proeminenţi. A fost surprinsă să vadă că el părea un băiat plăcut şi chiar atrăgător, odată ce îmbufnarea dispărea de pe chipul lui.
— Care este munca ta, domnul meu? întrebă ea, intrigată
de pasiunea neaşteptată pe care o dezvăluia acesta.
Curiozitatea începuse să pună stăpânire pe ea încă de când părăsiseră Lathom, vrând să ştie ce se afla în cuierele numeroase pe care el le păzea cu atâta atenţie. La început, Anne crezuse că erau pline cu monezi sau alte lucruri de valoare, dar fragilitatea conţinutului lor păruse să fie grija soţului ei, când fuseseră ridicate şi coborâte din căruţe.
— Experimentele mele şi cercetările legate de natura universului… Eduard se opri, ruşinat să vorbească despre 196
- ELIZABETH ASHWORTH -
asta. Tata nu este de acord cu câteva dintre ideile mele, îi spuse el.
— De aceea ai fost de acord să venim aici, îi spuse ea, înţelegând acum că munca lui, şi nu ea sau castelul, fusese cea care îl făcuse să devină atât de curajos în a insista să nu mai stea la Lathom.
— Nu te vei opune şi nu îi vei scrie tatălui meu, nu-i aşa?
întrebă el, îngrijorarea înlocuindu-i zâmbetul.
— Nu, desigur că nu, spuse ea, întinzându-se şi atingându-i braţul. Eduard, haide să încercăm să fim prieteni. Traiul nostru în comun va fi atunci suportabil. El nu se retrase de lângă ea, ci o privi în ochi, părând recunoscător. Niciunul din noi nu a dorit căsătoria asta, spuse Anne, dar haide să profităm cumva de ea, ce spui?
El încuviinţă din cap.
— Mulţumesc, spuse Eduard şi, cu un impuls de afecţiune maternă, pe care o crezuse rezervată doar pentru copiii ei, Anne îşi trecu o mână prin părul lui şi îl sărută pe obraz.
— Nu îţi face griji, spuse ea în timp ce el părea tulburat.
Voi rămâne în camera albastră şi nu mă voi amesteca în munca ta.
Servitorii îi aduseră lucrurile, şi în timp ce despacheta, ajutată de o tânără din sat, Anne îi auzi pe bărbaţi înjurând în timp ce manevrau cuferele lui Eduard pe treptele înguste, spre turn.
