— Eduard îşi petrece timpul în camera din turn, făcând experimente. Este filozof. Uneori cântă. Este şi un muzician 202
- ELIZABETH ASHWORTH -
talentat, spuse ea. Cred că, în timp, vom ajunge să fim prieteni.
— Veţi deveni mai apropiaţi când îi vei dărui copii, spuse Izzie. Anne căscă ochii, privindu-şi sora.
— Asta nu se va întâmpla niciodată. Căsătoria noastră nu a fost… Anne tăcu, întrebându-se brusc dacă putea avea încredere în propria soră. Izzie devenise parte din familia Stanley, iar ea nu era convinsă că îi mai putea vorbi la fel de deschis şi de sincer ca înainte.
— Nu a fost consumată? întrebă Izzie, ridicând din sprâncenele elegant arcuite.
— Nu. Soţul meu nu pare dispus să… Înţelegând greşit, Izzie îşi puse mâna peste a ei.
— Fii răbdătoare, Nan. Este încă foarte tânăr. Cu puţină
încurajare, sunt convinsă că va veni la tine. Anne scutură
din cap şi se ridică, traversând încăperea şi privind una dintre tapiseriile care acopereau pereţii. Nu îţi irosi restul vieţii dorindu-ţi lucruri pe care nu le poţi avea, spuse Izzie, care veni apoi lângă Anne şi îi puse ceva în mână. Unchiul James a lăsat asta pentru tine. Nu ştia dacă va fi primit la Hornby.
Anne recunoscu de îndată scrisul lui Richard, dar înainte să citească scrisoarea lui, deschise cele două pergamente pe care John şi Katherine îşi scriseseră numele. Scrisul lui John era ferm şi bine format, iar băiatul adăugase scrisorii un mic desen cu el însuşi pe poneiul său, cu un uliu pe mână. Sub cele câteva rânduri tremurânde ale sale, Kate desenase câţiva oameni. Anne recunoscu încercările ei de a-i desena pe Richard şi John, dar mai erau încă două persoane desenate; una probabil că era ducesa, iar cealaltă, contesa de Warwick, care locuia la Middleham, de asemenea. Aceasta era familia fiicei ei acum. Cu ochii în lacrimi, Anne îi mulţumi surorii ei şi puse scrisorile deoparte, până mai târziu, când avea să le poată citi în intimitate.
203
- POVARA LOIALITĂŢII -
CAPITOLUL 10
Decembrie 1477-martie 1478
Anne şi Eduard au fost chemaţi la curte de Crăciun. Anne nu voia să meargă, dar mesajul venit din partea lordului Stanley spunea clar că nu dorea să audă nicio scuză, iar tânărul Eduard se supuse dorinţei tatălui său. Cuierele şi lăzile au fost umplute, caii aduşi, iar Anne se pregăti fără
tragere de inimă pentru lunga şi obositoarea călătorie pe o vreme cât se poate de rece. Iar când aveau să ajungă la destinaţie, ştia că gazdele se vor aştepta ca ea să împartă
dormitorul cu soţul ei, în timp ce la curte se va afla şi Richard, cu Anne Neville.
Trecură aproape două săptămâni de zile geroase şi nopţi şi mai friguroase pentru a ajunge la casa Stanley din Londra.
Odată sosiţi acolo, în ciuda camerelor numeroase şi spaţioase, Anne şi Eduard primiră una mică, fără
antecameră.
— Voi dormi pe podea, se oferi Eduard în prima noapte, după ce servitorii plecaseră. Anne îl privi cum tremura şi era palid din cauza frigului iernii.
— Putem împărţi patul. Este destul de încăpător, spuse ea, ştiind că nu va exista nicio tentaţie pentru niciunul din ei, poate doar pentru a căuta căldura reciprocă. El îi zâmbi recunoscător.
— Mulţumesc, spuse Eduard. Şi nu vei pomeni tatălui meu – sau mamei mele vitrege – nimic despre munca şi investigaţiile mele?
— Suntem soţ şi soţie, răspunse Anne. Nu au niciun motiv să ne ştie secretele.
Zâmbi când văzu expresia uşurată de pe chipul tânărului.
— Ţi-ai făcut griji că mi-am uitat promisiunea? întrebă ea.
El încuviinţă din cap, iar Anne a fost tentată să se întindă
spre el şi să îl mângâie pe obraz. Nu le voi spune nimic despre munca ta, îl asigură ea.
204
- ELIZABETH ASHWORTH -
— Ei nu ar înţelege, spuse Eduard.
— Poate că nu. Dar nici eu nu ştiu prea multe despre ceea ce faci, aşa că nu aş avea cu ce să te dau de gol, răspunse Anne, deşi ardea de curiozitate să ştie ce îl ţinea atât de ocupat zi de zi, cu legăturile de ierburi şi rădăcini pe care Lucy le lua de la mama ei şi i le ducea în turn.
— Practic alchimia, îi mărturisi el. Dar mă tem că mama mea vitregă nu va fi de acord cu aşa ceva, întrucât crede că
este vrăjitorie, şi ea are o influenţă foarte puternică asupra tatei.
— Încerci să faci aur? întrebă Anne, gândindu-se că
familia Stanley avea deja mai mult decât suficient.
— Nu, caut secretul vieţii veşnice, mărturisi el. Anne îi studie expresia şi văzu că era sincer. Auzise că acest lucru ar putea fi posibil, dar prefera să se bazeze pe puterea rugăciunilor ei pentru salvarea propriului suflet etern.
— De ce ar vrea cineva să trăiască pentru totdeauna pe pământul ăsta, când ne aşteaptă atât de multe binecuvântări în rai? îl întrebă ea, sincer confuză.
— Viaţa omului este precum un ceas, îi spuse el, observându-i interesul, şi începu să vorbească mai liber.
