Începe cu un ciclu întreg şi ticăie treptat înapoi, până se scurge tot timpul. După aceea nu mai există nimic.
Anne se holbă la el, neştiind cum să răspundă unei asemenea blasfemii.
— Dar cum rămâne cu Dumnezeu, cu raiul, cu viaţa eternă? şopti ea în cele din urmă, venindu-i greu să creadă
ceea ce îl auzise spunând.
— Eu nu cred în existenţa acestor lucruri, spuse Eduard.
Anne continuă să se holbeze la el în tăcere, neputând să
înţeleagă ceea ce tocmai auzise. Apoi fu cuprinsă de teamă.
— Eduard, spuse ea, întinzându-se spre mâna lui rece, nu trebuie să spui asemenea lucruri.
Apoi îşi retrase mâna şi răsuci inelul pe care Richard i-l dăruise; inelul care conţinea fragmentul din crucea pe care Iisus murise pentru păcatele lor.
205
- POVARA LOIALITĂŢII -
— Trebuie să te rogi pentru iertare, îl îndemnă ea. Dar, pe măsură ce vorbea, Anne observă cum chipul lui, care pentru o clipă devenise deschis şi încrezător, se închise din nou, iar Eduard se îndepărtă de lângă ea. Lui Anne îi părea rău că
răspunsul ei fusese atât de aspru, dar era şocată şi se temea pentru sufletul lui. Mă voi ruga eu pentru tine, se oferi ea.
— Ştiam că nu vei înţelege, mormăi el mergând spre pat şi întinzându-se pe marginea lui, cu spatele la ea. Întristată, Anne stinse lumânările şi se întinse lângă el. Amândoi rămaseră nemişcaţi şi tăcuţi întreaga noapte, încercând să
nu se atingă unul pe celălalt.
Lordul Stanley nu era deloc interesat de treburile fiului său. Singurul subiect discutat la masă a fost legat de ducele de Clarence. Încă era întemniţat în Turn, iar când Parlamentul avea să se reîntrunească în ianuarie, urma să
audă acuzaţiile de trădare împotriva lui şi să decidă dacă era vinovat sau nu.
— Faptele vorbesc de la sine, spuse lordul Stanley. Este vinovat şi sunt convins că Parlamentul va decide în favoarea regelui.
— Şi ce se va întâmpla atunci? întrebă George Stanley, fiul lui cel mare. Doar nu cumva regele va cere ca propriul frate să fie executat?
— Pare decis să o facă. Deşi oamenii spun că Gloucester îl imploră în fiecare zi pe rege să îi cruţe viaţa fratelui său.
— Asta mă surprinde, având în vedere disputele lor din trecut.
— Ducele de Gloucester este un bărbat tolerant, spuse contesa de Richmond. Acesta va fi blestemul lui.
Anne o privi pe femeie tăindu-şi pâinea în bucăţi mici şi mâncându-le una câte una.
— Cum poate toleranţa să fie un lucru rău? întrebă ea.
Contesa se încruntă.
— Trădarea se pedepseşte cu moartea. Nu pot exista excepţii. Nici măcar pentru un frate de-al regelui. Odată ce 206
- ELIZABETH ASHWORTH -
permiţi ca legea să fie diferită pentru cineva, atunci legea şi ordinea vor decădea în totalitate. În plus, Parlamentul este cel care va decide, nu regele, astfel că rugăminţile lui Gloucester sunt oricum inutile.
— Bine spus, doamna mea, o aprobă lordul Stanley.
Parlamentul este cel care va hotărî, şi va fi găsit vinovat.
— Şi pedeapsa lui? întrebă George Stanley. Înalta trădare se pedepseşte prin spânzurătoare, înecare sau decapitare.
Anne simţi cum i se face rău la gândul că oricare din acele lucruri i se puteau întâmpla unui om, darămite unui duce cu sânge regal.
— Atunci, ar face bine să se roage din răsputeri pentru sufletul lui nemuritor, spuse contesa, iar Anne întâlni privirea soţului ei, amintindu-şi cuvintele lui.
— Ah! strigă lordul Stanley, auzind zgomot de copite afară.
A sosit şi fratele de la Chirk, în sfârşit!
Silueta masivă a lui Sir William blocă uşa, îmbrăcat în hainele de călătorie şi privind oaspeţii. Când o zări, zâmbi într-un mod satisfăcut, apoi îşi desfăcu mantia, ca şi cum s-ar fi hotărât să rămână.
— Spală-te pe mâini şi vino să mănânci înainte să se răcească mâncarea, spuse lordul Stanley, trimiţând servitorii după ligheane cu apă caldă. Apoi poţi merge în camera ta.
Adu-ţi doamna în casă. Uite cum tremură de frig.
Anne privi cum Sir William se întoarse spre silueta micuţă
şi temătoare, care probabil că era soţia lui, Elizabeth Hopton.
