211
- POVARA LOIALITĂŢII -
— Eu mă voi aşeza, îi spuse Anne soţului ei, arătând spre o bancă dintr-un alcov retras şi liniştit. Poţi merge să
dansezi, îl îndemnă ea când muzicanţii schimbară ritmul într-unul mai vioi.
— Nu te simţi bine? o întrebă Eduard, oferindu-i braţul său pentru a o conduce să se aşeze.
— Ba da, îl asigură ea. Sunt bine, doar că nu am starea necesară să dansez, zise Anne. Dar nu mă lăsa să îţi stric seara. Sunt multe tinere drăguţe aici, cărora le-ar plăcea să
te aibă drept partener, îl îndemnă din nou, împingându-l uşor înainte în timp ce ea se aşeza să privească.
Dansatorii se aliniară şi începură să plutească prin salon.
Piciorul lui Anne se mişca în ritmul muzicii, în timp ce îi privea trecând pe lângă ea; ochii ei studiau fiecare persoană
în parte, căutând una singură.
— Deci aici te-ai ascuns. Anne tresări când William Stanley se aşeză lângă ea. Mă aşteptai pe mine, iubito?
întrebă el. Sau sperai să ai întâlnire cu altcineva?
Anne se mută cu un loc mai departe de el când bărbatul se aplecă spre ea, respiraţia lui fierbinte mirosind a vin. Sir William râse şi veni din nou lângă ea.
— Ăsta este un sport nou!
— Lăsaţi-mă în pace! îi spuse Anne, ştiind că el nu o va asculta, ci va profita de ocazie pentru a o hărţui. Unde este soţia dumitale?
— S-a întors la casa Stanley, alungată de o durere de cap.
Aşa că sunt în întregime al tău, acum că soţul te-a părăsit pentru frumuşelele de pe ringul de dans.
Anne se ridică pentru a scăpa de Sir William. În timp ce se întorcea să plece, se lovi de cineva care venea spre ea.
— Îmi cer iertare… începu ea cu privirea ţintuită în jos şi păşi în lateral, înainte să îşi dea seama că era Richard. Ochii lui erau aspri, iar cei doi bărbaţi se priviră încruntaţi unul pe celălalt pentru o clipă, apoi Sir William plecă.
— Nu vorbeam cu el de bunăvoie, spuse Anne brusc, disperată că Richard ar putea crede că îl încuraja pe acel 212
- ELIZABETH ASHWORTH -
bărbat odios. Nu vreau să fiu în preajma lui. Mă hărţuieşte în permanenţă.
— Unde este soţul tău? întrebă Richard cu răceală în glas.
— Dansează.
— Iar tu nu vrei să i te alături?
— Eu… preferam să stau şi să privesc. Nu voiam să…
Anne ezită.
— Nu voiai să ce? întrebă el.
— Nu voiam să ajung să dau ochii cu tine în timpul dansului, recunoscu ea, întorcându-se la scaunul ei. Richard o urmă şi se aşeză lângă ea, dar, spre deosebire de Sir William, el nu încercă să o atingă, deşi ea nu se mişcă de lângă el.
— John şi Katherine sunt bine? întrebă Anne după o clipă.
— Sunt foarte bine. Ai primit scrisorile?
— Da. Mulţumesc. Anne tăcu. Sunt aici cu tine? întrebă ea în cele din urmă, sperând că îi adusese la Londra şi că ar putea avea şansa de a-i vedea.
— Nu. Au rămas la Middleham; la fel şi Eduard. Călătoria ar fi fost prea lungă pentru el, îi explică Richard.
Anne încuviinţă din cap.
— Mi-e dor să îi văd, îi spuse ea.
— Poate în vară, când te vei întoarce la Hornby, putem aranja ceva.
— Crezi că am putea? Îl privi în ochi, dar dorinţa i se stinse când îi văzu expresia. Ce s-a întâmplat? Ceva te nelinişteşte, spuse Anne, văzându-i chipul trist. Este vorba despre fratele tău? întrebă ea, amintindu-şi cuvintele lordului Stanley despre ducele de Clarence.
— Nu pot vorbi despre asta. L-am implorat pe rege, dar nu vrea să mă asculte. S-a decis – sau, mai degrabă, aş putea spune că cineva a decis pentru el. Îi privi încruntat pe dansatorii care treceau pe lângă ei, iar lui Anne i se păru că
Richard îi ura pe toţi cei care îl înconjurau pe rege. Îşi puse mâna pe a lui pentru a-l consola.
213
