un cavaler din suita lui era mai bun, iar acum îl dezamăgise.
Pajul îi scoase mănuşile şi îi dădu o pânză pentru a-şi şterge faţa, şi un pahar cu bere. Robert bău, simţind mai mult gustul sângelui decât al berii, şi scuipă din nou.
Chestiunea aceasta cu ducele de Clarence aruncase un văl atât peste sărbătoarea Crăciunului, cât şi peste acest turnir matrimonial. Nu că regele ar fi părut îngrijorat de asta, se gândi el în timp ce îl privea pe de Rivers salutându-şi sora şi cumnatul. Era ca şi cum Clarence, închis în Turn, era deja mort pentru el.
James Harrington se întreba dacă nu ar fi fost mai bine să
păstreze în continuare Hornby decât să fie redus la aşa ceva.
Războiul cu Franţa nu ajunsese la nicio concluzie, iar acum iată-l aici, păzind uşa regelui în timp ce acesta se distra cu una dintre ibovnicele sale. Nu doar că îl făcea să se simtă
inconfortabil, dorindu-şi să se poată elibera şi el de tensiune, dar ura să fie nevoit să o mintă pe regină cu privire la ce se întâmpla în dormitorul regelui. Deşi probabil că femeia era conştientă de ceea ce se petrecea, se gândi James în timp ce patul din camera regelui începu din nou să scârţâie.
James petrecuse întreaga seară cu regele, cu lordul Hastings şi cu marchizul de Dorset, care se îmbătaseră
suficient cât să dorească o femeie, dar nu destul cât să îşi piardă mijloacele de a satisface una. Lordul Hastings şi fiul cel mare al reginei se distrau încurajându-l pe rege, iar Eduard părea să îşi piardă autocontrolul când era în compania lor. Rezultatul era că fiecare îşi alesese o parteneră
de dormitor, şi căzuse pe umerii lui James sarcina de a păzi uşa regelui şi de a nu lăsa pe nimeni să intre, în special pe regină.
În curând, uşa se deschise, iar metresa Shore ieşi, cu un licăr în privire şi o mână plină cu aur. Îi zâmbi larg lui 217
- POVARA LOIALITĂŢII -
James, iar el ştiu că era de datoria lui să o escorteze înapoi, la casa din oraş a soţului ei. În timp ce mergeau în tăcere, calea fiindu-le luminată doar de cercul de lumină de la felinarul pe care îl ţinea el, James ridică privirea spre Turn.
Într-o cameră, acolo sus, ducele de Clarence aştepta decizia Parlamentului cu privire la acuzaţia că el comisese un act de trădare la adresa regelui. Dovezile împotriva lui erau concludente, iar ducele însuşi nu arăta vreo remuşcare. Se părea că George chiar credea că el este regele de drept, şi nimic nu avea să îl facă să înceteze cu această revendicare, cu excepţia execuţiei. James se cutremură şi îşi mută
privirea când auzi răgetul unuia dintre leii din menajerie.
Metresa Shore veni mai aproape de el. Era parfumată cu anumite ierburi pe care James le găsi plăcute, iar în timp ce degetele ei se încleştară pe braţul lui, în întuneric, el se trezi blestemându-şi lipsa de autocontrol pentru că se simţea atras de femeie. Poate că zvonurile care circulau despre femei şi vrăjitorie erau adevărate, îşi spuse în sinea lui. Femeile care îl înconjurau pe rege păreau, cu siguranţă, să ştie cum să obţină ceea ce voiau de la el.
Asigurându-se că domniţa ajunse în siguranţă acasă, cu poşeta plină de aur, James porni înapoi, pe străzile tăcute.
Nu era fericit în slujba regelui, dar nu putea face nimic pentru a schimba situaţia.
Lordul Stanley se întoarse acasă pentru o cină târzie, având pe chip o expresie mai solemnă decât de obicei, în ziua în care Parlamentul ascultă acuzaţiile aduse împotriva lui George, duce de Clarence. Lui Anne îi era foame când se aşezară la masă, dar se simţea neliniştită din pricina veştilor pe care urma să le afle de la socrul ei. Lordul Stanley îi făcu semn preotului să spună rugăciunea, iar după ce servitorul aduse vinul şi tacâmurile au fost puse pe masă, contesa de Richmond rupse tăcerea tensionată, întrebând care fusese verdictul.
218
- ELIZABETH ASHWORTH -
— Parlamentul l-a găsit vinovat, răspunse Stanley, iar sentinţa de execuţie a fost pronunţată de către vărul tău, ducele de Buckingham. Pentru o clipă, toţi au fost reduşi la tăcere şi nimeni nu puse vreo lingură în gură, nici nu se întinse să taie carnea. Conform legii, nu putea exista un alt deznodământ, adăugă el.
— Când va fi executat? întrebă contesa după o clipă, punând cuţitul jos, lângă farfuria ei, şi ştergându-şi uşor buzele cu şervetul.
— Nu ştiu, spuse lordul Stanley. Asta va decide regele.
— Şi cum? Doar nu prin spânzurare? Poate o decapitare publică?
— Presupun că da. Deşi mă îndoiesc că va fi foarte populară.
Anne împinse mâncarea neatinsă din faţa ei.
— Nu a vorbit nimeni în numele lui? întrebă ea. Lordul Stanley o privi pentru un moment.
— Nu a fost acuzat de nimeni altcineva decât de rege, şi doar Clarence a vorbit în apărarea sa. A rămas sfidător şi a făcut multe acuzaţii împotriva regelui: că s-a născut bastard şi că el, George, este moştenitorul de drept; că regele i-a otrăvit soţia şi copilul, şi apoi a încercat să îl otrăvească şi pe el. Nu a putut fi spus nimic în apărarea lui. Totul fusese spus mai devreme. De îndată ce Clarence a fost arestat şi acuzat, procesul nu a mai putut fi oprit.
Stanley tăcu, iar Anne păru surprinsă când expresia lui se îmblânzi uşor; ea nu mai văzuse niciodată blândeţe pe chipul lui.
— Ducele de Gloucester a făcut tot ce i-a stat în putinţă
pentru a-l salva, îi spuse el. Dar, la sfârşit, Clarence s-a condamnat singur. Tot ce mai rămâne de făcut este să ne rugăm pentru sufletul lui.
În oraş domnea o atmosferă stingheră, pe măsură ce oamenii aşteptau să vadă ce avea să urmeze. În fiecare zi, Anne se aştepta să audă că execuţia avusese loc şi se temea 219
- POVARA LOIALITĂŢII -
de momentul în care lordul Stanley avea să se întoarcă de la curte cu veşti.
— Şi mama regelui a implorat în zadar pentru cruţarea vieţii fiului ei, le spuse el la începutul lunii februarie. Dar preşedintele Camerei Comunelor a venit în Camera Lorzilor şi a cerut din nou ca această chestiune să ajungă la o concluzie. Regele nu a mai putut amâna execuţia, deşi a fost de acord cu cerinţa mamei sale ca pedeapsa să fie executată
în privat, în Turn.
Pe optsprezece februarie a fost anunţată vestea că George, duce de Clarence, era mort. Lordul Stanley le spuse că i se dăduse să bea vin cu droguri în el şi apoi fusese înecat în cadă, dar umbla vorba pe străzi că fusese înecat într-un butoi cu vin de Malmsey. Anne se rugă pentru sufletul lui şi pentru Richard.
— Gloucester se va întoarce imediat la Middleham, spuse lordul Stanley.
— Putem să plecăm la Hornby acum? îşi întrebă Anne soţul în şoaptă.
