— Şi socotelile cu scoţii s-au încheiat?
— Da. Scoţii au cerut pace, iar ducele de Gloucester a negociat termeni favorabili. Berwick este din nou ţinutul 224
- ELIZABETH ASHWORTH -
Angliei, iar Cecily, fiica regelui, se va mărita cu moştenitorul scoţian.
— Şi ai fost foarte curajos, iubirea mea? îl întrebă Lucy în timp ce el stătea în curtea castelului, purtându-şi armura din oţel, înalt şi luminat de soare.
— Am fost, într-adevăr, îi spuse el, iar Anne îi zâmbi bărbatului care crescuse şi devenise soldat şi comandant, luptând alături de tatăl şi de fratele său în armata Stanley.
Adevărul este, îi mărturisi el lui Anne, că am fost lăsaţi să
asediem castelul de la Berwick în timp ce ducele şi armata lui au cucerit Edinburgh. I-a spus tatălui meu că ştie cât de priceput este la asedii şi că îi va lăsa lui această sarcină. De fapt, a fost puţin plictisitor şi nu s-au întâmplat prea multe până la întoarcerea lui şi până ce castelul a căzut în mâinile noastre.
— Şi unchiul meu?
— Sir Robert este teafăr şi va fi recompensat pentru curajul său.
— Şi ducele de Gloucester? întrebă ea, uşurată că lupta se încheiase. Nu putea sta niciodată liniştită când îl ştia plecat la război.
— Jubilează, aşa cum face de fiecare dată când triumfă.
Ştii cum este el, zâmbi Eduard, fără nicio urmă de gelozie. Îţi trimite salutările lui, adăugă el ca un ultim gând, dar pentru Anne a fost cel mai important lucru pe care i-l spuse. A, şi asta! Eduard scotoci prin desaga prinsă de şaua lui şi scoase ceea ce părea a fi o rămurică uscată. Este iarbă neagră
scoţiană, spuse el în timp ce Anne o luă din mâna lui. Totuşi, cred că s-ar putea să fi murit din cauza lipsei de apă.
— Nu, spuse Anne, ţinând suvenirul care fusese atins de mâinile lui Richard; un suvenir pe care el îl culesese pentru ea în toiul campaniei sale solicitante. Va reînvia în curând, adăugă ea, mergând apoi la bucătărie pentru a găsi un borcan şi puţină apă.
Richard era acum unul dintre marii lorzi ai nordului.
Regele Eduard nu călătorea niciodată atât de departe şi 225
- POVARA LOIALITĂŢII -
circulau zvonuri cum că decăzuse atât de mult, încât era preocupat doar de festinuri şi de desfrâuri cu femei, în ultima vreme. Dar Richard îi rămase fidel fratelui său şi nu accepta niciun cuvânt împotriva lui. De asemenea, îi rămase fidel şi soţiei sale, deşi el şi ducesa nu au mai fost binecuvântaţi cu alt copil, iar Eduard de Middleham rămăsese predispus bolilor.
Propriii ei copii, John şi Katherine, creşteau şi înfloreau în Yorkshire, iar când îi vedea, Anne se minuna încontinuu de cât de inteligenţi şi de înalţi erau. John avea zece ani acum şi putea citi şi scrie în engleză, franceză şi latină. Devenea un călăreţ abil, priceput şi în mânuirea armelor, iar Anne nu îşi putea ascunde mândria. Katherine avea opt ani şi era o adevărată domnişoară. Călărea neînfricată şi avea un mic şoim cenuşiu, pe care îl lua la vânătoare cu tatăl ei. Ştia să
coasă la fel de bine ca Anne, iar scrisorile ei erau pline de veşti; ale lui John păreau scrise mai mult din obligaţie. Anne îşi dorea să îi poată vedea mai des, dar Richard fusese amabil şi îşi ţinuse cuvântul că ea nu îi va pierde, iar copiii o vizitau des la Hornby.
Lui Kate îi plăcea muzica, iar Eduard o încuraja să
exerseze la clavicordul lui. Şi John părea să se simtă bine în prezenţa soţului ei şi mereu era dornic să îl însoţească în turn şi să îi privească uimit experimentele ştiinţifice. Eduard îi spusese că băiatul îi punea nişte întrebări la care lui îi era aproape imposibil să răspundă, iar Anne se întrebă ce îi povestea John tatălui său despre vizitele lor. Se rugă să nu pomenească despre ateismul lui Eduard Stanley, de teamă
ca nu cumva Richard, a cărui credinţă era puternică, să
creadă că acesta avea o influenţă proastă asupra fiului său şi să îi interzică să o mai viziteze.
Acum, Eduard merse să se spele, iar Anne le ceru servitorilor să aducă cina. Mâncară în salon, la lumina lumânărilor, iar micul Ned adormi cu capul ciufulit pe masă.
Tatăl lui îl ridică în braţe şi merse împreună cu Lucy să îl ducă în pat. Privindu-i, Anne simţi un fior de nostalgie 226
- ELIZABETH ASHWORTH -
gândindu-se la zilele în care ea şi Richard vegheaseră
rugăciunile copiilor lor şi îi sărutaseră de culcare, în camera lor de la Pontefract.
— Vei sta acasă pentru o vreme? îl întrebă Anne pe Eduard mai târziu, când stăteau lângă foc, sorbind din paharele cu vin.
— Cât de mult voi putea, spuse el, zâmbindu-i lui Lucy, a cărui mână o ţinea într-a lui. Dar suntem chemaţi la Londra de Crăciun.
Anne privi trupul greoi al lui Lucy. Copilul ei urma să se nască în ianuarie, iar ea nu îi va putea însoţi.
— Trebuie să mergem? întrebă ea.
— Da, tata este decis să adune toată familia laolaltă la casa Stanley şi, de asemenea, va avea loc şi întrunirea Parlamentului în ianuarie, pentru a onora succesul ducelui de Gloucester în Scoţia.
— Parlamentul? Cred că au trecut… cât… cinci ani de la ultima adunare?
— De aceea tata este de părere că ar trebui să fim cu toţii acolo. Va fi un eveniment important.
Anne o privi din nou pe Lucy. Ştia cum era să fii lăsată
singură, însărcinată şi cu un copil, dar tentaţia de a-l vedea pe Richard, chiar şi de la distanţă, era foarte puternică. În plus, chiar dacă soţul ei era un bărbat adult, încă se supunea dorinţelor tatălui său.
— Nu vă faceţi griji pentru mine, spuse Lucy. O am pe mama. Anne încuviinţă. La urma urmei, Hornby era casa lui Lucy, şi nu exista o moaşă mai pricepută decât matroana Payne.
