— Ştiu că pot apela la tine, îi spuse ea în timp ce mâna lui îi căzu pe lângă corp, iar atenţia i se îndreptă undeva în spatele lui Anne.
— Doamnă Stanley!
— Alteţă! Anne făcu o plecăciune înaintea ducesei de Gloucester, care li se alătură.
Femeia îi zâmbi lui Anne într-un mod prietenos şi petrecură câteva momente vorbind despre copii, timp în care îşi ţinu mâna pe braţul lui Richard, parcă vrând să îi amintească faptul că era soţia lui. Totuşi, Anne nu putea să
nu o placă, iar, după o vreme, soţii Gloucester se scuzară, şi unchiul ei, care aşteptase în apropiere, o escortă înapoi la soţul ei.
Petrecerea a fost opulentă, iar oaspeţii îl slăviră pe rege, spunând că acest Crăciun le întrecea pe toate celelalte.
Dansul a fost întreţinut cu lăute şi viole, iar după ce Eduard 232
- ELIZABETH ASHWORTH -
încercă să o convingă, Anne acceptă să i se alăture. Apoi se aşezară pe o bancă de la marginea salonului şi priviră cum actorii regelui îl interpretară pe demonul Titivillus, în agonia umanităţii asediată de lume, de plăceri trupeşti şi de diavol.
Poate că era un subiect prea serios, gândi Anne, deşi nu unul care părea să îl preocupe pe rege în timp ce domnea pe tronul lui, îmbrăcat în haine noi, croite după ultima modă, înconjurat de fiicele lui, care îi aminteau lui Anne de îngeri, cu părul lor blond şi rochiile albe de Crăciun. Dar Richard părea mai serios, iar Anne ştia că era îngrijorat pentru bunăstarea fratelui său.
Parlamentul se întruni pe 20 ianuarie 1483.
— Gloucester a fost primit ca un erou, le spuse lordul Stanley, arătând de parcă ar fi băut lapte alterat. I-a fost acordat palatinatul Cumberland şi graniţele scoţiene.
— Deci acum este stăpân peste nord, spuse contesa de Richmond, încruntându-se.
— Nu chiar peste tot nordul, îi spuse lordul Stanley. Încă
am suficiente pământuri în Lancashire, iar Percy deţine puterea în Northumberland.
Dar lui Anne i se păru îngrijorat cu privire la creşterea averii şi puterii lui Richard. Lordul Stanley se mândrea cu propria influenţă în nord şi era limpede că acest ultim eveniment îl neliniştise.
În cele din urmă, James Harrington zări zidurile cenuşii ale castelului Middleham când ajunse în vârfului dealului. În soarele primăverii, mlaştinile erau de un galben-auriu, iar dacă el nu ar fi fost atât de hotărât să îi livreze degrabă
mesajul său ducelui de Gloucester, poate că s-ar fi oprit să
se bucure de frumuseţea peisajului. În schimb, dădu pinteni murgului negru şi ager pe care îl luase, în locul calului său obosit, de la grajdurile castelului din Skipton. Era nerăbdător să ajungă la Middleham, şi totuşi se temea de cuvintele pe care trebuia să i le spună ducelui.
233
- POVARA LOIALITĂŢII -
Regele Eduard fusese în toane bune de Paşte şi luase un grup de prieteni să traverseze râul cu mai multe bărci.
Dimineaţa fusese caldă şi promiţătoare, dar după cină se pornise un vânt rece şi, deşi câţiva dintre cei din grup încercaseră să îl convingă pe Eduard să renunţe la o asemenea ieşire pe o vreme atât de capricioasă, el era hotărât să o facă şi plecară oricum. Dar se pornise o ploaie torenţială
în timp ce se aflau în mijlocul râului şi, cu toate că James şi ceilalţi luaseră vâslele regelui şi îl aduseseră degrabă la mal, hainele lui se udaseră, iar în dimineaţa următoare se trezise tremurând şi arzând de febra unei răceli crunte.
Insistase să se ridice din pat şi să se îmbrace, ca de obicei, dar era atât de bolnav, încât fusese convins să se întoarcă în pat şi fuseseră chemaţi doctorii săi. I se prescriseseră leacuri din ierburi şi flebotomii pentru a-i scădea febra şi a-i reechilibra starea, iar la început păruse să se amelioreze. Dar apoi fusese cuprins de un acces de tuse care îi zguduise întregul corp, uscată la început, şi mai târziu expectorantă, făcându-l să scuipe o spută verde în ligheanul pe care i-l puseseră lângă pernă. Glasul lui puternic fusese redus la o şoaptă slabă în timp ce se lupta să respire, iar doctorii lui puteau doar să se sfătuiască şoptit în colţului dormitorului său, într-o panică din ce în ce mai mare, în timp ce zvonuri despre otrăvire bântuiau coridoarele şi anticamerele palatului. Când nu mai avusese niciun dubiu că este pe moarte, regele trimisese după avocaţii săi, pentru a adăuga o anexă la testamentul lui, prin care îl numea pe fratele său, Richard, duce de Gloucester, lord protector al regatului.
Eduard îşi predase sufletul Creatorului chiar în acea noapte, iar aranjamentele pentru slujbele de rugăciune pentru sufletul lui fuseseră făcute înainte de înmormântarea la Windsor. James stătuse de pază la uşa salonului în timp ce consilierii regelui decedat se întâlniseră cu regina pentru a stabili ziua în care fiul lor, regele Eduard al V-lea, ar trebui să vină din Ţara Galilor pentru propria încoronare. Se păruse că decizia fusese una dificilă, iar James se plimbase agitat pe 234
- ELIZABETH ASHWORTH -
lângă uşă, în timp ce voci ridicate de dincolo de ea se contraziceau cu privire la câţi soldaţi ar trebui să îl escorteze.
În cele din urmă, vocea furioasă a lordului Hastings se ridicase deasupra tuturor, iar James îl auzise spunând adunării că el însuşi va merge să îl aducă pe rege, dacă
acesta nu venea cât mai repede, şi însoţit de un alai moderat.
Apoi uşa se deschisese brusc, iar lordul Hastings ieşise cu o expresie ameninţătoare. Ochii lui căzuseră asupra lui James, pe care îl trăsese deoparte.
— Tu te bucuri de încrederea Alteţei Sale, ducele de Gloucester, îi spusese Hastings. Vino în camera mea, trebuie să îi trimit vorbă despre moartea fratelui său. Se pare că cei din neamul Woodville i-ar ascunde acest episod până când s-ar asigura că deţin controlul asupra tânărului rege.
Intenţionează să desconsidere testamentul răposatului rege.
Spune-i ducelui să vină cât mai repede şi cu un convoi puternic de oameni, adăugase el în timp ce îi înmânase lui James scrisoarea şi punguţa cu bani pentru a-i acoperi cheltuielile de călătorie. Nu întârzia.
Lacrimile umplură ochii ducelui de Gloucester în timp ce James stătea în salonul castelului Middleham şi îi explica circumstanţele morţii regelui. Trimise un servitor să îi caute pe soţia şi pe fiul lui, pentru a i se alătura în rugăciune pentru sufletul fratelui său.
— A murit împăcat şi împărtăşit, Alteţă, îl asigură James pe duce, al cărui chip părea mai palid decât de obicei.
— Vei supraveghea tu aranjamentele călătoriei spre York?
întrebă el, părând pierdut şi parcă neştiind cum să se ocupe singur de asemenea lucruri. Aş vrea să ascult o slujbă
funerară la Minster, înainte să plecăm la Londra.
— Lordul Hastings ar vrea să veniţi cât mai repede. Vă
