În cele din urmă merseră la culcare, iar Robert, pe un pat din paie întins la uşa ducelui de Gloucester, se simţi de parcă ar fi adormit cu doar câteva clipe în urmă, când fu trezit de fratele său James, care îi puse mâna pe umăr şi îl scutură.
— S-a făcut dimineaţă, îi spuse el.
Alungând
confuzia
somnului,
Robert
îşi
aminti
întâmplările serii trecute, iar simţurile îi redeveniră alerte în timp ce verifică dacă sabia era încă lângă el. Vorbele despre un complot împotriva ducelui nu puteau fi tratate ca o ameninţare neîntemeiată. Cu toată aparenta lui prietenie, Robert nu ar fi fost surprins dacă Rivers ar fi plănuit să le pună beţe în roate. Bărbatul avea privirea vicleană a cuiva 241
- POVARA LOIALITĂŢII -
care te-ar flata în timp ce ţi-ar înfige un pumnal nevăzut între coaste.
Ducele era treaz şi, judecând după cearcănele negre de sub ochii săi, nu dormise prea bine. Robert îi turnă nişte bere şi îi întinse paharul, în timp ce Diccon stătea pe marginea patului, îmbrăcat doar în cămaşă.
— Trimite oameni să se asigure că sunt gata caii. Vom merge la Stony Stratford să îl întâlnim pe rege, îi spuse el.
Mă rog ca Buckingham să se fi înşelat în privinţa complotului. Rivers a fost destul de prietenos aseară. Nu ştiu pe cine să cred.
Ducele se scărpină în cap, apoi se ridică şi se îmbrăcă.
— Dar nu îmi place să ştiu că tânărul nostru rege se află
în mâinile acestor ticăloşi care i-au distrus sănătatea fratelui meu, spuse el în timp ce îşi trăgea ciorapii.
Înfruntând aerul rece, parcurseră drumul în compania ducelui de Buckingham. Păsările cântau în cor, ascunse printre frunzele copacilor aflaţi de-o parte şi de alta a lor, dar trilul lor nu aduse pic de bucurie în inima lui Robert. Ochii lui cercetau fiecare ramură, căutând orice semn de pericol, întrebându-se ce avea să le rezerve acea zi.
Ajungând la Stony Stratford, se treziră faţă în faţă cu un băiat cu părul roşcat, care îi ieşea de sub pălăria cu pene.
Stătea călare pe un cal sur, cu un talmeş-balmeş de servitori şi oameni înarmaţi în jurul lui, fiind evident pregătiţi să plece în orice moment. Băiatul privi spre ei, iar ochii lui speriaţi zăboviră pentru o clipă asupra ducelui de Gloucester, care coborî de pe calul său, îşi scoase pălăria de pe cap şi merse să îngenuncheze înaintea lui.
— Maiestate! Vă rog să mă credeţi că sunt profund îndurerat de moartea tatălui dumneavoastră, propriul meu frate, şi că sunt supusul vostru loial şi protector.
Robert privi cum ducele de Buckingham, puţin mai ezitant decât Richard, îşi descoperi capul şi îngenunche înaintea regelui. Tânărul Eduard privi de la unul la altul, apoi spre însoţitorii săi, parcă neştiind ce să facă, în timp ce, în 242
- ELIZABETH ASHWORTH -
conformitate cu instrucţiunile primite de la duce, Robert le făcu semn oamenilor săi să păşească înainte şi să îi încercuiască pe Thomas Vaughn şi Richard Grey. Regele păru alarmat de această întorsătură de situaţie, iar privirea lui agitată se întoarse spre cei doi bărbaţi care îngenuncheau înaintea calului său.
— Ce intenţionaţi să faceţi? ceru el să ştie.
— Aceşti oameni sunt cei care au cauzat decesul tatălui dumneavoastră. Ei au fost complicii care i-au distrus sănătatea, spuse Richard, ridicându-se în picioare şi punând mâna pe hăţurile calului. Vor fi luaţi de lângă
dumneavoastră. Un rege atât de tânăr nu poate guverna un regat măreţ sub îndrumarea unor asemenea oameni. Eu sunt mai în măsură şi mai pregătit să mă ocup de sarcinile guvernării, în numele dumneavoastră.
— Dar aceştia sunt miniştrii pe care mi i-a lăsat tatăl meu, spuse băiatul. Cred că sunt oameni buni şi credincioşi, şi nu am văzut nimic rău în ei. Am încredere deplină în ei şi în mama mea, regina.
— Nu este treaba femeilor să conducă regate, îl întrerupse ducele de Buckingham. În plus, regina şi neamul ei au complotat împotriva unchiului dumneavoastră, plănuindu-i moartea. Este bine ştiut că intenţionează să vă priveze de un lord protector care v-a fost numit prin testament de tatăl dumneavoastră. Renunţaţi la încrederea în ei şi puneţi-vă
speranţa în cei cu sânge nobil.
Tânărul rege se foi agitat în şa, arătând de parcă ar fi fost gata să plângă în orice moment. Era evident că oamenii aflaţi sub comanda lui Gloucester şi Buckingham erau mai numeroşi decât escorta sa şi nu avea de ales decât să se supună. În cele din urmă, încuviinţă fără tragere de inimă
din cap, iar Richard urcă din nou în şa şi ordonă membrilor escortei regelui să se întoarcă fiecare la casele lor, sub ameninţarea pedepsei cu moartea. Apoi grupul se întoarse şi, în loc să intre în Londra, porni înapoi spre Northampton.
243
- POVARA LOIALITĂŢII -
La masă în acea seară, Richard arătă spre o farfurie cu tocăniţă de pui, care îi fusese pusă în faţă.
— Robert, du-i mâncarea asta contelui Rivers în camera lui şi spune-i să nu se teamă. Spune-i că totul va fi bine.
— Da, domnule, răspunse el, dar în timp ce traversa strada spre locul unde contele era ţinut sub pază strictă, se întrebă dacă acea chestiune putea fi rezolvată fără vărsare de sânge. Diccon era hotărât să conducă din postura de lord protector, dar se părea că regina şi ai ei erau la fel de decişi să îl împiedice, încercând să deţină ei înşişi controlul asupra regelui.
În cameră, îi oferi mâncarea contelui şi repetă mesajul.
— Du-i-o lui Richard Grey, spuse Rivers. Este tânăr şi nu a cunoscut niciodată întemniţarea. Nevoia lui de confort este mai mare decât a mea.
Anne se afla în grădina casei Stanley, privind razele primăvăratice ale soarelui strălucind în apa susurândă a râului, când auzi voci ridicate, şi intră pentru a vedea ce se întâmplă. Lordul Stanley se încruntă la ea când o văzu, apoi ieşi furios afară, chemându-l pe fiul său cel mare, lordul Strange, să îl însoţească.
