— Ce s-a întâmplat? îl întrebă Anne pe soţul ei.
— Ducele de Gloucester l-a arestat pe contele Rivers.
— Pentru ce?
— Pentru complot împotriva vieţii lui.
— Unde este Richard acum? întrebă Anne, temându-se pentru el.
— Încă la Northampton. Regina a încercat să găsească
sprijin printre nobili, inclusiv la tatăl meu, dar el ezită, încă, să ţină partea cuiva.
— Dar trebuie să îl sprijine pe Richard, spuse ea, deşi ştia că vechile neînţelegeri dintre ei încă îi bântuiau.
În dimineaţa următoare sosiră veşti cum că regina, auzind că nu doar contele Rivers, ci şi fiul ei Richard Grey şi Sir Thomas Vaughn fuseseră arestaţi, fugise împreună cu copiii 244
- ELIZABETH ASHWORTH -
ei din palat, la adăpost, la Westminster Abbey, luând cu ea atât de multă mobilă şi lucruri de valoare, încât fuseseră
nevoiţi să spargă un perete pentru ca totul să încapă acolo.
Întregul oraş vuia, după liniştea şocată provocată de moartea regelui, într-o învălmăşeală de zvonuri şi speculaţii din partea tuturor, de la cel mai înalt rang la cei mai simpli cetăţeni, toţi schimbând păreri despre ceea ce credeau ei că
urma să se întâmple.
Duminică, după ce ascultară slujba în capela Stanley, Anne îşi puse pe umeri o mantie împrumutată de la servitoare şi merse cu soţul ei pentru a sta lângă Bishopsgate şi a privi intrarea regelui în Londra. Lordul Stanley şi contesa de Richmond fuseseră chemaţi să depună jurământul de loialitate, dar nu şi Eduard şi Anne, care deciseră să se alăture mulţimii adunate să vadă cum primarul şi prefecţii, cu toţii îmbrăcaţi în roşu-aprins şi însoţiţi de sute de călăreţi, treceau pe sub poarta înaltă a oraşului pentru a-l întâmpina pe rege.
Anne îşi urmă soţul în timp ce acesta îşi croia drum printre londonezii adunaţi acolo. În ciuda deghizărilor lor, au fost uşor recunoscuţi ca făcând parte din nobilime, şi oamenii se dădură la o parte, printre proteste şoptite, pentru a le permite să treacă. Peste sunetul clopotelor bisericii, Anne auzi bubuituri şi huruituri în depărtare şi se ridică pe vârfuri pentru a vedea care era cauza zgomotelor. Patru căruţe, umplute cu butoaie pline cu arme, înaintau. Toate purtau blazonul Woodville, iar în timp ce oamenii din jurul ei începură să şuşotească, Anne îşi puse aceeaşi întrebare.
— De ce sunt arme în procesiunea regelui? întrebă ea.
Eduard scutură din cap, iar Anne, îngrijorată deja, îşi lungi gâtul în timp ce escorta regelui intra în aria ei vizuală.
Răsuflă uşurată să vadă dincolo de mulţimea de steaguri fluturânde şi de stindarde roşii-albastre, cu emblema mistreţului alb.
245
- POVARA LOIALITĂŢII -
Anne simţi un fior de mândrie la vederea lui Richard. Era îmbrăcat în negru din cap până-n picioare şi călărea alături de tânărul rege, care era îmbrăcat în catifea albastră. Alături de el îi recunoscu pe ducele de Buckingham şi pe unchiul Robert, care nu o văzu, în ciuda faptului că îi făcu semn cu mâna când trecu pe lângă ea.
Chiar şi de la distanţă, Anne putu vedea expresia serioasă
a lui Richard în timp ce striga către mulţime:
— Priviţi-l pe prinţul şi suveranul vostru!
Dar nimic nu se compara cu privirea bosumflată a tânărului rege în timp ce înainta prin mulţime. Ar fi trebuit să fie una dintre cele mai palpitante zile din viaţa lui, dar părea îmbufnat şi furios.
— Armele pe care le vedeţi perindându-se prin faţa voastră
au fost confiscate de la familia Woodville, care intenţiona să
îl atace pe lordul protector în timp ce se apropia de oraş, declară un crainic, trecând prin mulţime. Se auziră murmure şi şoapte de neîncredere, iar mulţi spuneau că, cel mai probabil, armele erau cele care fuseseră adunate pentru a purta războiul cu scoţii. Iar alţii comentau că, dacă cineva ar fi intenţionat să îl surprindă pe Gloucester într-o ambuscadă, atunci ar fi purtat armura, nicidecum să
înghesuie armele în butoaie.
— Mă tem că lucrurile nu vor fi uşoare pentru noul nostru lord protector, spuse Eduard în timp ce priveau capătul procesiunii întorcându-se spre catedrala St. Paul. Anne fu de acord. Cei care îi erau apropiaţi reginei nu aveau să se mulţumească să stea cu mâinile în sân şi să îi permită lui Richard să preia controlul ţării.
În dimineaţa următoare, Eduard merse pe străzi să audă
ce spuneau oamenii, iar când se întoarse, îi spuse lui Anne că majoritatea părea să considere că ducele de Gloucester procedase corect şi că era cea mai potrivită persoană să
deţină controlul asupra regelui, până când acesta din urmă
va avea vârsta necesară pentru a conduce. Lordul Stanley părea şi el să fie de acord, deşi Anne nu auzise niciodată
246
- ELIZABETH ASHWORTH -
ceea ce fusese spus în timpul întâlnirilor clandestine cu bărbaţii care începuseră să frecventeze casa Stanley. Pe unul îl recunoscu în persoana lordului Hastings, iar ceilalţi, îi spuse soţul ei, erau episcopul Morton şi arhiepiscopul Rotherham de York. Vorbiră în particular cu lordul Stanley, iar Anne nu se putu abţine să nu se întrebe de partea cui era el cu adevărat.
Lordul Stanley plecă la o întrunire a consiliului pe 10 mai şi se întoarse să le spună că, după multe dezbateri despre găsirea unui loc mai potrivit pentru tânărul rege decât palatul episcopului de la St. Paul, ducele de Buckingham recomandase ca băiatul să se mute în apartamentele regale din Turnul Londrei.
— Iar Richard de Gloucester a fost oficial recunoscut drept Lord Protector al Angliei, iar acum deţine puterea de a controla orice chestiune, exact ca orice alt rege, spuse el cu o expresie împietrită.
