grasă.
— Tata mi-a interzis să vorbesc cu tine despre aceste chestiuni, deoarece crede că ai putea fi un spion care îi raportează lordului protector, dar ceea ce-ţi voi spune reprezintă un lucru ştiut de toată lumea, şi nu văd niciun motiv să ţi-l ascund.
— Continuă, spuse Anne, întrebându-se ce voia Eduard să
îi dezvăluie.
— La întâlnirea consiliului dinaintea celei când lordul Hastings a fost executat, episcopul Stillington a afirmat că
mariajul răposatului rege cu Elizabeth Woodville este nevalid, pentru că regele semnase în prealabil un contract pentru a se căsători cu lady Eleanor Butler.
— Iar o asemenea promisiune devine o obligaţie, spuse Anne, amintindu-şi propriile lor jurăminte făcute înaintea capelanului familiei Stanley, când se logodiseră.
— Iar zvonul că Eduard nu era fiul tatălui său, ci al unui arcaş francez încă circulă. Episcopul Stillington spune că
acestea sunt adevăratele motive pentru care regele l-a executat pe ducele de Clarence. Spune că George de Clarence ştia adevărul.
— Aşadar, afirmaţiile lui Clarence că el era regele de drept ar fi putut fi adevărate, iar fratele său l-a ucis din acest motiv? întrebă Anne.
— Pare posibil.
— Dacă această poveste despre precontract este adevărată, ce ar însemna asta pentru rege? Pentru tânărul Eduard?
întrebă Anne, deşi ştia deja răspunsul.
— Dacă oricare dintre poveşti este adevărată, atunci el nu poate avea nicio pretenţie validă la tron.
253
- POVARA LOIALITĂŢII -
— Iar Richard are, spuse Anne în timp ce evenimentele ultimelor zile începură să capete contur şi sens.
Robert privi cum lordul protector scutură din cap când un servitor înaintă purtând nişte veşminte negre pe braţele-i întinse.
— Nu astea. Adu-le pe cele violet, îi spuse el. Vreau să fac paradă prin oraş. Mulţi dintre oamenii de aici nu mă cunosc şi aş vrea să le arăt cine sunt.
— Este înţelept? întrebă Robert. Cu toată agitaţia asta?
— Tocmai agitaţia este cea pe care vreau să o domolesc, răspunse Richard, iar Robert, văzând determinarea de pe chipul lui, ştiu că Diccon nu putea fi făcut să se răzgândească. În plus, este sarcina ta să te asiguri că nu mă
ameninţă niciun pericol, adăugă el, ridicând uşor dintr-o sprânceană.
Înaintarea lor prin Londra nu părea să le rezerve vreo surpriză, deşi Robert călărea aproape de duce, cu o mână pe sabie şi cu toate simţurile încordate, pentru a depista orice semn de pericol. Nu îşi putea da seama dacă indiferenţa oamenilor era un lucru bun sau rău. Majoritatea erau preocupaţi de propriile treburi şi, atâta vreme cât era pace şi nu li se cereau prea multe taxe, nu prea îi interesa cine îi conducea. Dar unii erau mai vorbăreţi şi spuneau că lordul protector plănuise să uzurpe tronul, iar Robert, în timp ce călărea alături de el pe străzi, nu se putea abţine să nu se întrebe ce era în mintea lui Diccon.
Răsuflă uşurat când se întoarseră în curtea casei Crosby fără să se fi întâmplat vreun incident, iar porţile se închiseră
în urma lor. Şi în momentul în care îl urmă pe duce în salon şi o văzu pe ducesa de Gloucester ieşindu-i în întâmpinare cu o expresie uşurată, Robert ştiu că nu era singurul care fusese îngrijorat. Ducele avea oameni care îi erau loiali şi care l-ar fi protejat fără nicio îndoială, dar trădarea lui Hastings îi zguduise pe toţi şi îi făcuse să se simtă nesiguri, nemaiştiind să deosebească prietenii de duşmani.
254
- ELIZABETH ASHWORTH -
Ducesa îl întâmpină în mod formal pe duce, iar el îi sărută
mâna. Fuseseră despărţiţi de când plecaseră din York, ducesa călătorind spre Londra într-un ritm mai lent. Faptul de a-i vedea împreună îl tulbură pe Robert, pe de o parte pentru că simţi un junghi de gelozie în numele nepoatei lui, şi, pe de altă parte, pentru că propria lui soţie încă nu sosise la Londra. Apoi, Robert observă doi tineri aşteptând nerăbdători în spatele ducesei.
— M-au rugat să îi iau cu mine. Sper că nu te deranjează, îi spuse ea lui Richard cu un glas care-i trăda convingerea că
soţul ei nu avea să se înfurie pe ea. Robert privi cum pe chipul tinerei Kate înflori un zâmbet când îşi intersectă
privirea cu cea a tatălui ei. Diccon o îmbrăţişă întâi pe ea, apoi pe fiul său. Anne avea să fie încântată la auzul veştii că
Richard era atât de apropiat de copiii ei, gândi el.
Data încoronării a fost amânată din nou, în ciuda faptului că ducele de York i se alăturase regelui în Turn, iar acum fusese stabilită pentru ziua de douăzeci şi cinci. Dar înainte ca acea zi să sosească, Londra a fost uluită de o predică
ţinută de teologul Shaa, fratele lordului primar al Londrei, în amvonul în aer liber al Catedralei St. Paul. El spuse mulţimii adunate acolo povestea pe care Eduard i-o împărtăşise lui Anne, conform căreia fostul rege nu fusese niciodată
căsătorit în mod legal cu regina, pentru că era, înaintea Domnului, promis altei femei. Două zile mai târziu, ducele de Buckingham ţinu un discurs asemănător la Guildhall, iar când lordul Stanley participă la întâlnirea tuturor lorzilor bisericii şi a nobilimii, se întoarse cu vestea că avusese loc un acord conform căruia Richard, duce de Gloucester, era moştenitorul legitim şi regele de drept al Angliei.
255
- POVARA LOIALITĂŢII -
CAPITOLUL 12
Iulie 1483-februarie 1484
