Richard se ridică şi dădu să plece.
— Sunt multe chestiuni care necesită atenţia mea, spuse el, dar eşti binevenită să petreci cât timp vrei cu John şi Kate.
— Mulţumesc, Alteţă, spuse ea în timp ce el urcă grăbit scările.
Următoarea dată când îl văzu a fost cu ocazia încoronării lui.
În cea de-a patra zi a lunii iulie, regele Richard şi regina Anne se mutară în apartamentele regale din Turnul Londrei.
În timp ce stătea pe malul râului pentru a privi barca regală
trecând, Anne se întrebă ce avea să se întâmple cu nepoţii lui Richard. Fiul lui Clarence, contele de Warwick, se afla acum sub protecţia unchiului său, la fel ca lordul Eduard şi lordul Richard. Regele promisese că va avea grijă de ei, considerându-i membri onorabili ai familiei regale, dar Anne nu se putu abţine să nu simtă puţină compasiune pentru tânărul Eduard, care fusese crescut să creadă că, într-o bună zi, avea să fie rege şi care, într-adevăr, deşi neuns, fusese regele lor pentru o scurtă perioadă de timp. Probabil că privea cu dezamăgire pregătirile pentru încoronarea unchiului său, îşi spuse Anne, amintindu-şi cât de furios păruse băiatul în ziua în care Richard îl escortase la Londra.
Nu era vina lui că mariajul părinţilor săi nu fusese valid, iar Anne spera că i se va găsi un loc potrivit în noul regim.
Întreaga Londră aştepta evenimentul, iar Anne spera ca nimic să nu îi amâne lui Richard încoronarea. Dar ziua se termină cu bine şi fără incidente neprevăzute, iar festivităţile 258
- ELIZABETH ASHWORTH -
continuară, lăsând în urmă neînţelegerile şi problemele din ultimele săptămâni.
Deşi erau doar membri minori ai familiei Stanley, Richard se asigurase că Anne şi soţul ei aveau să primească locuri mai bune în Westminster Abbey, astfel încât Anne o putu vedea pe Katherine în rochia ei albă.
Notele triumfătoare ale trompetelor răsunau, alcătuind o fanfară, iar congregaţia se întoarse să-i privească pe crainici intrând pe uşa vestică, urmaţi de preoţi, stareţi şi episcopi, cu mitrele pe cap şi cu cârjele episcopale în mâini. După ei intrară conţii şi ducii, purtând săbii, sceptrul şi sfera monarhică. Apoi, cu o expresie de nepătruns, lordul Stanley îşi făcu apariţia, purtând sceptrul lordului conetabil. Ducele de Norfolk purta pe braţe coroana regelui, urmat de Richard.
Acesta mergea desculţ şi cu capul descoperit, evlavios, pe culoarul către scaunul statal care fusese pregătit pentru el alături de altarul Sfântului Eduard. Era îmbrăcat într-un pieptar de un albastru intens, peste care purta o robă din catifea violet, tivită cu blană de hermină. În spatele său, ducându-i trena, venea ducele de Buckingham.
Apoi intră procesiunea reginei. Regina Anne, purtând o diademă din aur încrustată cu bijuterii pe părul ei lung şi blond, era, de asemenea, desculţă, şi mergea sub un baldachin din mătase cu câte un clopoţel auriu la fiecare colţ. Era escortată de către episcopii de Exeter şi Norwich, iar contesa de Richmond îi ducea trena.
Regele şi regina erau urmaţi de o procesiune nesfârşită de alţi lorzi şi nobili, incluzându-l pe lordul Eduard, care era însoţit de fratele său mai mic, lordul Richard, şi de numeroşi paji, cu toţii îmbrăcaţi elegant în haine noi. Anne îl văzu pe John în uniforma lui roşu-albastră şi îşi dori să îl poată face să o privească, dar ochii lui serioşi erau fixaţi asupra tatălui său, iar Anne îşi şterse o lacrimă de mândrie la vederea fiului ei.
Privi cum regele şi regina ajunseră la altar, unde fură unşi cu sfântul mir. Apoi, în timp ce orga continuă să cânte 259
- POVARA LOIALITĂŢII -
muzică lentă, au fost înveşmântaţi cu robele aurii, iar cardinalul Bourchier le aşeză coroanele pe cap. Episcopul puse după aceea mantaua Sfântului Eduard pe umerii regelui, iar Richard luă sfera în mâna dreaptă şi sceptrul în stânga, depunând apoi în limba engleză jurămintele de loialitate faţă de ţara sa, după care preoţii cântară Te Deum5.
Un fior o străbătu pe Anne. Cum şi-ar fi putut închipui vreodată că prima ei iubire, tânărul chipeş de care se îndrăgostise în urmă cu atât de mult timp la Hornby, avea să
se devină regele Angliei?
Anne şi Eduard urmară congregaţia, care înainta lent dinspre biserică spre salonul de ceremonii. Urmându-şi soţul prin mulţime, Anne o văzu pe Isabella dând frenetic din mâini pentru a-i atrage atenţia. Trecuse atât de mult timp de când nu îşi mai văzuse prietena, încât Anne vru să se oprească şi să vorbească cu ea, dar avu timp doar să îi promită că avea să o caute mai târziu, după care fu condusă
în salon, spre un loc unde John şi Kate erau deja aşezaţi.
După ce îi sărută şi le admiră noile haine, trompetele răsunară şi toată lumea se ridică în picioare, în timp ce regele şi regina sosiră, înveşmântaţi în robe din catifea roşie, pentru a fi primiţi de către primar, care le oferi vin fiert cu mirodenii şi azimă. Când toată lumea se aşeză din nou, mai multă mâncare a fost adusă, dar Anne era prea emoţionată
pentru a observa ceea ce mânca în timp ce se servea supa, carnea de pasăre, şarlotele, care erau decorate cu simbolul mistreţului alb, realizat din marţipan.
Ea şi Kate erau preocupate să compare rochiile doamnelor şi bonetele lor, în timp ce John şi Eduard se adânciră într-o discuţie despre simbolismul sfântului mir, pe care Anne spera ca John să nu i-o repete tatălui său. Apoi se auzi zarvă
la uşă şi ropot de copite, iar oaspeţii aplaudară când Sir Robert Dymmock, campionul regelui, îşi aplecă uşor capul pe sub pragul uşii în timp ce intră călare în salon. Animalul dansa în mijlocul meselor, ameninţând cu dezastrul la 5 Imn religios. (n.tr.)
260
- ELIZABETH ASHWORTH -
fiecare bătaie din picioare şi legănare a cozii. Sir Robert aruncă o mănuşă de armură sclipitoare pe podea şi provocă
pe oricine se îndoia de dreptul regelui la tron să facă un pas înainte şi să lupte.
Urmă un moment de tăcere tensionată, mai lung decât era confortabil, apoi, o persoană nevăzută strigă:
— Regele Richard! Dumnezeul să-l apere pe regele Richard!
Aplecându-se de pe armăsarul său, campionul acceptă un pocal argintat de vin şi, ridicându-l cu o mână, după ce îşi scosese mănuşa, bău în cinstea regelui.
Deşi era luna iulie, pe măsură ce festinul continuă, noaptea deveni întunecată, iar torţele măreţe din ceară de albine luminară salonul. Pe măsură ce ardeau şi parfumau aerul, se făcu prea târziu pentru ca al treilea fel de mâncare din meniul pentru cină să mai fie servit, iar oaspeţii începură
să se apropie de podiumul regal pentru a-şi reînnoi omagiile şi jurămintele de loialitate şi pentru a le ura regelui şi reginei noapte bună. Anne aştepta, ţinându-şi fiica de mână, să le vină rândul. Cu genunchii tremurându-i, se apropie şi îngenunche înaintea regelui şi a reginei. Regele îşi chemă
fiica pentru a o săruta, apoi îşi întoarse ochii albaştri şi blânzi spre Anne. Ea îi zâmbi, ştiind că nu era nevoie ca Richard să îi audă jurămintele de devotament, pe care le rosti oricum, atât faţă de el, cât şi faţă de regina Anne. După
aceea, îşi sărută copiii şi se întoarse la casa Stanley împreună cu soţul ei.
După încoronare, regele şi regina rămaseră câteva zile la Windsor, apoi Richard şi alaiul său porniră într-un pelerinaj regal prin ţară. Lordul Stanley urma să îl însoţească, iar înainte de a pleca, îi dădu lui Eduard permisiunea să se întoarcă la Hornby, dar îi ceru ca Anne să rămână cu contesa de Richmond la Londra.
— De ce trebuie să fac cum spune tatăl tău, dacă sunt soţia ta? îl întrebă ea pe un ton poruncitor pe Eduard de 261
