Richard îi încredinţase lui chestiunile din nord şi spera ca, dacă se descurca bine, responsabilităţile sale să devină
permanente. Deşi rolul de cavaler în escorta răposatului rege fusese o onoare, inima lui rămăsese alături de nordul lui natal, iar aici era mai fericit decât fusese vreodată la Londra.
În camera ei de la Lathom, Anne auzi vizitatori sosind la cină. La început, crezu că erau lordul Stanley şi fiul său, întorşi de la York, dar, când se opri în capătul scărilor, se posomorî auzind vocea bărbatului pe care nu îşi dorea deloc să îl vadă.
— Încă liberă din mrejele bătrânului Dick6, după câte văd, o întâmpină Sir William Stanley.
— Vă rog să nu vorbiţi despre rege folosind acest nume jignitor, spuse Anne cu asprime.
Sir William râse.
6 Prescurtare de la Richard; în limba engleză mai înseamnă şi organ genital masculin. (n.tr.)
267
- POVARA LOIALITĂŢII -
— Este o poreclă potrivită pentru un bărbat care ar fi putut, la fel de bine, să îşi fi vândut sufletul diavolului. Poate să se plimbe cât vrea prin ţară, adunând sprijin, încântând cetăţenii cu şarmul lui şi refuzându-le darurile, dar tot mai există oameni deschişi la minte, care pot vedea adevărul.
— Şi care este adevărul, Sir William? întrebă Anne, supărată pe sine pentru că se lăsase târâtă în discuţie cu el.
— Adevărul este că nu el este regele de drept şi că există
altcineva care are mai multe drepturi la tron decât el.
— Vă referiţi la lordul Eduard?
— Aş face-o, dacă flăcăul ar mai trăi încă. Anne se holbă la Sir William, care dădu pe gât vinul adus de o servitoare şi ceru încă un pahar. Prinţii au dispărut din camerele lor din Turn, îi spuse el.
— Poate că au fost trimişi să trăiască la reşedinţa vreunui nobil? bolborosi Anne.
— Ucişi, cel mai probabil, răspunse Sir William.
— Nu, spuse Anne, scuturând din cap, nevrând să creadă
povestea. Richard nu ar face niciodată asta! Se gândi la felul în care îşi iubea proprii copii, la dragostea şi loialitatea pe care le arătase întotdeauna fratelui său şi la promisiunea lui de a avea grijă de nepoţii care îi fusese lăsaţi în grijă.
— Deschide ochii, Anne, şi dă-ţi seama ce fel de om este!
spuse Sir William. Şi roagă-te pentru siguranţa celor care îi ies în cale – mai ales a celor care caută să îi împiedice aspiraţiile. Ai uitat cum l-a executat pe Hastings? Cel mai bun prieten al fratelui său. De ce insişti să îi iei apărarea?
Dulce Anne…
Bărbatul se întinse s-o prindă de mână. Duhoarea transpiraţiei lui o scârbi, iar Anne întoarse capul. Îi simţi vinul din răsuflare când buzele lui îi umeziră obrazul, iar ea încercă să se elibereze din strânsoarea lui.
— Ţi-aş putea oferi mult mai mult dacă ai fi bună cu mine, îi spuse Sir William.
— Nu am nicio intenţie să fiu vreodată bună cu dumneata, Sir William. Te rog să mă laşi în pace, îi spuse Anne. Dar 268
- ELIZABETH ASHWORTH -
cuvintele lui semănaseră îndoiala în mintea ei. Oare Richard era capabil să ordone executarea propriilor nepoţi? Încercă
să se convingă că erau doar zvonuri şi minciuni împrăştiate de duşmanii lui, pentru a-l ponegri, dar Anne nu reuşea să-şi alunge din minte acea imagine a lui în clipa în care recunoscuse că îl ucisese pe bătrânul rege Henric. Dar copiii? Propria lui familie? Cu siguranţă, nu.
— Iubitul tău Richard nu va fi rege pentru mult timp, adăugă contesa din fotoliul ei de lângă şemineu. Vărul meu Buckingham, împreună cu toţi soldaţii răposatului Hastings, deja adună o armată. Când va sfârşi victorios, fiul meu va veni din Franţa şi va fi recunoscut drept adevăratul rege al Angliei, fiind încoronat. Vei vedea. Tu şi copiii tăi bastarzi, care aţi adus atâta ruşine numelui Stanley, nu veţi mai beneficia de atâtea privilegii atunci.
Anne nu răspunse. Îşi smulse mâna dintr-a lui Sir William şi se întoarse în camera ei, unde stătu pe marginea patului mult timp, încercând să înţeleagă ceea ce i se spusese şi întrebându-se cum l-ar putea avertiza pe Richard de conspiraţia împotriva sa.
Robert Harrington se dădu câţiva paşi mai în spate când regele aruncă furios scrisoarea. Ochii albaştri îi ardeau de furie, iar degetele îi căutau cuţitul de la brâu.
— Spune că este bolnav de stomac! izbucni el, clocotind, în timp ce arăta cu mâna spre scrisoarea de la ducele de Buckingham, căruia îi ordonase să se întoarcă la curte. Pot doar să trag concluzia că ceea ce îmi spun spionii mei este adevărat şi că ducele stârneşte o rebeliune.
Robert privi cum regele scutură din cap, nevenindu-i să
creadă.
— Avea toate motivele să fie loial. Este cea mai mincinoasă
şi prefăcută creatură care a existat vreodată, spuse Diccon, furia din ochii săi fiind înlocuită de durere. Dar nu va reuşi!
Îl voi învinge, cu tot cu rebelii lui! Cine altcineva crezi că mai 269
- POVARA LOIALITĂŢII -
este implicat în asta? întrebă el, trântindu-se într-un scaun şi întâlnind privirea lui Robert.
— Dorset? continuă Richard. Bănuiesc că este bine ascuns de ibovnica Shore, cu care am fost destul de blând eliberând-o din temniţă. Şi nu m-ar surprinde să aflu că şi Stanley, împreună cu soţia lui, au un rol în complot. Ştiu că mă urăsc amândoi. Oftă. Mereu am încercat să fac ceea ce am crezut de cuviinţă. Dumnezeu să mă ierte, dar uneori mă întreb dacă El mi-a abandonat cauza.
