— Las-o să îşi facă griji, continuă el. Puţină teamă i-ar putea ajuta să se gândească mai bine şi să fie de partea mea.
Îi voi lua titlurile şi pământurile şi o voi lăsa în grija soţului ei. O poate duce înapoi la Lathom şi să o ţină închisă acolo, de unde nu va mai putea să comunice cu fiul ei.
Anne încuviinţă din cap, uşurată la gândul că cea mai dură parte din pedeapsa lui Richard avea să fie confiscarea titlului contesei, pe care ea îl iubea atât de mult; nu avea să
o încânte deloc să fie numită lady Stanley în loc de contesă.
— Anne, aş vrea să mai discut o altă chestiune importantă
cu tine. Îşi îndreptă privirea zâmbitoare spre Kate. Cred că a sosit timpul să aranjăm o căsătorie pentru fiica noastră.
— Deja? întrebă Anne. Va împlini abia unsprezece ani în primăvară. De ce aşa mare grabă?
Richard se încruntă.
— Nu este vorba doar să se mărite, ci să fie o căsătorie benefică, îi explică el. Am în minte pe cineva care nu doar că
este un yorkist cumsecade şi un susţinător de încredere, dar şi un bărbat despre care ştiu că va fi blând şi tandru cu ea.
Anne aşteptă să audă tot ce avea el de zis, rugându-se să
fi ales bine, ştiind totuşi că decizia lui ar fi cea finală, în ciuda oricăror reţineri din partea ei.
— Contele de Huntingdon este văduv de aproape doi ani şi cu toate că are o fiică, nu are niciun moştenitor de gen masculin. Va fi un soţ bun, spuse Richard.
— Dar este de-o vârstă cu tine. I-ar putea fi tată! protestă
Anne.
— A fost un lord onorabil şi mi-a rămas loial, mai ales în timpul revoltei, spuse el. Totuşi, este cel mai puţin bogat dintre toţi nobilii şi mi-ar face plăcere să îl răsplătesc. Le voi oferi pământuri şi proprietăţi care vor asigura atât viitorul fiicei noastre, cât şi pe al lui.
Anne îşi privi fiica.
276
- ELIZABETH ASHWORTH -
— Asta te va face fericită? întrebă ea, deşi entuziasmul din ochii fetei îi oferise deja răspunsul.
— L-am cunoscut, mamă, şi este foarte bun.
— După căsătorie, Kate va locui în casa soţului ei, împreună cu fiica contelui, până va fi destul de mare pentru ca mariajul să se consume, spuse Richard. Anne încuviinţă
şi întinse braţele pentru a-şi îmbrăţişa fiica.
— Este atât de greu să văd că a crescut, spuse ea cu lacrimi în ochi.
— Îţi voi aranja o întâlnire cu William, spuse cu blândeţe Richard. În felul acesta, te vei convinge că este un om bun şi blând. Acum o să te las să te bucuri de copii, spuse el după o scurtă pauză, deşi, privindu-l plecând, Anne îşi dori să poată
petrece mai mult timp şi cu el.
Acordul căsătoriei a fost semnat pe douăzeci şi nouă
februarie, acel an fiind unul bisect, iar Katherine şi William se căsătoriră în mica biserică a Sfintei Elena din Bishopsgate într-o luni, în a opta zi din martie. Richard le dărui cu generozitate pământuri, inclusiv câteva care îi aparţinuseră
lui Lady Stanley şi care urmau să le revină după moartea lordului Stanley, iar Anne nu îşi putu reţine un zâmbet trist la gândul că femeia va fi furioasă să afle că proprietăţile ei îi vor aparţine, în cele din urmă, lui Kate – unul din „copiii bastarzi” despre care spusese că aduseseră ruşine asupra familiei Stanley.
277
- POVARA LOIALITĂŢII -
CAPITOLUL 13
Aprilie 1484-iulie 1485
Vremea fusese caldă pentru luna aprilie, mai ales la Hornby, unde primăvara venea adesea târziu. Anne lucrase în grădina cu ierburi pe care ea şi Lucy le plantaseră, tăind buruienile crescute peste iarnă. Îşi spăla pământul de pe mâini şi de sub unghii cu o perie, într-o găleată cu apă, când auzi mesagerul sosind. Merse în curte cu un prosop în mâini, încă purtând un şorţ peste rochie.
— Vin de la Middleham, domniţă, spuse mesagerul. Inima lui Anne o luă la galop în timp ce primi scrisoarea, rugându-se să nu aducă veşti proaste. Scrisul de mână al fiului ei o asigură că băiatul era în siguranţă, dar veştile pe care i le trimise o împietriră. Eduard, prinţ de Wales, era mort. Micul fiu al regelui şi al reginei murise brusc la Middleham, în timp ce părinţii lui se aflau la castelul Nottingham.
— Dumnezeu să îi aibă sufletul în pază, se rugă Anne, făcându-şi semnul crucii. Richard, şopti ea, ştiind cât de mult îşi iubise mezinul şi, în ciuda părerii de rău pentru durerea reginei, Anne deplânse durerea lui Richard.
Când îi dădu vestea soţului ei, la cină, descoperi că
Eduard deja ştia.
— Oamenii vorbesc în Lancaster, o informă el, iar unii spun că este judecata lui Dumnezeu.
— Pentru ce? întrebă Anne.
