După ce îşi vor fi jurat cu toţii loialitatea, aveau să plece pentru a se întâlni cu noul rege, care deja era în drum spre Londra, plecat de la castelul Ludlow, cu unchiul său din partea mamei şi cu tutorele său, Anthony, contele de Rivers, fratele reginei.
238
- ELIZABETH ASHWORTH -
Îngenunchind, repetă cuvintele jurământului, iar când se ridică, privi spre Diccon. Părea foarte trist, iar Robert îşi dorea să poată pune o mână pe umărul lui şi să îl consoleze.
Ceilalţi vedeau în el un bărbat matur şi puternic, dar Robert încă îl vedea pe băieţelul care îşi idolatrizase fratele mai mare şi care era distrus de pierderea lui.
În cele din urmă, ieşiră din catedrală şi se îndreptară spre caii care îi aşteptau. Străzile înguste din York erau înţesate de oameni care le urau de bine şi care se adunaseră să îi vadă plecând, dar atmosfera generală era una sobră. Nu se auzeau urale, doar ropotul copitelor pe pavaj. Richard primise vorbă de la nepotul său că avea să îl aştepte la Northampton, şi merseră spre sud în acelaşi ritm cu tristeţea din sufletele lor, ducele şi întreg convoiul său purtând haine cernite.
— Se pare că am ajuns înaintea Maiestăţii Sale, spuse Richard când intrară în cele din urmă în oraşul Northampton. Călăreţii, care ajunseseră înaintea lor, le găsiseră camere libere la unul dintre hanuri, iar ducele ceru convoiului său să ridice tabăra lângă el. De-abia avuseseră
timp să se spele pe mâini şi să se aşeze înaintea şemineului, când auziră cai, iar Robert îl urmă pe duce în curtea hanului, gândindu-se că îl vor întâmpina pe rege. Dar fratele reginei, contele de Rivers, era cel care venea spre ei. Robert plecă uşor capul spre conte, deşi înfrângerea de la turnirul în cinstea căsătoriei ducelui de York încă îl chinuia, iar bărbatul nu îi era prea simpatic. Dar îl privi pe Diccon întâmpinându-l destul de cordial şi invitându-l înăuntru.
— Unde este regele? întrebă el în timp ce hangiul le aduse vin.
— Maiestatea Sa a continuat drumul până la Stony Stratford, unde îşi va petrece noaptea. Ne-am gândit să vă
lăsăm dumneavoastră hanul acesta, Alteţă, îi explică Rivers.
Nu aş fi vrut să sosiţi aici şi să nu găsiţi nicio cameră liberă.
Zâmbi în timp ce ridică paharul cu vin.
Richard râse.
239
- POVARA LOIALITĂŢII -
— Nu ar fi fost prima oară când aş fi dormit cu caii, răspunse el, deşi Robert se îndoia că o făcuse vreodată şi ştia că în curând va trebui să supravegheze îmbinarea patului de călătorie a ducelui, odată ce era coborât din căruţă.
— Vrei să iei cina cu mine? îl întrebă Richard pe conte.
Sau ai de gând să te întorci la rege?
— Nu. Regele îţi trimite salutări, dar se află în grija fratelui său vitreg, Richard Grey, şi nu are nevoie de mine astă-seară. Mâine dimineaţă vom pleca împreună să ne întâlnim cu ei şi ne vom continua drumul spre oraş.
— Atunci, totul pare în ordine, spuse Richard, făcându-i semn contelui să ia loc lângă foc, şi cavalerilor săi să îşi vadă
de treburile lor. Robert merse să vadă unde era patul ducelui şi să verifice dacă oamenii din tabără aveau suficientă
mâncare pentru ei şi caii lor. Diccon şi contele de Rivers părură destul de veseli şi de sociabili, în ciuda avertismentelor aspre ale lui James, iar lui i-ar fi plăcut să
fie în propriul pat; era obosit şi îl durea piciorul.
Robert îşi înăbuşi un căscat în timp ce aştepta. Ducele discutase cu contele de Rivers întreaga seară, iar el se arătă
uşurat când, în cele din urmă, contele îi ură noapte bună, pentru a merge la culcare. Richard îi ură la rândul lui noapte bună, iar Robert îl privi strângându-şi pelerina în jurul corpului şi îndreptându-se spre hanul din apropiere.
Ajunseseră la jumătatea scărilor spre dormitoare, când auziră un alt grup de călăreţi sosind. Robert se opri, întrebându-se dacă voia lui Dumnezeu era ca el să nu se odihnească deloc în acea noapte.
— Alteţă, spuse fratele său James, venind din curte. A sosit ducele de Buckingham.
Robert îl urmă pe duce înapoi la parterul hanului în timp ce Buckingham intră. Era un bărbat înalt, cu umeri laţi şi o statură regală, care îi trăda sângele albastru şi îl făcea pe Diccon să pară mic în comparaţie cu el.
— Aveţi custodia regelui? întrebă Buckingham fără vreo introducere.
240
- ELIZABETH ASHWORTH -
Robert privi cum chipul lui Buckingham se schimonoseşte de nerăbdare în timp ce Richard îi explica circumstanţele.
— Alteţă, spuse bărbatul, mă tem că este un complot.
Cei doi bărbaţi se retraseră în salon, iar Robert oftă când îşi dădu seama că ora lui de culcare fusese din nou amânată.
Buckingham ceru mâncare şi vin, şi mai multe lemne pentru foc, iar Richard se aşeză la masă pentru a auzi ce avea de spus.
— Adevărul este că Rivers urmăreşte să te ţină pe loc, îi spuse el, în timp ce Robert stătea de pază, cu spatele la uşă.
Richard Grey are instrucţiuni să plece cu regele în zorii zilei şi să îl escorteze la Londra fără tine. De fapt, spionii mei mi-au spus că intenţia lui Rivers este să nu ajungi deloc la Londra, ci să ai un accident pe drum.
Richard îl privi cu ochii măriţi pe bărbat, iar Robert îşi dădea seama că medita asupra acestei noi informaţii, întrebându-se pe cine să creadă. După o clipă, îl chemă la el.
— Robert, pune oameni la uşa camerei lui Rivers. Să nu i se permită să plece. Şi pune oameni între hanul ăsta şi Stony Stratford, astfel încât niciun mesaj să nu poată fi transmis acolo. Vom păcătui cu precauţia, spuse el, şi mă rog ca ziua de mâine să îţi demonstreze că te-ai înşelat, lord Buckingham.
