— Simt că te cunosc, dar nu îmi pot aminti de unde, îi spuse Anne fetei care se prezentase drept Lucy. Se opri cu o pânză în mână şi o privi pe fată golind unul dintre cuferele de călătorie, întinzând rochii pe pat şi netezind materialele cu mâinile ei, de parcă nu ar fi văzut sau atins niciodată ceva mai frumos.
— Eu îmi amintesc de dumneavoastră, doamnă.
Obişnuiam să vin la castel cu mama uneori, dar mereu mi se spunea să stau la bucătărie. Dar Martha îmi dădea întotdeauna ceva bun de mâncare în timp ce aşteptam.
197
- POVARA LOIALITĂŢII -
Anne o studie pe fată. Probabil că avea vreo cincisprezece ani, gândi ea, ceea ce însemna că era o copilă de vreo opt ani când o văzuse ultima oară. Avea ochii negri, un chip de spiriduş şi o siluetă graţioasă, care tocmai înflorea într-o femeie frumoasă.
— Eşti fiica femeii-vraci! spuse Anne, remarcând brusc asemănarea.
— Da, mama mea este doamna Payne, spuse ea.
— Mi-o amintesc foarte bine pe mama ta, îi spuse Anne.
Mi-a adus ierburi şi poţiuni când eram bolnavă şi a fost foarte amabilă cu mine. Mai locuieşte în satul Hornby?
— Da, doamnă. Şi încă mai prepară poţiuni pentru durerile oamenilor şi ajută la naşteri.
— Mi-aş fi dorit să o am lângă mine când mi s-au născut copiii, deşi moaşa care m-a asistat a fost foarte amabilă şi blândă.
— Aveţi copii, doamnă?
— Da, spuse Anne melancolică, gândindu-se la John şi la Katherine şi dorindu-şi să ştie cum se simţeau şi ce făceau.
— Au murit? întrebă fata, privind-o curioasă.
— Nu, locuiesc cu tatăl lor. Nu i-am putut aduce aici.
Anne văzu expresia confuză a fetei. Nu contează. Haide să
terminăm cu rochiile astea, spuse ea brusc, ridicând-o pe cea verde, care îi plăcuse atât de mult lui Richard, şi întrebându-se dacă ar mai putea-o purta vreodată.
— Ai pomenit de Martha, spuse Anne după o vreme. Ştii ce s-a întâmplat cu ea şi cu Cedric?
— Da, doamnă. Locuiesc în sat acum.
— Cunoşti locul?
— Da, doamnă, vă pot conduce acolo, dacă doriţi.
— Da, spuse Anne, te rog. Mi-ar plăcea să îi revăd.
Lui Anne i se păru ciudat să îşi poată pune mantia şi încălţa pantofii şi să iasă pur şi simplu din castelul Hornby.
Tânărul ei soţ nu manifesta prea mult interes faţă de ceea ce făcea ea şi, în afară de orele mesei, nu îl vedea prea des.
198
- ELIZABETH ASHWORTH -
Eduard îşi petrecea tot timpul în camera din turn, lucrând adesea până târziu în noapte, făcând ceva despre care ea nu avea habar, dar, aşa cum promisese, Anne nu se amestecă în treburile sale şi nici nu îl întrebă despre ele. Era pur şi simplu recunoscătoare pentru faptul că el avea cu ce să îşi ocupe timpul.
Porni cu Lucy prin piaţă, apoi pe o alee îngustă, spre o colibă din piatră, cu un acoperiş din paie. Chiar dacă nu ar fi avut un ghid, Anne gândi că mirosul familiar al mâncării Marthei ar fi condus-o oricum într-acolo.
— Lady Anne! Martha îi ieşi grăbită în întâmpinare. Făcu o plecăciune, apoi entuziasmul o copleşi şi o sărută pe Anne pe obraji. Îmi cer iertare! se scuză ea pentru îndrăzneală. Dar mă bucur atât de mult să vă văd bine, sănătoasă. În ziua în care aţi plecat cu omul acela îngrozitor, n-am ştiut ce se va alege de dumneavoastră! M-am rugat în fiecare noapte să fiţi bine!
— Atunci, îţi sunt recunoscătoare pentru rugăciuni. Şi iată-mă aici, bine, sănătoasă, spuse Anne în timp ce bătrâna îi ţinea mâna într-a ei.
— Nu vreţi să intraţi în casă, doamnă? Am copt prăjiturile mele cu miere pentru dumneavoastră.
— Le simt aroma şi nimic nu mă va face să plec de aici fără să le gust, spuse Anne, simţind, pentru prima oară de când se întorsese, că ajunsese într-adevăr acasă.
— Dar ce s-a întâmplat cu tine şi Cedric? o întrebă pe Martha în timp ce femeia se agita pe lângă ea. De ce aţi plecat de la castel?
Martha se opri cu o pânză în mână, în timp ce aranja prăjiturile pe un platou.
— Nu a fost alegerea noastră, doamnă, îi spuse femeia. Au venit oamenii lordului Stanley şi ne-au spus că trebuie să
plecăm. Au spus că servitorii lui vor avea grijă de castel de acum înainte şi că nu mai suntem doriţi acolo.
— Şi cum vă descurcaţi? întrebă Anne, ştiind că Cedric nu era în stare să lucreze pământul.
199
- POVARA LOIALITĂŢII -
