— Da, domnule. Trebuie să vă zic o vorbă.
— Atunci, intră înăuntru. Stai, hai mai bine în fundul curţii, oamenii nu s-au întors încă, aşa că vom fi singuri. Văd că toată
lumea s-a dus să mănânce, spuse el, închizând uşa de la ghereta portarului.
Se opri să schimbe câteva cuvinte cu contramaistrul Acesta din urmă îi spuse pe un ton scăzut:
— Socot că ştiţi, domnule, că omul acesta e Higgins, unul din capii sindicatului; e omul care le-a vorbit atunci la Hurtsfield.
— Nu, nu ştiam, recunoscu domnul Thornton, aruncându-i o privire tăioasă lui Higgins; îl, ştia din auzite că era un ins turbulent.
Vino, spuse el, pe un ton mai aspru decât înainte.
„Din vina unora de soiul lui:, gândi el, se întrerupe comerţul şi oraşul meu suferă prejudicii: simpli demagogi, care vor să pună
mâna pe putere, indiferent cât i-ar costa asta pe ceilalţi.”
— Ia spune, domnule, ce vrei de la mine.? întrebă apoi întorcându-se spre el, în clipa când ajunseră în biroul fabricii.
— Numele meu e Higgins…
— Ştiu, îl întrerupse domnul Thornton. Ce anume doreşti, domnule Higgins? Asta te-am întrebat.
— Vreau de lucru.
— De lucru! Grozav din partea dumitale să vii să-mi ceri de lucru.
Nu-ţi lipseşte îndrăzneala, asta-i limpede.
— Am şi eu duşmanii mei care mă vorbesc de rău, ca oricine; da’
n-am auzit ca vreunu’ din ei să zică de mine că-s prea modest, spuse Higgins; se cam încinsese, mai mult din pricina felului cum îl luase domnul Thornton, decât datorită vorbelor sale.
Domnul Thornton văzu pe masă o scrisoare ce-i era adresată. O
luă şi o citi. Când termină, îşi ridică privirea şi spuse:
— Ce mai aştepţi?
— Răspunsu’ la întrebarea mea.
— Ţi l-am dat. Nu-ţi mai pierde vremea.
— Aţi zis ceva, domnule, de îndrăzneala mea:, da’ ziceam şi eu că
ăi de ştiu să se poarte îţi dau răspuns cu „da” sau „nu”, când omu’ le pune o întrebare cuviincioasă. V-aş fi recunoscător dacă mi-aţi da de 354
lucru. Hamper vă poate zice că-s un lucrător bun.
— Cred că mai bine nu m-ai trimite la Hamper să-l întreb cum se poartă cineva, omule. Aş putea auzi mai multe decât ţi-ar conveni.
— Îmi asum riscu’ ăsta. Cel mai rău lucru pe care pot să-l spună e c-am făcut ce-am crezut eu că-i mai bine, chiar dacă mi-a fost în pagubă.
— Atunci du-te şi încearcă la ei, să vezi dacă-ţi dau de lucru. A trebuit să renunţ la mai bine de o sută dintre cei mai buni lucrători ai mei, pentru singura vină că te-au urmat pe dumneata şi pe cei de seama, dumitale; şi crezi că o să te angajez acum pe dumneata? Mai curând aş pune o surcea aprinsă în mijlocul deşeurilor de bumbac.
Higgins se întoarse să plece; apoi îl năpădi amintirea lui Boucher şi îl înfruntă din nou, făcând un imens efort asupra lui însuşi.
— Vă făgăduiesc, domnule, că n-o să zic nicio vorbuliţă care să vă
dăuneze, atâta timp cât o să ne faceţi dreptate; şi încă ceva: vă
făgăduiesc că, dac-o să văd că faceţi vreo nedreptate sau greşiţi cu ceva, v-o zic întâi ’mneavoastră; o să fie treabă cinstită. Dacă n-o să
ajungem la înţelegere şi-o să zic răspicat că nu faceţi bine ce faceţi, atunci n-aveţi decât să mă daţi afară pe loc.
— Pe cuvântul meu, te crezi buricul pământului! Hamper a pierdut o comoară când s-a lipsit de dumneata. Cum se face că te-a lăsat să pleci, cu înţelepciunea dumitale cu tot?
— Păi, ne-am despărţit pen’ că eram nemulţumiţi unu’ de altu’.
N-am vrut să făgăduiesc ce-mi cereau; şi ei nu mă vroiau cu niciun alt preţ. Aşa că-s liber să mă angajez în altă parte; şi, cum am mai zis, deşi n-ar trebui s-o zic eu, îs lucrător bun, patroane şi om de încredere – mai ales când mă abţin de la băutură; şi acu’ am de gând s-o fac mai mult ca-nainte.
— Ca să ai mai mulţi bani puşi deoparte pentru greva următoare, nu?
— Nu! Aş fi mulţumit s-o pot face. Dar am nevoie ca să-ntreţin pe văduva şi copiii unui om care-a fost adus la desperare de spărgătorii
’mneavoastră de grevă; înlocuit de un irlandez care nu ştie să
deosebească urzeala de bătătură.
