Margaret o sărută pentru această mică izbucnire de vanitate 177
maternă; dar de-abia putu să zâmbească, atât de amărâtă se simţea.
— Aş prefera să stau acasă cu dumneata – crede-mă că aş prefera, mamă.
— Prostii, draga mea! Ai grijă să observi totul la dineu. Mi-ar plăcea să aflu cum se dau dineurile pe-aici, la Milton. Mai ales ce se serveşte la fripturi. Să te uiţi să vezi ce dau în loc de vânat.
Doamna Hale ar fi fost mai mult decât interesată – ar fi fost de-a dreptul uimită, dacă ar fi văzut masa somptuos aranjată şi toate dichisurile. Margaret, cu gustul cultivat la Londra, îşi dădu seama că erau mult prea multe bunătăţi, jumătate din ele ar fi fost de ajuns şi ar fi făcut o impresie mai graţioasă şi mai elegantă. Dar una dintre legile riguroase ale ospitalităţii doamnei Thornton era ca fiecare oaspete să se poată înfrupta după voie din toate bunătăţile. Foarte cumpătată în traiul ei de zi cu zi, ţinea însă cu tot-dinadinsul să dea ospeţe pentru musafiri ce puneau preţ pe o masă bună şi se mândrea cu ele. Fiul ei îi împărtăşea simţămintele. Nu cunoscuse niciodată – cu toate că şi-ar fi putut închipui şi avea putinţa să-i fi şi plăcut – alt gen de societate în afară de aceea care conta doar pe o masă bună; şi, chiar şi acum, deşi economisea orice bănuţ pentru nevoile sale şi-i păruse rău nu o dată că invitaţiile pentru dineu fuseseră trimise, se bucura totuşi văzând vechea splendoare a pregătirilor.
Margaret şi tatăl ei ajunseră primii. Domnul Hale nu admitea să
nu fie extrem de punctual. Sus, în salon, nu era nimeni în afară de doamna Thornton şi de Fanny. Toate învelitoarele de pe mobile dispăruseră şi încăperea strălucea, cu tapetul ei de mătase galbenă
şi covorul cu flori viu colorate. Peste tot vedeai fel de fel de ornamente, care ajungeau să obosească ochiul, contrastând ciudat cu goliciunea şi urâţenia curţii mari a fabricii, unde porţile largi cu două canaturi fuseseră deschise ca să poată intra trăsurile. În partea stângă a ferestrelor fabrica se contura, masivă şi umbra ei imensă întuneca prea devreme înserarea de vară.
— Fiul meu n-a putut încă să scape de treburi, dar va veni cât de repede va putea, domnule Hale. Nu vreţi să luaţi loc?
Domnul Hale, care stătea în picioare în faţa unei ferestre, se întoarse spre doamna Thornton şi o întrebă:
— Nu găsiţi uneori vecinătatea fabricii cam neplăcută?
— Niciodată, răspunse ea cu semeţie. Nu am devenit o persoană
178
atât de delicată încât să uit de unde vin averea şi puterea fiului meu.
Şi-apoi, o asemenea fabrică nu mai există în Milton. O singură
încăpere are aproape două sute douăzeci de metri pătraţi.
— Mă gândeam că fumul şi zgomotul, agitaţia continuă a lucrătorilor ar putea deranja!
— Sunt de aceeaşi părere, domnule Hale, spuse Fanny. Miroase mereu a tot felul de vapori şi a maşini unsuroase – iar zgomotul te asurzeşte de-a dreptul.
— Am auzit zgomote mult mai asurzitoare şi lumea zicea că-i muzică. Sala maşinilor se află la capătul dinspre stradă al fabricii; nici nu le auzim – poate doar vara, când toate ferestrele sunt deschise; cât despre rumoarea necontenită a lucrătorilor, nu mă
incomodează mai mult decât zumzetul unui stup de albine. Dacă
totuşi mă gândesc la asta, ştiu că e ceva în legătură cu fiul meu şi că
totul îi aparţine şi că el conduce fabrica. Acum însă, nu mai vine nici nu zgomot din fabrică; neştiind ce-i recunoştinţa, oamenii au lăsat lucrul, aşa cum cred că aţi aflat. Dar acum se străduie (şi tocmai asta e treaba care l-a reţinut azi) să ia anumite măsuri ca să-i înveţe care le e locul.
Şi înfăţişarea ei, întotdeauna severă, luă o expresie de mânie sumbră în timp ce spunea aceste cuvinte. Nu i se lumină nici când intră domnul Thornton; căci redescoperi într-o clipă povara grijilor şi neliniştilor de care nu putuse scăpa, cu toate că îşi salută oaspeţii cu o atitudine care părea atât veselă cât şi cordială. Dădu mâna cu Margaret, conştient că era prima oară când li se întâlneau mâinile, deşi ea nu părea să-şi dea seama câtuşi de puţin de acest lucru. Se interesă de sănătatea doamnei Hale şi ascultă relatarea optimistă, plină de speranţe a domnului Hale; aruncând o privire spre Margaret, ca să vadă în ce măsură era de aceeaşi părere, nu observă
pe chipul ei nicio umbră de îngrijorare. Şi cum o privea, îl izbi încă o dată marea ei frumuseţe. Nu o mai văzuse încă atât de gătită; şi totuşi, nu putea să nu simtă că eleganţa toaletei se potrivea atât de bine cu înfăţişarea ei demnă şi cu seninătatea mândră a chipului, încât ar fi trebuit să umble mereu gătită. Margaret stătea de vorbă
cu Fanny; nu putu auzi despre ce, dar observă că sora lui se mişca întruna neliniştită, aranjându-şi mereu câte ceva la rochie, cu ochii rătăcindu-i în toate părţile, dar fără vreun scop anume; şi, stânjenit, îşi dădu seama câtă deosebire era între ochii ei şi ochii mari, senini, 179
ai lui Margaret, privind cu seriozitate fiecare obiect în parte, ca şi cum lumina lor ar fi împrăştiat raze pline de blândeţe şi odihnă; curba buzelor roşii, uşor întredeschise pe când asculta cu interes spusele interlocutoarei – capul uşor înclinat în faţă, într-o dulce aplecare a creştetului, încât lumina se reflecta în părul negru lucios, până la linia netedă a umerilor ce păreau de fildeş; braţele albe, rotunde şi mâinile înguste puse uşor una peste alta, atât de frumoase în nemişcarea lor. Toate acestea, domnul Thornton le cuprinse cu o singură privire şi oftă. Apoi întoarse spatele tinerelor fete şi, făcând un efort, se lansă într-o discuţie însufleţită cu domnul Hale.
Veniră şi alţii – din ce în ce mai mulţi. Fanny plecă de lângă
Margaret, ajutând-o pe mama ei să-şi primească oaspeţii. Dându-şi seama că, în îmbulzeala aceasta, nimeni nu stătea de vorbă cu Margaret, domnul Thornton nu-şi găsea astâmpăr. Dar nu se duse lângă ea; nici măcar nu se uită înspre ea. Numai că era conştient de ce făcea – sau de ce nu făcea – mai bine decât de mişcările oricui altcuiva, din încăpere. Cât despre Margaret, nu se gândea o clipă la sine, distrându-se să-i observe pe ceilalţi, aşa că nici nu-i trecu prin minte dacă era sau nu observată. Cineva o conduse jos, la masă; nu îi reţinu numele; nici el nu părea prea dispus să-i vorbească. Domnii purtau o discuţie foarte însufleţită; doamnele, în cea mai mare parte, rămâneau tăcute, mulţumindu-se să cerceteze masa şi să critice rochiile celorlalte. Auzind despre ce discută bărbaţii, Margaret deveni interesată şi începu să asculte cu atenţie. Domnul Horsfall, care era străin de oraş şi a cărui vizită aici fusese germenele iniţial al dineului, punea întrebări în legătură cu mersul afacerilor şi cu industria locală; iar ceilalţi – cu toţii din Milton îi dădeau răspunsuri şi explicaţii. Începură să discute cu căldură o anume problemă; apelară până la urmă la domnul Thornton, care nu prea se amestecase în discuţie; acum îşi spuse însă părerea, întemeiată pe puncte de vedere atât de clar enunţate, încât până şi adversarii cedară.
Margaret prinse după asta să-l cerceteze cu atenţie; manierele sale de stăpân al casei, dator să-şi distreze prietenii, erau atât de directe şi totuşi atât de simple şi modeste, încât dobândeau oarecare grandoare. Margaret se gândi că nu-l văzuse niciodată într-o lumină
atât de favorabilă. Când venise pe la ei, intervenise mereu câte ceva, 180
fie că dăduse dovadă de exces de zel, fie că se simţise jignit şi se supărase, socotindu-se judecat pe nedrept, dar fiind prea mândru ca să caute să fie mai bine înţeles! Dar acum, printre cei de-o seamă
cu el, nu simţea nicio nesiguranţă în ce priveşte poziţia sa. Toţi îl socoteau un om cu o mare tărie de caracter; şi de o mare tărie în multe privinţe. Nu avea nevoie să lupte pentru a le câştiga respectul.
Îl câştigase şi o ştia; şi această siguranţă dădea un calm plin de măreţie glasului şi felului său de a fi, pe care Margaret nu i-l cunoscuse până atunci.
Nu era obişnuit să stea de vorbă cu doamnele; şi ceea ce spunea suna cam prea convenţional. Cu Margaret nu vorbi aproape deloc.
Ea rămase surprinsă când îşi dădu seama cât de mult îi plăcea acest dineu. Ştia acum destule ca să înţeleagă multe dintre interesele locale – ba chiar şi câteva cuvinte tehnice, folosite de energicii proprietari de fabrici. În sinea ei, luă o atitudine hotărâtă în problema pe care o discutau. În orice caz, vorbeau cu o gravitate plină de exasperare – nu în stilul vlăguit care o plictisea atât de mult la petrecerile din Londra. Se minună văzând că, deşi nu vorbeau decât de industrie şi afaceri locale, nu auzi nicio aluzie la greva în curs. Încă nu ştia cu câtă indiferenţă priveau patronii aceste lucruri, socotind că nu puteau avea decât un singur sfârşit: categoric, oamenii îşi erau ei înşişi călăii, cum mai fuseseră şi în multe alte rânduri; dar dacă sunt neghiobi şi se lasă pe mâna ticăloşilor, a delegaţilor plătiţi, n-au decât să suporte consecinţele. Unul sau doi îşi ziseră că Thornton părea demoralizat; şi, fireşte, probabil că
pierdea ceva bani cu greva asta. Dar era un accident care li se putea întâmpla şi lor în orice moment; iar Thornton se pricepea să facă faţă
unei greve, la fel de bine ca oricare din ei; căci era un om de fier, la fel ca toţi ceilalţi din Milton. Lucrătorii făcuseră o greşeală, încercând tertipuri cu el. Şi chicotiră în sinea lor gândindu-se că oamenii n-or să aibă pe unde scoate cămaşa şi vor trebui să se lase bătuţi, căci nu vor putea schimba nici cu o iotă ceea ce hotărâse Thornton.
După ce se termină masa, Margaret începu să se plictisească. Se bucură când veniră domnii, nu numai pentru că prinse privirea tatălui ei, care-i alungă toropeala, ci şi pentru că putea auzi şi lucruri mai importante decât nimicurile şi trăncănelile doamnelor. Îi plăcea senzaţia de putere şi vitalitatea voioasă pe care o răspândeau aceşti oameni din Milton. Puteau fi cam agresivi în manifestarea lor 181
şi de asemenea plini de lăudăroşenie; dar păreau totuşi să desfidă
vechile limite ale posibilului, într-un fel de ameţeală plăcută, pricinuită de amintirea a ceea ce realizaseră şi de anticiparea a ceea ce mai urmau să facă. Dacă în momentele de luciditate putea să nu le aprobe principiile de care se lăsau călăuziţi, existau totuşi multe de admirat în felul lor de a uita prezentul şi de a se uita pe sine, în triumful lor anticipat asupra materiei neînsufleţite, cândva, într-un viitor pe care niciunul dintre ei nu va mai trăi pentru a-l vedea. Fu puţin surprinsă când domnul Thornton îi vorbi, din imediata apropiere:
