„Încrederea femeii învaţă s-o câştigi
Cu nobleţe, căci e de preţ;
Cu curaj, pentru viaţă şi moarte –
Cu loială gravitate.
Du-o departe de festinuri,
Arată-i ceruri înstelate,
Păzeşte-o, cu sincere vorbe,
Lipsite de linguşiri.”
ELIZABETH BARRETT BROWNING
— DOMNUL HENRY LENNOX!
Margaret se gândise la el abia cu câteva clipe înainte, amintindu-şi cum o chestiona în legătură cu ocupaţiile ei probabile de acasă. Era „parler du soleil et l’on en voit les rayons” 1 şi strălucirea soarelui îi lumină chipul în timp ce lăsă paleta şi îi ieşi în întâmpinare, ca să-i strângă mâna.
— Anunţ-o pe mama, Sarah, spuse ea. Mama şi cu mine vrem să-ţi punem atâtea întrebări despre Edith; îţi sunt teribil de îndatorată că ai venit.
— N-am făgăduit care că voi veni? întrebă el, pe un ton puţin mai coborât decât al ei.
— Dar, am auzit că erai departe în Scoţia, aşa că nu mi-am putut închipui că o să apari în Hampshire.
— Oh! vorbi el pe un ton uşor, tinerii noştri însurăţei se ţineau de atâtea pozne, îşi asumau atâtea riscuri, urcând munţi şi navigând pe lacuri, încât m-am gândit că au nevoie de un mentor să aibă grijă
de ei. Şi aveau într-adevăr nevoie; era mai mult decât putea suporta unchiul meu şi îl ţineau pe bătrânul domn într-o stare de panică
şaisprezece ore din douăzeci şi patru. Şi, crede-mă, văzând cât de incapabili erau să-şi poarte singuri de grijă, am socotit de datoria mea să nu-i părăsesc până în momentul când i-am văzut în 1 Aproximativ: Vorbeşti de lup şi lupul la uşă. (fr.) 21
siguranţă, îmbarcaţi la Plymouth.
— Ai fost la Plymouth? Oh! Edith nu mi-a pomenit nimic. Fireşte, a scris cu mare grabă, în ultimul moment. Au plecat într-adevăr marţi cu vaporul?
— Au plecat într-adevăr şi am scăpat de o mulţime de răspunderi.
Edith ţi-a transmis tot felul de mesaje. Cred că am un bileţel pe undeva; da, uite-l.
— Oh, mulţumesc, exclamă Margaret.
Şi, vrând să-l citească singură şi nesupravegheată de nimeni, se scuză că trebuie să se ducă s-o anunţe din nou pe mama ei (neîndoielnic că Sarah înţelesese greşit) că sosise domnul Lennox.
După ce Margaret părăsi încăperea, Henry începu, în felul său minuţios, să privească de jur împrejur. Salonaşul arăta cât se poate de bine în lumina puternică a soarelui de dimineaţă. Fereastra din mijlocul bovindoului era deschisă şi pe după colţ se iveau trandafirii agăţători şi caprifoiul de un roşu aprins; bucăţica de pajişte îţi încânta ochii cu floriile de verbină şi geraniu în culori atât de vii. Dar tocmai strălucirea de afară aşternea asupra culorilor din cameră o umbră ofilită, mizeră. Covorul nu mai era de mult nou; cretonul fusese deseori spălat; întreaga încăpere era mai mică şi mai ponosită
decât se aşteptase el să găsească fundalul şi cadrul în care trăia Margaret, o făptură atât de plină de măreţie. Luă una din cărţile de pe masă; era Paradisul lui Dante, cu o copertă italienească, veche, pe hârtie pergament cu margini aurite; alături se afla un dicţionar şi câteva cuvinte cu scrisul lui Margaret. Nu era decât o listă monotonă
de cuvinte, dar într-un fel îi plăcea să le privească. Le puse jos cu un oftat.
„Mijloacele lor de trai sunt într-adevăr chiar atât de scăzute cum spunea ea. Pare ciudat căci familia Beresford e de neam bun”.
Între timp, Margaret o găsise pe mama ei. Doamna Hale era într-una din zilele ei cu toane, când lumea îi părea alcătuită din dificultăţi şi privaţiuni; aşa că sosirea domnului Lennox îmbrăcă
această formă, deşi în sinea ei se simţea măgulită de vizita lui.
— Ce ghinion! Tocmai azi luăm masa devreme şi nu avem decât carne rece, căci slujnicele trebuie să termine cu călcatul; dar, fireşte, nu putem să nu-l oprim la masă fiind cumnatul lui Edith şi aşa mai departe. Şi tatăl tău e atât de necăjit în dimineaţa asta – nu ştiu de ce. Adineauri am fost în camera lui de lucru şi stă cu capul în mâini, 22
pe tăblia mesei. Şi când i-am zis că aerul din Helstone nu-i prieşte nici lui mai mult decât mie, şi-a ridicat deodată capul şi m-a rugat să
nu mai cârtesc împotriva Heitonului, fiindcă nu mai poate răbda; dacă există pe lume un loc la care să ţină, acesta este Helstone. Şi totuşi sunt încredinţată că de vină este numai aerul umed. De aici, care stoarce toată vlaga din om.
Margaret avea senzaţia că un nor gros acoperise soarele.
Ascultase răbdătoare, în speranţa că mama ei s-ar putea simţi mai bine descărcându-şi inima; dar acum era timpul să-i reamintească
de domnul Lennox.
— Tata îl simpatizează pe domnul Lennox; s-au înţeles de minune la micul dejun de nuntă. Cred că venirea lui o să-i facă bine. Şi nu te mai gândi la masă, mamă dragă. Carnea rece e foarte bună pentru prânz, iar domnul Lennox probabil că nici nu se aşteaptă la altceva la ora două.
— Dar ce-o să facem, cu el până atunci? Acum e numai zece şi jumătate.
— O să-l rog să iasă cu mine să facem nişte schiţe. Ştiu că
desenează şi el şi asta îl va scoate din calea dumitale, mamă. Numai că acum trebuie să vii să-l cunoşti, căci altfel i se va părea ciudat.
Doamna Hale îşi scoase şorţul de mătase neagră şi faţa i se destinse. Şi în timp ce-l întâmpina pe domnul Lennox cu amabilitatea cuvenită unui om care era aproape o rudă, părea o femeie drăguţă şi distinsă. Era evident că el se aşteptase să fie invitat să-şi petreacă ziua acolo şi acceptă invitaţia cu o grabă
