Dar el nu o băgă în seamă – de-abia îl observă pe domnul Hale; se duse drept spre doamna Hale, cu coşuleţul în mână şi îi spuse, pe un ton umil şi blând, atât de mişcător când e folosit de un bărbat voinic şi sănătos în prezenţa unui bolnav plăpând:
— L-am întâlnit pe doctorul Donaldson, doamnă şi mi-a spus că
v-ar face bine nişte fructe şi mi-am luat libertatea – o mare libertate
– de a vă aduce câteva care mi s-au părut mai frumoase.
Doamna Hale rămase nespus de surprinsă; şi mai ales nespus de încântată, dintr-o dată nerăbdătoare şi dornică să guste din ele.
Domnul Hale, în cuvinte puţine, îşi exprimă toată recunoştinţa.
— Adu un castron, Margaret, un coşuleţ, orice.
Margaret stătea în picioare lângă masă, temându-se parcă să facă
o mişcare sau un zgomot, ca să nu atragă atenţia domnului Thornton asupra prezenţei ei în odaie.
Se gândi ce cumplit ar fi pentru amândoi dacă s-ar ciocni unul de altul; şi îşi închipui că el n-o văzuse, în graba lui, întrucât şezuse la început pe un taburet mic, iar acum stătea în spatele tatălui ei. Ca şi când el nu ar fi fost tot timpul conştient de prezenţa ei, deşi n-o privise măcar o dată!
— Trebuie să plec, spuse el, nu pot rămâne. Vă rog să mă iertaţi pentru această libertate pe care mi-am luat-o – lipsa mea de maniere
– felul meu cam precipitat, dar voi încerca să mă port mai manierat data viitoare. Îmi veţi îngădui, sper, să mai aduc şi alte fructe, dacă
văd vreunele frumoase. Bună ziua, domnule Hale. La revedere, doamnă.
Plecase. Niciun cuvânt, nicio privire pentru Margaret. Credea că
nici n-o văzuse. Se duse tăcută să aducă o farfurie şi apucă fructele cu grijă, cu vârful degetelor ei delicate şi subţiri. Drăguţ din partea lui că le adusese; şi încă după ziua de ieri!
— Oh! ce delicioşi sunt strugurii, spuse doamna Hale cu glas slab.
Ce amabil din partea lui că s-a gândit la mine! Margaret dragă, gustă
240
puţin din strugurii ăştia! N-a fost frumos din partea lui?
— Ba da! spuse Margaret, pierdută în gânduri.
— Margaret, vorbi doamna Hale pe un ton certăreţ, nu-ţi place nimic din tot ce face domnul Thornton. N-am mai văzut pe cineva atât de nedreptăţit.
Domnul Hale îi curăţase soţiei sale o piersică; şi tăindu-şi o bucăţică pentru sine, spuse:
— Dacă aş fi avut vreo prejudecată împotriva lui, fructele acestea delicioase pe care ni le-a dăruit ar fi risipit-o. N-am mai gustat fructe ca astea – nu! chiar în Hampshire – de când eram copil, deşi cred că
atunci când eşti copil îţi plac orice fructe, ţin minte că mâncam până
şi porumbe şi mere pădureţe! Îţi aminteşti, Margaret, de tufişurile încâlcite de coacăze din colţul dinspre apus al grădinii de acasă?
Cum să nu-şi amintească? Oare uitase măcar o singură
scrijelitură de pe vechiul zid de piatră, lichenii cenuşii ori gălbui ce se desenau pe el ca o hartă, sau pălăria-cucului ce creştea în crăpături? Întâmplările din ultimele zile o zguduiseră; acum nu mai trăia decât printr-o încordare a întregii ei puteri de rezistenţă.; vorbele spuse într-o doară de tatăl ei, atingând amintirea acelor vremuri fără griji, o făcură să tresară şi, scăpând cusătura jos, ieşi grabnic din cameră şi se duse în cămăruţa ei. Dar de-abia lăsă să-i scape un suspin sugrumat, că simţi în odaie prezenţa lui Dixon, care stătea şi căuta ceva în sertare.
— Vai de mine, domnişoară! Cum m-aţi speriat! Doamna nu se simte rău, nu-i aşa? S-a întâmplat ceva?
— Nu, nimic. Sunt o proastă, Dixon şi vreau un pahar cu apă. Dar ce cauţi? În sertarul acela îmi ţin voalurile de muselină.
Dixon nu spuse nimic, dar continuă să scotocească. Mireasma de levănţică se răspândi în toată camera.
În cele din urmă, Dixon găsi ceea ce căuta; dar ce anume era, Margaret nu putea zări. Apoi, întorcându-se cu faţa la ea, Dixon spuse:
— Nu voiam să-ţi zic ce caut, că ai şi aşa destule pe cap, şi ştiu că
o să începi să te frămânţi. Voiam să nu-ţi spun până diseară, poate, sau cam pe-atunci.
— Dar ce s-a întâmplat? Te rog, Dixon, nu mă mai ţine pe jăratic.
— Fata aia pe care te tot duci s-o vezi – vreau să spun Higgins.
— Ce-i cu ea?
241
— Păi, s-a prăpădit azi-dimineaţă şi sora ei e aici – a venit să ceară
un lucru tare ciudat. Zice că fata care a murit, ţinea morţiş să fie îngropată în ceva de-al dumitale, aşa că sora ei a venit să ceară ceva
– şi căutam şi eu o bonetă de noapte din alea nu prea noi, să-i dau.
