tot felul de poveşti ciudate şi exagerate. Dar cea mai cumplită
lovitură o dăduseră tot muncitorii din Milton, care încălcaseră
dispoziţiile sindicatului de a păstra ordinea, orice s-ar fi întâmplat; şi care pricinuiseră apoi tulburări în rândul greviştilor, speriindu-i că legea e împotriva lor.
— Şi aşa, greva a luat sfârşit, spuse Margaret.
— Da, domnişoară. S-a sfârşit cu ea. Mâine dimineaţă, uşile fabricilor s-or deschide larg să-i primească pe toţi ăi de cer de lucru; chiar de-o fac numai ca să ne-arate că n-au nimic de-a face cu treaba asta care, dac-am fi avut stofă-n noi, ne-ar fi dus la lefuri mai mari decât au fost în ultimii zece ani.
— Dumneata o să capeţi de lucru, nu-i aşa? întrebă Margaret. Că
doar eşti un muncitor fără seamăn, nu-i aşa?
— Hamper o să mă primească înapoi în fabrica lui doar dacă-şi taie o mână – nu înainte, spuse Nicholas liniştit.
Margaret rămase tăcută, grozav de amărâtă.
— În privinţa salariilor, începu domnul Hale, nu te supăra, dar cred că aţi făcut câteva greşeli regretabile. Aş vrea să-ţi citesc ceva în legătură cu asta dintr-o carte a mea.
Se ridică şi se îndreptă spre rafturile cu cărţi.
— Nu-i nevoie să vă osteniţi, domnule, spuse Nicholas. Chestiile alea din cărţi îmi intră pe-o ureche şi-mi ies pe alta. Nu pricep nimic din ele. Înainte de-a mă-nvrăjbi cu Hamper, contramaistru’ i-a zis că
stârnesc oamenii să ceară lefuri mai mari; şi m-am întâlnit într-o zi 255
cu Hamper în curte. Avea o cărticică în mână şi mi-o zis: „Higgins, am aflat că eşti unu din neghiobii ăia care cred că pot obţine lefuri mai mari dacă cer; da’ şi să le şi păstreze aşa mari, după ce le-au urcat cu forţa. Ei şi acum o să-ţi dau o şansă, să văd dacă ai cât de cât bun-simţ. Uite o carte scrisă de un prieten de-al meu şi, dac-o s-o citeşti, o să vezi că lefurile îşi află singure nivelu’, fără ca patronii sau lucrătorii să poată face ceva; doar că lucrătorii îşi rup singuri gâtu’ făcând greve, ca nişte neghiobi ce sunt.” Ei, şi-acum, domnule, vă zic dumneavoastră, că sunteţi preot şi vă pricepeţi la predici şi tot încercaţi să-i convingeţi pe oameni că felu’ cum gândiţi dumneavoastră e ăl bun – aveţi obiceiu’ să le ziceţi la oameni că-s neghiobi şi alte vorbe de-astea, sau, mai curând, îi luaţi la-nceput cu vorba bună ca să-i faceţi să vă asculte şi să-i convingeţi dacă se poate? Şi, în predicile pe care le ţineţi, vă opriţi din când în când din vorbit şi spuneţi aşa, cu jumătate de gură: „Da sunteţi aşa de proşti, că nu văd ce rost are să încerc să vă bag minţile-n, cap”? Ştiu, nu eram tocmai atunci nimerit să-nţeleg ce voia să zică prietenu’ lu’
Hamper – şi m-am simţit tare jignit de felu’ cum mi-a zis – da’ m-am gândit: „Hai să văd ce vrea să spună omu’ ăsta şi cine-i neghiob dintre noi doi.” Aşa că am luat cartea şi m-am apucat de citit; da’ să
mă ierte Dumnezeu, atâta zicea despre capital şi muncă şi despre muncă şi capital, că mă apuca somnu’. N-am putut niciodată să bag la cap care-i una şi care-i alta; şi vorbea de ele, de parcă una era virtute şi alta viciu; şi ce voiam eu să aflu erau drepturile oamenilor, fie ei săraci, fie bogaţi.
— Cu toate acestea, spuse domnul Hale şi chiar dacă domnul Hamper te-a jignit şi a vorbit aiurea şi fără pic de omenie atunci când ţi-a recomandat cartea prietenului său, dacă ai fi găsit în ea ce ţi-a spus el şi anume că salariile îşi stabilesc singure nivelul şi că cea mai izbutită grevă nu le poate urca decât pentru o clipă, ca după
aceea să coboare mult mai jos, datorită tocmai acelei greve, atunci însemna că în carte ai găsit adevărul.
— Păi, domnule, vorbi Higgins cu încăpăţânare, poate că da, poate că nu. Îs două păreri asupra lucrului ăstuia. Da’ chiar dacă
era adevăru’ adevărat, pentru mine n-ar fi fost un adevăr dacă nu-l puteam pricepe. Socot că-s adevăruri, în cărţile latineşti de pe rafturile alea; da’ pentru mine-s păsărească curată şi nu adevăruri, dacă nu ştiu înţelesu’ cuvintelor. Dacă dumneavoastră, domnule, 256
sau alt om învăţat şi răbdător, aţi veni la mine şi mi-aţi zice că-mi lămuriţi înţelesu’ vorbelor ălora, şi nu mă faceţi albie de porci dacă-s niţel mai prost sau uit cum se leagă lucrurile – ei bine, cu timpu’, s-ar putea s-ajung să văd adevăru’ din ele; sau s-ar putea să nu-l văd. Dar n-o să fiu silit să zic la fel ca alţii. Şi nu-s unu din ăia care socot că adevăru’ poate fi potrivit în cuvinte, limpede şi precis, aşa cum topitorii taie foile de oţel. La unii le rămâne osu’ în gât. La alţii nu. Ca să nu vorbim că, odată înghiţit, osu’ poate fi prea tare pentru unii şi prea moale pentru alţii. Oamenii care se apucă să lecuiască
lumea cu adevăru’ lor trebuie să-l aranjeze pentru fiecare minte altfel; şi să-l şi lămurească niţel mai cu blândeţe, că altfel bieţii neghiobi, cărora li se face silă de el, s-ar putea să li-l scuipe-n faţă.
Ei şi Hamper întâi îmi trage o palmă, apoi dă cu piatra-n mine şi tot zice că nu-mi ajută la nimic, că sunt greu de cap – asta-i.
— Ar fi bine ca vreo câţiva patroni mai îngăduitori şi mai chibzuiţi să se întâlnească cu câţiva dintre lucrători şi să discutaţi pe larg lucrurile acestea; sunt încredinţat că ar fi mijlocul cel mai bun de a pune capăt neînţelegerilor dintre voi, care cred că se datorează
neştiinţei voastre – scuză-mă, domnule Higgins – în legătură cu subiecte ce ar trebui înţelese corect atât de patroni cât şi de lucrători, pentru interesele voastre comune. Şi mă întreb – (o spuse mai mult către fiica sa) – dacă domnul Thornton n-ar putea fi convins să facă acest lucru?
— Adu-ţi aminte, tată, vorbi ea aproape şoptit, ce a spus el într-o zi – ştii, despre rolul stăpânirii.
Nu voia să facă o aluzie mai directă la discuţia pe care o avuseseră
în legătură cu felul cum trebuie conduşi muncitorii – dându-li-se suficiente drepturi pentru a se autoguverna, ori instaurând o tiranie înţeleaptă a patronilor – întrucât îşi dăduse seama că Higgins auzise numele domnului Thornton, dacă nu chiar întreaga discuţie; într-adevăr, acesta începu să vorbească despre el:
— Thornton! Ăsta-i patronu’ care a trimis imediat după irlandezi; şi din cauza lui a izbucnit răzmeriţa care a dat la cap grevei. Până şi Hamper, cu neruşinarea lui, ar mai fi răbdat niţel – da’ de la Thornton nu poţi să te aştepţi la nimic bun. Şi acu’, când sindicatu’
i-ar fi mulţumit dacă ar fi căutat să pună mâna pe Boucher şi pe indivizii care ne-au nesocotit dispoziţiile, Thornton e ăla care păşeşte în întâmpinare şi zice fără să clipească măcar că, dacă greva s-a 257
sfârşit, el, ca parte păgubită, nu-şi mai menţine acuzaţia împotriva răzvrătiţilor. Credeam că are mai multă cutezanţă. Credeam că o să
rămână pe poziţie şi o să se răzbune pe faţă; da’ el zice (careva de la tribunal mi-a spus chiar vorbele lui): „Toţi îi ştim; şi or să primească
pedeapsa firească pentru purtarea lor, găsind greu de lucru. O să fie o pedeapsă destul de aspră”. Aş fi vrut doar să-l văd prins pe Boucher şi dus în faţa lui Hamper. Îl şi văd pe bătrânu’ tigru repezindu-se la el. Credeţi că i-ar fi dat el drumu’? Sigur că nu!
— Domnul Thornton avea dreptate, spuse Margaret. Eşti pornit împotriva lui Boucher, Nicholas; altfel ai fi fost primul care să-şi dea seama că pedeapsa asta firească e destul de aspră pentru greşeala lor, iar orice altă pedeapsă ar începe să semene cu o răzbunare.
— Fiica mea nu prea îl vede cu ochi buni pe domnul Thornton, spuse domnul Hale zâmbindu-i lui Margaret, care, roşie ca o garoafă, se apucă să lucreze cu o sârguinţă sporită, dar cred că ăsta e adevărul. Îl apreciez pentru asta.
— Ca să spun drept, domnule, greva asta m-a doborât de tot; aşa că să nu vă miraţi că-s supărat de nereuşita ei, din cauza câtorva care n-au avut să sufere în tăcere şi să reziste cu curaj şi fermitate.
— Ai uitat! spuse Margaret. Nu ştiu prea multe despre Boucher; dar, singura dată când l-am văzut, nu vorbea despre necazurile lui, ci despre suferinţele nevestei bolnave şi ale copilaşilor lui.
— E-adevărat! Nu era nici el de fier. După aia ar fi început să se vaite de supărările lui. Nu-i unu care să poată răbda.
— Cum de-a intrat în sindicat! întrebă Margaret cu candoare. Nu pari să ai prea multă stimă pentru el; şi nici sindicatul nu a prea avut de câştigat de pe urma lui.
Higgins se încruntă. Câteva clipe, rămase tăcut. Apoi spuse, destul de tăios:
