Acum, că începea să se lumineze, Ruth vedea mai clar mina. Era o groapă imensă, mai mare decât oricare de pe Fort Niles. Se puteau face catedrale întregi din stânca aceea.
Ieşiră din pădure în curtea vecinilor lui Owney, păşiră peste micul zid de cărămidă
şi intrară în grădina de trandafiri a pastorului Wishnell. Acolo, pe treptele verandei, îi aştepta pastorul Wishnell. Într-o mână ţinea paharul gol de whisky al lui Ruth, iar în cealaltă, lanterna doamnei Pommeroy. Când îi văzu venind, aprinse lanterna spre ei, cu toate că n-ar fi avut nevoie. Era destulă lumină afară ca să poată vedea perfect cine erau. Nu conta. Aprinse lanterna şi-o îndreptă spre ei.
Owney dădu drumul mâinii lui Ruth. Ea şi-o băgă imediat în buzunarul rochiei galbene de vară şi strânse cheia, cheia de la magazinul companiei Ellis Granite. Cheia pe care domnul Lanford Ellis i-o dăduse cu numai câteva ore înainte. Nu se gândise la cheia aceea de când o pornise cu Owney prin pădure, dar acum era foarte important s-o găsească, să-şi confirme că n-o pierduse. Ruth ţinu cheia atât de strâns, încât îi intră
în palmă – în timp ce pastorul Wishnell coborî de pe verandă şi se îndreptă spre ei. Ea strânse şi mai tare cheia. N-ar fi putut să spună de ce.
12
În iernile grele, homarii se retrag în ape mai adânci sau, dacă trăiesc în golfuri, îşi caută
adăpost în nămolul din preajmă.
Homarul american:
Studiu asupra comportamentului şi dezvoltării
Dr. Francis Hobart Herrick
1895
Ruth îşi petrecu cea mai mare parte din toamna anului 1976 ascunzându-se. Tatăl ei n-o dăduse cu totul afară din casă, dar nici n-o făcea să se simtă bine-venită acolo după
acel incident. Incidentul n-a fost că Ruth şi Owney fuseseră prinşi de pastorul Wishnell ieşind din pădurile Courne Haven când se crăpa de ziuă, după nunta lui Dotty Wishnell. A avut loc patru zile mai târziu, în timpul cinei, când Ruth îl întrebă pe taică-său:
— Nici măcar nu vrei să ştii ce făceam în pădure cu Owney Wishnell?
Ruth şi tatăl ei se evitaseră zile întregi, fără să-şi vorbească şi reuşind cumva să nu mănânce împreună. În acea seară, Ruth îi pregătise un pui la cuptor.
— Nu-ţi face griji pentru mine, spuse el când veni de la pescuit şi o văzu pe Ruth punând masa pentru amândoi. Mănânc ceva la Angus.
Dar Ruth spuse:
— Nu, tată, hai să mâncăm aici, tu şi cu mine.
Nu prea vorbiră în timpul cinei.
— Am făcut o treabă bună cu puiul ăsta, nu? întrebă Ruth, iar tatăl ei răspunse că
făcuse o treabă foarte bună.
Ea întrebă cum merg lucrurile cu Robin Pommeroy, pe care taică-său îl angajase din nou de curând, iar Stan spuse că puştiul era la fel de prost ca întotdeauna, la ce se putea aştepta? Schimbând astfel de vorbe, terminară cina în linişte.
Când Stan Thomas îşi luă farfuria şi se îndreptă spre chiuvetă, Ruth întrebă:
— Tată, nici măcar nu vrei să ştii ce făceam în pădure cu Owney Wishnell?
— Nu.
— Nu?
— De câte ori vrei să-ţi spun? Nu-mi pasă cu cine-ţi petreci timpul sau cum ţi-l petreci.
Stan Thomas îşi spălă farfuria, se întoarse la masă şi luă farfuria lui Ruth, fără s-o întrebe dacă terminase cina şi fără să se uite la ea. Spălă şi farfuria ei, îşi turnă un pahar cu lapte şi-şi tăie o felie din plăcinta cu afine a doamnei Pommeroy, aşezată pe dulap şi împachetată în plastic. Mâncă prăjitura cu mâna, stând aplecat deasupra chiuvetei. Îşi scutură firimiturile de pe pantaloni cu ambele mâini şi acoperi înapoi prăjitura cu folia de plastic.
— Mă duc la Angus, spuse el.
— Ştii, tată, spuse ea, am să-ţi spun ceva.
Nu se ridică de pe scaun.
— Cred c-ar trebui să ai o părere în privinţa asta.
— Ei bine, spuse el, n-am.
— Ei bine, ar trebui. Ştii de ce? Pentru că Owney şi cu mine am făcut sex.
El îşi luă haina de pe scaun, se îmbrăcă şi se îndreptă spre uşă.
— Unde pleci? întrebă Ruth.
— La Angus. Ţi-am spus deja.
— Asta-i tot ce ai de spus? Asta-i părerea ta?
— N-am nici o părere.
