— Tată, să-ţi mai spun ceva. Se întâmplă multe lucruri pe-aici despre care ar trebui să ai o părere.
— Ei bine, spuse el, n-am.
— Mincinosule, spuse Ruth.
El o privi.
— Nu se vorbeşte aşa cu tatăl tău.
— De ce? Eşti un mincinos.
— Nu se vorbeşte aşa cu nimeni.
— M-am cam săturat să-mi spui că nu-ţi pasă de ce se petrece pe-aici. Cred că-i o slăbiciune al dracului de mare din partea ta.
— Nu mă ajută dacă-mi pasă de ce se-ntâmplă.
— Nu-ţi pasă dacă plec la Concord sau stau aici, spuse ea. Nu-ţi pasă dacă domnul Ellis îmi dă bani. Nu-ţi pasă dacă o să lucrez întotdeauna pe o barcă de pescuit sau dacă sunt alungată la facultate. Nu-ţi pasă dacă stau trează toată noaptea şi fac sex cu un Wishnell. Serios, tată? Nu-ţi pasă de asta?
— Exact.
— Haide, haide. Eşti aşa un mincinos.
— Nu mai spune asta.
— Spun ce am de spus.
— Nu contează de ce-mi pasă mie, Ruth. Tot ce se întâmplă cu tine sau cu mama ta n-are nimic de-a face cu mine. Crede-mă. N-am nimic de-a face cu asta. Am învăţat lucrul ăsta cu mult timp în urmă.
— Cu mine sau cu mama mea?
— Exact. N-am nici un cuvânt de spus în nici o decizie care-o implică pe una din voi. Aşa că, ce dracu’.
— Mama mea? Cred că glumeşti? Tată, dacă te-ai strădui un pic, sigur ai putea să te impui în faţa mamei. N-a luat în viaţa ei o decizie de una singură.
— N-am nici un cuvânt de spus în ceea ce-o priveşte.
— Atunci cine are?
— Ştii tu cine.
Ruth şi tatăl ei se priviră lung o clipă.
— Ai putea să-i înfrunţi pe cei din familia Ellis dac-ai vrea, tată.
— Nu, Ruth, n-aş putea. Şi nici tu n-ai putea.
— Mincinosule.
— Ţi-am spus să nu mai vorbeşti aşa.
— Pămpălăule, spuse Ruth, spre marea ei surprindere.
— Ţine-ţi gura aia spurcată, spuse tatăl lui Ruth şi ieşi din casă.
Acesta a fost incidentul.
Ruth termină de curăţat bucătăria şi porni spre casa doamnei Pommeroy. Plânse aproape o oră pe patul ei în timp ce doamna Pommeroy îi mângâia părul şi spunea:
— De ce nu-mi spui ce s-a întâmplat?
Ruth răspunse:
— E-aşa un pămpălău.
— Unde-ai învăţat cuvântul ăsta, dragă?
— E-al dracului de laş. E jalnic. De ce nu poate fi ca Angus Addams? De ce nu poate să apere ceva?
— Nu cred c-ai vrea cu adevărat ca Angus Addams să-ţi fie tată, nu-i aşa, Ruth?
Asta o făcu pe Ruth să plângă şi mai tare, şi doamna Pommeroy spuse:
— O, dragă. Chiar că ai un an greu.
Robin dădu buzna în cameră şi întrebă:
— Ce-i cu gălăgia asta? Cine boceşte?
