— Mi s-a părut că s-au simțit bine la nuntă.
— Știu, a zis ea. Și mie mi s-a părut. Chiar dacă – și asta e tipic pentru ei –
am înțeles că au fost la Florența în același timp cu noi. Mama a avut o conferință, ceva despre alergii, și a mers și tata. Crezi că mi-au spus și mie?
Nuu. Au vrut să ne întâlnim? Să ia prânzul sau cina cu noi? Nuu.
Vedea mereu numai răul din ei, căuta acele dovezi ale indiferenței lor.
— Nu știu dacă e chiar atât de grav, am spus. Poate că n-au vrut să vă
deranjeze…
— Eh, ăsta e un mod frumos de a vedea lucrurile. Dar eu nu cred.
Am căscat, sperând că asta va pune capăt conversației, Marnie însă a continuat fără să țină cont de reacția mea:
— Știi ceva? Acum mă simt altfel. Pot să spun „mai înțeleaptă” fără să
sune ca un clișeu? Sau poate nu? Nu sunt sigură.
— Nu. Nu cred că poți.
— Mă simt mai adultă, a precizat ea.
Apoi s-a oprit să reflecteze.
— Nu, nu-i bine, s-a corectat. Am impresia că tocmai am luat parte la o demonstrație publică de maturitate. Parcă m-aș preface. Are vreo logică?
— Nu prea, am răspuns eu.
— Oricum, a continuat ea, cam de-asta te-am sunat. Ne-am hotărât să
vindem apartamentul. Știi tu… Acum că suntem adulți și toate cele.
S-a oprit, iar eu n-am zis nimic.
— Am discutat despre asta cât timp am fost plecați și credem că e o idee bună.
S-a oprit din nou.
Testa la fiecare pas, punând mai întâi un picior, apoi pe celălalt pe terenul fragil pentru a vedea dacă ține. Știam că se întreba – mă întreba într-un fel silențios – dacă acest lucru m-ar deranja, dacă schimbarea de rutină ar fi o problemă pentru mine. Încă de mult spuneau că, într-o zi, se vor muta în afara orașului, într-o casă cu grădină, cu alee în față și dormitoare cu vedere spre câmpie. Nu știam dacă spunea și asta cu tăcerea ei.
Avea grijă să nu aducă vorba de bani. Lui Charles îi mergea de minune –
prin asta vreau să spun că era foarte bogat. Lucra la o firmă de investiții, unde cumpăra companii și le vindea pe bucăți pentru profit. Iar Marnie muncea mai mult ca niciodată, scriind și vorbind despre bucătărie. De curând, semnase un contract cu un nou sponsor, o companie care vindea VP - 63
numai cuțite, fiecare la prețuri indecent de mari. Se pare că observaseră o creștere semnificativă a vânzărilor de când Marnie începuse să le folosească
în videoclipurile sale, așa că ea negociase un comision mai bun.
Eu, dimpotrivă, nu mă simțisem niciodată mai puțin motivată de munca mea. Părea că obiectivul meu principal era să mă ocup de reclamațiile clienților și să plătesc cât mai puține despăgubiri pentru erorile noastre.
Abia îmi permiteam să-mi plătesc chiria. Iar Marnie a fost delicată în privința asta, n-a vrut niciodată să mă simt inferioară.
Oh.
Da.
Nu. Ai dreptate.
Mă străduiesc să fiu sinceră. Și totuși, cum era de așteptat, nu-mi vine deloc ușor. Am prezentat situația mea într-un mod ușor deformat.
Aveam bani – am bani și acum –, dar îi țineam deoparte.
Jonathan – fiind cameraman independent, fără beneficiile pe care o companie le oferă unui angajat, dar cu nesfârșita lui eficiență – încheiase o poliță de asigurare pe viață. Eu eram ruda lui cea mai apropiată, așa că
prima am încasat-o eu.
Dar nu eram în stare – nici acum nu sunt – să cheltuiesc acești bani. El a vrut să-i am eu, dar eu nu suport gândul că viața lui a primit un preț. Pentru că nicio sumă de bani nu poate compensa această pierdere. Nici măcar pe departe. Cum poți cuantifica lumina lăsată aprinsă pe hol când vii acasă
după lăsarea întunericului? Cum poți stabili prețul unui zâmbet ușor de recunoscut care te așteaptă târziu în stația de autobuz ca să te conducă până
acasă? Cât costă să înlocuiești pe cineva a cărui mână se potrivea perfect într-a ta, a cărui căldură te liniștea, al cărui râs te bucura, pe cineva care de bunăvoie și-a împletit viața cu a ta?
Dacă ar fi să încerci să folosești algoritmul lor pentru a atribui o cifră unei ființe dragi, ai constata că un om precum Charles valorează mult mai mult decât un om ca Jonathan. Ceea ce demonstrează în plus că punctul meu de vedere este corect.
Emmei i se părea că eram ridicolă. Ea era de părere că ar trebui să
